Ce sunt de fapt Apocrifele şi de ce nu sunt în Biblie? Când le-am văzut prima dată, mi s-au părut aşa de imposibile, ca şi cum n-ar aparţine Bibliei.

Răspuns: „Apokryph“ vine din greacă şi înseamnă „ascuns, tainic“. Numele „apocrife“ este în general o denumire a mai multor cărţi scrise în limba greacă, dar care nu aparţin Vechiului Testament. Vechiul Testament a fost redactat în ebraică (cu excepţia unor părţi din cartea Ezra şi Daniel, care au fost scrise în limba caldeeană).

Iudeii, cărora le-au fost încredinţate „cuvintele lui Dumnezeu“ (Romani 3,2), nu au recunoscut niciodată Apocrifele ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu.

Apocrifele Vechiului Testament apar prima dată în traducerea greacă a Vechiului Testament, aşa-numita Septuaginta (LXX). Mult mai târziu – în anul 1546 – acestea au fost declarate de biserica catolică, prin conciliul de la Trient în Tirolul de Sud, ca fiind întocmite prin Duhul Sfânt şi aparţinând Sfintelor Scripturi.

Au fost din păcate printre scriitorii creştini de odinioară unii care au fost de părere că aceste cărţi aparţin Bibliei. Prin aceasta a luat naştere o oarecare nesiguranţă, care a durat până la amintitul conciliu de la Trient. În mod fericit, în timpul Reformei s-au deschis ochii multor creştini cu privire la multele rătăciri din sânul bisericii. Martin Luther a luat o atitudine deschisă cu privire la autenticitatea acestor scrieri, atunci când în traducerea Bibliei pe care a făcut-o a scris: „ Acestea sunt cărţi care nu pot fi puse pe aceeaşi treaptă cu Biblia, dar care sunt totuşi bune şi utile de citit.“ El a notat aceste cărţi în cuprinsul Bibliei sale, însă nu le-a socotit ca aparţinând Bibliei şi le-a diferenţiat în mod clar la tipărire.

Remarcabil este faptul că scriitorii Apocrifelor n-au avut niciodată pretenţia că scrierile lor aparţin Scrierilor Sfinte. În afara contradicţiilor, care sunt normale pentru scrierile omeneşti, cartea Judit, de exemplu, este plină de greşeli istorice. În afară de aceasta se găsesc în ele şi învăţături greşite. Un exemplu în acest sens este Tobias 12,9, unde se spune: „Rugăciunea, postul şi facerea de bine sunt mai bune decât strângerea de comori din aur, căci facerea de bine scapă de la moarte, şterge păcatele şi conduce la viaţa veşnică“.

În încheiere, încă un argument important împotriva autenticităţii acestor scrieri: nici Domnul Isus şi nici apostolii nu s-au referit vreodată la vreo parte din aceste scrieri.