Reactualizat: 24.07.2010

   »CÂT DE MULT IUBESC LEGEA TA! TOATĂ ZIUA MĂ GÂNDESC LA EA.« - Psalmul 119.97.

   Andrei își trage fără zgomot pantalonii pe el și se strecoară prin întuneric până la ușa camerei. Apasă cu grijă clanța ușii de lemn. Nadia nu trebuie să observe în nici un caz ceva. Foarte încet închide din nou ușa, pe dinafară, ca să nu facă nici un zgomot. O clipă a rămas în picioare pe holul casei și răsuflă ușurat. De când polițiștii l-au condamnat pe tatăl lui și l-au dus în lagărul de deținuți din Siberia, acum un an, firavul băiat de 12 ani, cu ochi albaștri și vioi, cu păr negru cârlionțat a fost permanent cu ochii în patru. În acea noapte cețoasă și întunecoasă de noiembrie este atent la orice zgomot și la orice mișcare. Și Andrei a mai învățat ceva foarte important: rugăciunea. În fiecare dimineață și în fiecare seară își face acum timp să vorbească cu Dumnezeu despre toate lucrurile. El nu mai face nimic fără să se fi rugat înainte. Asta a făcut și tatăl lui întotdeauna. „Și tata citea în fiecare zi din Cuvântul lui Dumnezeu, din Biblie.” Andrei suspină în tăcere. Tocmai de aceea a fost tatăl lui condamnat. Mai ascultă odată, să audă dacă înăuntru este liniște. „Nadia chiar n-a observat nimic”, constată el mulțumit. Apoi se strecoară înainte, bâjbâind prin întuneric.

  »NĂDĂJDUIEȘTE ÎN DUMNEZEU, CĂCI IARĂȘI ÎL VOI LĂUDA; EL ESTE MÂNTUIRERA ȘI DUMNEZEUL MEU.« – Psalmul 42.11b

   Ultimele săptămâni de școală, apoi este vacanță, în sfârșit! Dar înainte de asta se primesc rezultatele de la teza de matematică. Mandy se teme. I se pare așa de grea matematica. Iar lucrarea a fost foarte grea. „Sper, sper să nu fie vreun patru”, se roagă Mandy. Dacă rămâne repetentă din cauza matematicii? Nici la fizică nu stă prea bine, dar la fizică măcar un cinci minus tot are. De fapt, la terminarea școlii elementare, Mandy a avut recomandare pentru o școală de zece clase, dar pentru tata nu încape discuție: toți copiii lui trebuie să aibă bacalaureatul. Nici pentru sora lui Mandy nu este asta vreo problemă. Dar pentru Mandy este. Ea se chinuie deja de trei ani și jumătate, să fie promovată, dar întotdeauna la limită. Pauza mare s-a sfârșit. Imediat începe ora de mate. Mâinile lui Mandy s-au umezit de teamă. Lucrarea ei este întotdeauna ultima din teanc. În sfârșit a venit timpul: Amanda Ziegler 7 minus. O lucrare bună. Doamna dr. Voigt îi zâmbește încurajator lui Mandy. Fața lui Mandy radiază toată. N-are patru și nici măcar cinci, ci șapte minus. În restul dimineții Mandy a plutit ca pe nori. Deci astfel a scăpat de 4 la mate, pentru că la oral are mai mult decât 4. „Mulțumesc, Doamne Isuse, că m-ai ajutat atât”, se roagă Mandy. Ușurarea ei este de nedescris.

