Versete călăuzitoare: Evrei 12.1-3  

   După ce apostolul ne-a prezentat în capitolul 11 din Epistola către Evrei un nor atât de mare de martori care, oricât de slabi ar fi fost în sine, au dus la bun sfârșit alergarea cu stăruință credincioasă, el ne îndeamnă să alergăm și noi cu stăruință în alergarea care ne stă înainte. Oricât de mult acești credincioși, ai căror ochi erau ațintiți asupra Celui nevăzut ca și cum L-ar fi văzut, ne încurajează să perseverăm în alergare, puterea de a persevera o primim doar atunci când privirea credinței noastre se odihnește asupra lui Isus, care a dus alergarea la bun sfârșit fără greș și S-a așezat la dreapta tronului lui Dumnezeu. ...

   Când am citit răspunsul atât de plin de spirit la întrebarea despre Aleluia (ediția publicației cu numărul 15, pag. 212), scris de fratele nostru Steinert, care s-a stins din viață, acesta a stârnit în mine bucurie pentru această argumentație biblică. În sinea mea, m-a mișcat gândul de a continua ideea cu un alt verset din Psalmul corespunzător cu Aleluia. Dar proiectul meu nu a avansat. Fiecare încercare a eșuat din cauza diferenței de nuanță între ebraică și germană. Pe drumul spre adunarea de la Johannisplatz din Leipzig, duminică, 20 noiembrie anul trecut, mi-a venit deodată în minte cuvântul „Amin”. Acest cuvânt ebraic a dobândit același statut în limba germană ca și „Aleluia”. De aceea, comparația este mai ușoară și se poate conta mai mult pe înțelegerea lui de către cititori. ...

   Este o chestiune extrem de serioasă, care va fi discutată în expunerea următoare. Efortul multor copii ai lui Dumnezeu este acela de a încheia, în perspectiva - poate foarte apropiată - a sfârșitului timpului harului, pe lângă propria atitudine neclară față de Cuvânt, să încheie și alte compromisuri nepermise cu cercurile credincioșilor. Pe de o parte, toate eforturile de a saluta unitatea poporului lui Dumnezeu sunt pe deplin în sensul Domnului (Ioan 17.21), dar, pe de altă parte, este periculos ca copiii lui Dumnezeu să încheie legături care se fac în detrimentul Cuvântului. În special când se apropie sfârșitul timpului harului, ar trebui să fie o dorință sfântă a tuturor copiilor lui Dumnezeu să-și supună în orice situație Cuvântului propriile dorințe și eforturi. ...

   Versete călăuzitoare: Evrei 12.4-11

   Evreii credincioși trecuseră prin multe lupte și suferințe (Evrei 10.32). Luptele cu suferința sunt și astăzi partea copiilor lui Dumnezeu. Ocărâți, asupriți, ei sunt un spectacol pentru lume. Sunt considerați ca gunoiul dinaintea măturii (1 Corinteni 4.13). În această luptă împotriva păcatului, evreii nu se împotriviseră încă până la sânge. Prin aceasta nu este vorba de o luptă pe care ar trebui să o ducem cu toate puterile noastre împotriva propriului nostru păcat. Nicăieri în Scriptură nu ni se spune ceva de acest fel. Noi trebuie să judecăm păcatul și să ne lăsăm curățiți de el. În acest pasaj, apostolul vorbește despre păcat ca despre o putere ostilă, care s-a manifestat în fiii neascultării împotriva credincioșilor evrei prin persecuții, pentru a-i abate de la credință. Luptând împotriva acestuia, ei nu s-au împotrivit încă până la sânge, adică nu-și pierduseră încă viața în credincioșie până la moarte. ...

   Întrebare: De ce se poate spune că în Daniel 9, între a șaizeci și nouă-a și a șaptezecea săptămână-an, se află „perioada intermediară” a Bisericii, astfel încât a șaptezecea săptămână-an se află încă în viitor? Nu exclude oare precizarea numerelor și a perioadelor o intercalare? Dacă în această profeție specificată numeric, în care numerele și perioadele sunt tocmai tema propriu-zisă, o perioadă de cel puțin nouăsprezece sute de ani ar fi fost omisă, cum ar putea atunci Daniel să spună: „Și el („bărbatul Gabriel”, versetul 21) ... m-a făcut să înțeleg?” Sau se referă cumva cea de-a șaptezecea săptămână-an la venirea lui Mesia?

   Verset călăuzitor:  Isaia 60.2

   Națiunile stau neștiind ce să facă, în timp ce marea popoarelor clocotește și se agită, iar „oamenii își vor da sufletul de groază în așteptarea celor care vor veni pe pământ” (Luca 21.25,26). Aceste cuvinte descriu starea în care intrăm în noul an. Peste tot în jurul nostru vedem pieirea și, odată cu ea, nenorocirea oamenilor și suspinul creației. Iar originea întregii acestei nenorociri și a acestui suspin este păcatul. ...

   Versete călăuzitoare:  Evrei 11.39,40

   În lumea care L-a lepădat pe Domnul nostru, nu avem de așteptat decât suferințe de tot felul. Domnul Însuși le-a spus aceasta ucenicilor Săi mai înainte: „Un slujitor nu este mai mare decât stăpânul său. Dacă pe Mine M-au prigonit, și pe voi vă vor prigoni.” (Ioan 15, 20) „Dar vine ceasul acela când oricine vă va ucide va crede că aduce o slujbă lui Dumnezeu.” (Ioan 16, 2) Dacă mărturisim că suntem una cu Hristosul lepădat, vom suferi din partea lumii același tratament care I-a fost rezervat Lui. „Dar toți cei care vor să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi persecutați.” (2 Tim. 3, 12). ...

