Tabelele genealogice ale lui Isus Hristos  -  Ortwin Schäfer

Preocuparea cu tabelele genealogice

   Cu siguranţă suntem înclinaţi să ne întrebăm dacă ar trebui să ne preocupăm cu tabelele genealogice. Desigur nu vom ezita să acordăm un loc subordonat tabelelor genealogice din Sfânta Scriptură. În Vechiul Testament găsim mereu tabele genealogice şi liste genealogice,[1] şi din diferite locuri din Vechiul Testament aflăm chiar cât de importante erau ele pentru aparţinătorii poporului Israel, în mod deosebit pentru preoţi şi leviţi.[2] Putem fi siguri că apostolul Pavel nu s-a gândit la aceste tabele genealogice, când a rugat pe Timotei să poruncească unora să nu se preocupe cu „genealogii fără sfârşit” (1 Timotei 1.4).[3]

   „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi folositoare pentru învăţătură” (2 Timotei 3.16), şi „toate câte au fost scrise mai înainte au fost scrise spre învăţătura noastră” (Romani 15.4). Deci aceasta este valabil şi pentru tabelele genealogice din Vechiul Testament. Ar trebui să fim foarte prudenţi cu evaluarea fiecărui loc din Scriptură. Desigur eu voi spune mai mult despre un anumit loc din Scriptură decât despre un altul, dar în cele din urmă noi cunoaştem aici „în parte; dar când va veni ce este desăvârşit, ceea ce este în parte va fi desfiinţat” (1 Corinteni 13.9-10). Ce va fi atunci când vom cunoaşte cât de minunate sunt gândurile lui Dumnezeu tocmai în părţi ale Cuvântului Său care aici probabil nu ne-au părut să aibă o importanţă deosebită!

   În Noul Testament găsim numai tabelele genealogice ale lui Isus Hristos. Dar tocmai ele ar trebui să ne atragă atenţia în mod deosebit, deoarece în ele avem legătura directă cu El, care este centrul şi Împlinitorul tuturor planurilor lui Dumnezeu. Dacă El umple inimile noastre, atunci noi ne vom preocupa cu plăcere şi cu tabelele genealogice ale Lui. Nu ne mişcă inima faptul că Domnul Isus Se coboară ca să aibă un tabel genealogic?[4]

Poziţia tabelelor genealogice ale lui Isus Hristos în evanghelii

   Evangheliile ne arată viaţa Domnului Isus pe pământul acesta. I-a plăcut lui Dumnezeu să ne dea patru evanghelii, pentru ca noi să cunoaştem Persoana Fiului Său sub aspecte diferite.

   Vedem astfel pe Domnul Isus

- în Evanghelia după Matei ca Mesia, Cel făgăduit,

- în Evanghelia după Marcu ca Slujitorul neobosit,

- în Evanghelia după Luca ca Fiu al Omului pentru toţi oamenii şi

- în Evanghelia după Ioan ca Fiul lui Dumnezeu şi Singurul Fiu de la Tatăl.[5]

În timp ce găsim anumite lucruri din viaţa Domnului Isus în toate cele patru evanghelii, deosebit de mult însă în aşa-numitele Evanghelii sinoptice (Matei, Marcu, Luca), vom căuta zadarnic tabelele genealogice în Evanghelia după Marcu şi Evanghelia după Ioan. Din ce cauză este aşa?

   Marcu, care ne arată pe Slujitorul neobosit, nu se preocupă cu un tabel genealogic. El ne prezintă imediat în Ioan Botezătorul pe pregătitorul drumului pentru Isus Hristos şi imediat după aceea ne prezintă slujba Domnului Isus.[6]

   Evanghelia după Ioan de asemenea nu poate aduce prin caracterul ei un tabel genealogic, căci „la început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu” (Ioan 1.1); Cum să se poată găsi acolo tabelul genealogic al Omului Isus Hristos?

   Avem astfel tabelul genealogic al Domnului Isus numai în Evanghelia după Matei şi Evanghelia după Luca în

Matei 1.1-17 şi

Luca 3.23-38.

În aceste evanghelii îşi au locul lor potrivit.

   În cadrul fiecărei evanghelii el este prezentat diferit în conţinutul lui, conform caracterului evangheliei:

-        Matei, a cărui Evanghelie se adresează în mod deosebit iudeilor, trebuie să prezinte clar chiar de la începutul relatării lui, din cine descinde Mesia Cel făgăduit şi pe ce Îşi bazează El drepturile Lui. Mesia al lor era pentru iudei de cea mai mare importanţă.