   »CUVÂNTUL DOMNULUI A VORBIT LUI IONA.« - Iona 1.1 -

   În afară de întâmplările din cartea Daniel, istoria lui Iona e cea mai cunoscută dintre ‚profeții mici’ ai Bibliei. ‚Profeți mici?’ Așa se numesc cele 12 Cărți de la sfârșitul Vechiului Testament. Această denumire nu are nimic de-a face cu statura lor fizică și nici cu importanța misiunii lor. Aceste Cărți profetice se numesc pur și simplu ‚profeții mici’ pentru că din punct de vedere al volumului sunt mult mai subțiri decât ‚profeții mari’: Isaia - 66 de capitole, Ieremia - 52 de capitole, Ezechiel - 48 de capitole. Dar ce este cu Iona? Ce s-a întâmplat cu el? Ce fel de om era? De fapt, când a trăit el? Cel mai important lucru care trebuie spus despre Iona este: Iona cunoștea pe Dumnezeu. Da, și chiar mai mult: el era în slujba lui Dumnezeu. El era un profet israelit, iar Dumnezeu avea însărcinări pentru el. Într-o zi Dumnezeu i-a zis: »Du-te la Ninive, cetatea cea mare și strigă împotriva ei, căci răutatea ei s-a suit până la Mine.« La Ninive? Ninive era capitala împărăției Asiriei. Iar mai târziu asirienii au fost cei mai răi dușmani ai israeliților. Nu, își zise Iona, acolo nu mă duc.

   »MARE PUTERE ARE RUGĂCIUNEA FIERBINTE A CELUI NEPRIHĂNIT«  - Iacov 5.16.

   „Un răspuns mai anapoda n-ai fi putut să-i dai doamnei Meier!”, batjocorește Tom. Alex ridică din umeri. El se simte și-așa destul de prost din cauza răspunsului său greșit de la ora de engleză. Așa că nu este neapărat nevoie ca Tom să-i mai amintească încă odată. De aceea nici nu i-a răspuns Alex. Dar Tom nu renunță. „Ascultă, Alex! Acesta a fost cel mai prost răspuns pe care l-am auzit la engleză în ultimii ani.” Alex suspină neobservat. Ar fi bine ca acum să nu iasă ceartă, căci Tom nu face parte tocmai dintre prietenii lui. Dimpotrivă. Tom încearcă să-l provoace cu orice ocazie. Cam de jumătate de an Alex și Tom sunt împreună în clasa a 9a. Chiar din prima zi a ‚simțit’ Alex dușmănia lui Tom. Dar Alex știe din ce cauză: este din cauza credinței sale în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. „Credința este bună numai pentru  ‚mâțe-blânde’”, este de părere Tom. Pentru că îl enervează, că Alex nu participă atunci când Tom și prietenii lui fac „câte o chestie”, așa cum le numește Tom. Atunci Tom bombăne: „Creștinii sunt ... ceva superior.” „Hei, nu face pe ... RELAXATUL ...” îi strigă Tom în timp ce mergea de-a lungul culoarului spre curtea școlii. „Sau tocmai îl rogi pe Isus al tău pentru ... niște calm?”, se maimuțărește el în râsetele prietenilor săi.

    »BUCURAŢI-VĂ TOTDEUNA ÎN DOMNUL!« –Filipeni 4.4 –

   Primele raze ale soarelui alunecă încet peste creștetele înalte ale munților Boliviei. Ceața din vale se ridică, astfel încât se înfățișează privirii un cer de un albastru profund. Doar ici și colo atârnă câteva voaluri de nori albi și pufoși, printre care un condor puternic descrie cercuri-cercuri. Printre căpățânile imense de cactus de pe coasta munților ședeau papagali colorați. Flecărind și ciripind zgomotos salutau noua zi. Minunându-se de această panoramă superbă, Jim își freacă ochii somnoroși, în timp ce deschide vechile jaluzele de lemn de la fereastra bucătăriei. Jos, pe strada prăfuită tocmai trecea un camion gri, demodat. Platforma lui era încărcată până la refuz cu oameni; bărbați, femei, copiii stăteau foarte înghesuiți unii în alții. Când șoferul l-a văzut pe Jim stând la geam, a dat drumul tare la trompeta acționată cu aer comprimat. Era Marco. În fiecare dimineață când își făcea serviciul de șofer de autobus, trecea pe lângă casa străinului Jim.