   Versete călăuzitoare:  Daniel 9

   Probabil că nu există niciun alt capitol din Scriptură care să fie mai potrivit pentru a ne întări credința decât acesta. Aici vedem cum Cuvântul lui Dumnezeu poate elibera un suflet de teama de oameni. Daniel nu mai era tânăr, cu atât mai mult se agăța de Dumnezeul său. El L-a onorat și L-a iubit și I-a fost ascultător chiar și atunci când grozăviile unei gropi cu lei stăteau în fața lui. În ascultare necondiționată, el și-a urmat Dumnezeul, în ciuda tuturor consecințelor. El a avut încredere în Dumnezeul cel viu. Tu ai încredere în El? Ce har este să-L cunoști pe Cel Viu în această lume a morții! El este izvorul tuturor binecuvântărilor pentru tine, la fel cum a fost pentru Daniel. ...

   Versete călăuzitoare:  Ioan 21

   Pasajul nostru începe cu: „După acestea, Isus s-a arătat”. După acestea! După ce? După tot ce se întâmplase până atunci. El a uscat lacrimile Mariei, a îndepărtat frica femeilor îndurerate, l-a mângâiat pe Petru cel necăjit; a deschis înțelegerea ucenicilor de la Emaus abătuți și le-a făcut inimile să ardă; a adus salutul păcii ucenicilor descurajați; le-a arătat mâinile și picioarele Sale, dovada inconfundabilă că murise pentru ei și încheiase lucrarea de răscumpărare; l-a lăsat pe necredinciosul Toma să-și pună degetul în mâinile Sale și în coasta Sa. Nu au fost toate acestea suficiente? Mai era nevoie de ceva? Ah, El îi cunoștea pe ucenicii Săi și inimile lor rătăcite și, în dragostea Sa grijulie, a vegheat asupra lor.

   Verset călăuzitor: Efeseni 1.15

   Versete călăuzitoare: Tit 1.2; 3.7

   Citind acest pasaj din Scriptură, cineva ar putea întreba: „Dacă nu avem deja viața eternă, cum putem vorbi de speranța vieții eterne?”

   Există multă lipsă de cunoaștere în rândul copiilor lui Dumnezeu cu privire la „viața eternă”. Unii cred că viața eternă înseamnă existență eternă. Dacă ar fi așa, atunci toți oamenii ar avea viață eternă, deoarece toți au o existență eternă. Omul bogat din iad are o existență eternă la fel ca și Lazăr. De asemenea, viața eternă nu este doar o viață spirituală, ci este mult mai mult.

   Versete călăuzitoare: Luca 22.19; 1 Corinteni 11.24-25

   Verset călăuzitor: Ioan 19.41

   De multe ori am trecut peste acest pasaj atunci când am citit Cuvântul. În această dimineață, în dimineața de Paști, gândurile mele au zăbovit asupra acestor cuvinte și mereu mi-a trecut prin suflet faptul că în locul unde a fost răstignit El a existat un mormânt.

   M-am gândit la grădina despre care Scriptura ne vorbește prima dată; în acea grădină nu era niciun mormânt. Grădina aceea era în Eden, iar aceasta era în locul unde Domnul a fost răstignit; ne putem mira că acolo a existat un mormânt?

   Versete călăuzitoare: Luca 8.34—39; 13.11—13; 2 Corinteni 1.20; 2.14

   Foarte semnificative sunt cuvintele scurte „prin noi” din 2 Corinteni 1.20 și 2.14. Există o „procesiune triumfală” a lui Dumnezeu în Hristos, dar ea este cu „noi”; și există o mireasmă a cunoașterii lui Dumnezeu în orice loc, dar ea este „prin noi”. Pavel vorbește aici despre el însuși și despre colaboratorii săi și despre faptul că Dumnezeu a triumfat în slujitorii Săi, așa cum poate să o facă în noi și în slăbiciunea noastră. În primul pasaj (2 Corinteni 1.20), Pavel vorbește despre ceea ce este spre „gloria lui Dumnezeu” - dar și aceasta este „prin noi”.

   Versete călăuzitoare: Tit 1; 1 Timotei 3; 1 Petru 5.2

   Versete călăuzitoare: Marcu 10.1; Luca 4.16; 22.39; (Faptele apostolilor 17.2)

   Credincioșilor care celebrează Cina Domnului duminica ori de câte ori este posibil (vezi eseul „Faceți aceasta în amintirea Mea”!) li se reproșează adesea că fac din această chestiune un simplu obicei, însă această strângere laolaltă este mult prea sublimă și solemnă pentru a fi degradată în acest fel; simplul obicei ar deveni mult prea ușor un obicei și o obișnuință goală, ba chiar moartă! - Acest reproș, rostit cu gesturile și expresiile necesare, face o impresie profundă asupra multor copii modești ai lui Dumnezeu și îi determină să aibă acel sentiment de reverență față de Cina Domnului, pe care „biserica”, care nu acceptă Scriptura ca bază unică, este prea fericită să îl cultive. La urma urmei, aceasta nu face decât să-i asigure și mai mult presupusul „drept” de a fi singurul administrator al așa-numitului „sacrament”. S-ar putea spune multe despre aceasta, dar mă voi abține să o fac aici. -

   Dar chiar și mulți dintre cei care nu mai privesc „Cina Domnului” (1 Corinteni 11.20) ca pe un „sacrament” bisericesc, ci ca pe o celebrare dată de Domnul Adunării credincioase, pentru a-și aminti de El, sunt uneori descurajați de obiecția de mai sus (devine ușor un obicei fără conținut) să urmeze cuvintele Domnului - „Faceți aceasta în amintirea Mea!” - atât de des și cu bucurie pe cât ar vrea și ar putea-o face de dragul Lui. Aș vrea să încerc să le fiu de folos.