    »CA EI SĂ CAUTE PE DUMNEZEU ȘI SĂ SE SILEASCĂ SĂ-L GĂSEASCĂ BÂJBÂIND, MĂCAR CĂ NU ESTE DEPARTE DE FIECARE DIN NOI.« – Faptele Apostolilor 17.27 –

   „Adu-mi din nou mașina de găurit și cutia cu scule din magazie!”, cere tatăl lui Roy. În sfârșit toate mobilele sunt asamblate și toate tablourile atârnă pe pereți. Dar cu toate acestea Roy încă nu se simte ca acasă, nici într-un caz. Totul este altfel: mirosurile, zgomotele, oamenii. S-au mutat din marele oraș Hamburg într-un orășel liniștit de pe malul Rinului de Sus. „Acesta este un șoc cultural”, a spus mama lui Roy, râzând. Ea este întotdeauna voioasă și se simte bine oriunde. Roy este ca tatăl lui, închis și nu-și găsește locul nicăieri. Dar nici singur nu-i place. Dar oare cui îi place să fie singur? „Nu visa!”, îl avertizează tatăl. Roy îi ia în tăcere din mână lada grea cu scule. Tatăl său arată obosit. Ultimele săptămâni au fost grele pentru toți. Roy deschide cu cotul ușa locuinței. Familia Martin locuiește la etajul trei. .

   »ÎNDURĂRILE LUI DUMNEZEU NU SUNT LA CAPĂT.« – Plângerile lui Ieremia 3.22b –

   O furtună geroasă de zăpadă mătură panta foarte înzăpezită și aduce noi mase de zăpezi dense. Pornind chiar de la peretele de stâncă și imediat sub ea este situată gospodăria familiei Hartung. În bucătăria mare a casei trosnește focul în căminul deschis, lumina caldă a focului dansând pe mobile și pe pereți. Locuitorii casei sunt încă adunați în jurul mesei, la cină. Hans-Georg Hartung (Hanț-Gheorg Hartung), fermierul, citește cu voce tare câteva versete din Biblie. »... îndurările Lui nu sunt la capăt și se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare!« Soția sa Mona și fiul lor de 13 ani, Dietrich (Ditrih) ascultă cu atenție.

    Cu mulți ani în urmă, un tată mergea cu micuțul său copil pe drumul dintre Norwich și Yarmouth, de-a lungul țărmului englezesc. Tăcut, bărbatul trăgea copilul după el. Fața tatălui era roșie și buhăită, arătând clar cărui viciu îi era supus, iar mersul lui clătinat trăda faptul că și în ziua aceea băuse peste măsură. Nici mersul copilului nu era prea sigur, dar nu din cauza beției. Era suficient să arunci numai o privire spre mica statură plăpândă, spre fața sa palidă și spre îmbrăcămintea sărăcăcioasă pentru a vedea ceea ce îi lipsea. Banii, cu care tatăl ar fi putut să-i cumpere hrană și îmbrăcăminte copilului, îi dădea pentru băutură.

     „Ce încet trece timpul“, gândi portarul unui spital mare și privi spre ceas. Era ora trei dimineața. Ca să-i treacă timpul mai ușor, luă o carte să citească, dar deodată cineva sună. Se ridică repede pentru a deschide poarta mare de fier. Mai mulți polițiști purtau pe o targă un coleg de-al lor, care suferise arsuri grave la stingerea unui incendiu.

     Polițistul a fost dus în sala de operații, iar medicul a tratat cu prudență rănile cauzate de arsură. Mai târziu, rănitul a fost adus într-un salon mare, în care mai era un pat liber. Deoarece era epidemie de gripă și spitalul era foarte aglomerat, în acel salon erau și copii. Lângă patul în care a fost așezat polițistul, dormea un băiat de aproximativ șapte ani. Când s-a trezit, copilul a observat că patul de lângă el era ocupat.

   „Când o să fiu destul de mare, o să devin un evanghelist”, spune Vlad într-o zi hotărât.

   „Ce este un evanghelist?” îl întreabă bunica.

   Vlad, foarte mirat de această întrebare, strigă: „Bunico, tu nu şti asta? Un evanghelist este un om, care povesteşte oamenilor din Biblie. Eu găsesc că este aşa de frumos, să ai ascultători.”

   Bunica zâmbeşte şi zice: „Eu cred, că eşti destul de mare, ca să poţi începe deja de acum cu vestirea Cuvântului lui Dumnezeu.”

   Vlad face ochi mari şi spune: „Bunico, vorbeşti serios?” Şi după o mică pauză continuă: „Mie de fapt nu mi-e frică să predic, dar nu ştiu încă, cum trebuie să predic.”

   La marele evanghelist englez, C. H. Spurgeon a venit într-o zi, după o predică, un tânăr care i-a spus: „Domnule predicator, aveţi dreptate, şi eu trebuie să găsesc  pe Omul de pe Golgota şi să devin un copil al lui Dumnezeu. O să mă pocăiesc într-o zi!”

   „Într-o zi?”, întreabă Spurgeon.

   Două fetiţe au ieşit într-o seară la colţul străzii în întâmpinarea tatălui lor. Locul unde îl aşteptau ele era destul de aglomerat.  Treceau multe maşini pe acolo, pietoni grăbiţi treceau pe lângă ele, mişcare multă în toate direcţiile, un poliţist reglementa circulaţia. Fetele aveau multe de văzut. Tot timpul apărea ceva nou şi interesant în faţa ochilor lor. Dar unde rămânea azi tatăl lor. Trebuia să fi venit deja. Oare i s-a întâmplat ceva?
   După ce au mai aşteptat puţin, s-au întors îngrijorate acasă. Unde o fi tata?

   Andrei trece în fugă strada. E grăbit. Prietenul său, Vlad, l-a sunat la telefon şi l-a rugat să vină repede la el. Andrei ştie că Vlad este de câteva zile singur acasă, şi prin mintea lui trec tot felul de gânduri. Să i se fi întâmplat ceva lui Vlad? Poate au venit chiar hoţi?
   Epuizat, Andrei a ajuns la Vlad. Acesta îl aştepta deja la uşă. Dar ce vede când intră în casă: o dezordine cumplită, totul părea răscolit în cameră. Deci hoţii!, a fost primul gând al lui Andrei.
   „O, nu, hoţii nu vin ziua”, îl linişteşte Vlad pe prietenul său. „Închipuie-ţi, mi-am cumpărat un câine”, îl lămureşte Vlad încântat, şi-i dă tot felul de explicaţii. La uşă se aud zgârieturi. Vlad deschide, şi în cameră dă năvală un tânăr câine ciobănesc. Ce se mai joacă, se tăvălesc, iar dezordinea se face şi mai mare. Andrei a amuţit pe moment, stă deoparte şi priveşte la zbenguiala lor. Nu e de mirare, că locuinţa arată aşa!

    Tu ai creat toate şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost create. ( Apoc. 4. 11.)

O fată tânără din Japonia, cu numele Tashi, a găsit odată într-una din cărţiile ei de şcoală cuvântul "Creator". Oricât s-a gândit la sensul acestui cuvânt, tot nu putea să înţeleagă, ce vrea să exprime acesta. A luat un dicţionar şi a citit: ,,Creator - cineva, care creează ceva." Dar această explicaţie nu-i spunea mai nimic. A luat un dicţionar mai mare şi mai explicativ şi a găsit acolo explicaţia: "Creator - cineva, care creează ceva; unul din numele lui Dumnezeu, care a făcut totul."

   Cu foarte mulţi ani în urmă, pe vremea când împăratul Ioram domnea peste Israel, trăia o văduvă săracă, care a ajuns la mare strâmtorare. În nevoia ei ea s-a îndreptat spre prorocul Elisei, un om temător de Dumnezeu: ,,Soţul meu a murit", se plângea ea, ,,şi tu ştii, că el se temea de Dumnezeu. Noi am făcut datorii, dar eu nu pot cu nici un chip să plătesc datoriile; noi suntem săraci. Cel care ne-a împrumutat a venit să ia pe cei doi fii ai mei şi să-i facă robi."

   Prorocul, care, în ceea ce priveşte lucrurile pământeşti, era tot aşa de sărac ca şi văduva, a întrebat: ,,Ce să fac pentru tine? Spune-mi ce ai acasă?" ,,Acasă nu am decât un vas  cu untdelemn." ,,Bine! du-te de cere vase goale de la toţi vecinii tăi şi să nu fie puţine. Când te vei întoarce, închide uşa după tine şi după fiii tăi; toarnă din untdelemn în toate aceste vase."

   Văduva săracă a ascultat de prorocul Elisei. Pe ea n-a interesat-o ce gândeau sau spuneau oamenii, când ea, încărcată cu vase goale, se îndrepta spre casa ei. Şi ce s-a întâmplat în spatele uşii închise? Fiii dădeau mamei vase goale, unul după altul şi – o, minune! - ea turna din untdelemn în vase până ce s-a umplut şi ultimul vas.