-        Luca (ca unul dintre naţiuni) se adresează mai mult naţiunilor. El relatează mult despre Persoana Domnului Isus, înainte ca să redea genealogia Lui. Scurt înainte de prezentarea genealogiei, Tatăl Îl confirmă din cer ca fiind Fiul Său preaiubit (Luca 3.22b) şi prin aceasta scoate în evidenţă întrucâtva originea Sa divină, şi după aceea este arătat Domnul Isus în tabelul genealogic referitor la descendenţa Lui omenească, de care cu siguranţă naţiunile erau mai mult interesate decât de justificarea însuşirii Sale ca Mesia al poporului Său pământesc. După ce Domnul Isus este arătat ca Fiu al omului prin tabelul genealogic, El începe slujba Lui propriu-zisă ca Fiu al Omului pentru toţi oamenii.

Vedem astfel cât de potrivit sunt prezentate tabelele genealogice în Evangheliile după Matei şi după Luca.

Structura tabelelor genealogice ale lui Isus Hristos

Dacă Matei şi Luca se deosebesc în încadrarea tabelelor genealogice în evangheliile lor, nu trebuie să ne mire dacă se găsesc diferenţe şi în prezentările lor referitoare la genealogia Domnului Isus. Aceasta se arată mai întâi deosebit de clar în succesiunea celor două tabele genealogice.

   Titlul tabelului genealogic în Evanghelia după Matei este: „Cartea genealogiei lui Isus Hristos, fiu al lui David, fiu al lui Avraam” (Matei 1.1).

-        Mai întâi Domnul Isus este numit „Fiu al lui David”. Ca Fiu al lui David El este Mesia Cel făgăduit, Împăratul lui Israel, când a venit înainte de toate şi pentru poporul Său pământesc (Matei 15.24).

-        După aceea El este văzut ca „Fiu al lui Avraam”. În această însuşire El este purtătorul binecuvântărilor care trec peste graniţele lui Israel, căci în Avraam vor trebui „binecuvântate toate familiile pământului” (Geneza 12.3). Aşa apare El şi, după ce El a fost lepădat de poporul Său pământesc,[7] ca Fiu al lui Avraam pentru toate naţiunile, „pentru ca binecuvântarea lui Avraam să ajungă la naţiuni în Hristos Isus” (Galateni 3.14; compară şi cu Matei 28.19).

În felul acesta se explică succesiunea numelor în „titlu”. Un astfel de „titlu” lipseşte în mod uşor de înţeles în evanghelia după Luca, care de la început a fost gândită pentru naţiuni.

   În ceea ce priveşte înşiruirea a tabelelor genealogice propriu-zise, recunoaştem diferenţe foarte clare:

-        Matei începe tabelul genealogic cu Avraam, şi deoarece orice revendicare, chiar şi a lui Mesia, se dobândeşte pe baza descendenţei valabile, tabelul genealogic al său merge progresiv în timp pe parcursul secolelor „până la Hristos” (Matei 1.17), Mesia.[8]

-        Luca dimpotrivă începe în tabelul genealogic al său cu Isus, cu Fiul Omului pentru toţi oamenii, cu Salvatorul,[9] şi mergând înapoi în timp pe toată linia omenească leagă Persoana Lui cu Adam, primul om, şi încheie cu Dumnezeu Însuşi. Astfel Dumnezeu ca Făcătorul (Geneza 2.7) revelează pe „primul om, Adam”, în final „pe ultimul Adam”, pe „Omul al doilea din cer”[10], pe Unul, a cărui inimă era îndreptată spre întregul neam omenesc şi de aceea a venit ca să elibereze pe urmaşii primului om de urmările căderii primului om, să-i salveze.

Liniile diferite ale tabelelor genealogice

Din expunerile referitoare la succesiunea în tabelele genealogice deducem mai întâi:

-        Matei prin călăuzirea spre Hristos şi prezentarea dovezii descendenţei valabile ne arată linia Legii.

-        Luca prin prezentarea lui Isus înapoi în timp până la Adam şi până la Dumnezeu ne arată linia harului.

   Cu privire la linii se mai poate recunoaşte în completare din citirea atentă a primelor capitole ale celor două evanghelii şi o altă diferenţă:

-        Matei scoate mai mult în evidenţă în evanghelia lui despre Mesia, Împăratul, pe Iosif, bărbatul Mariei. La el găsim şi linia împărătească, cu drept de succesiune. Prin Iosif şi tatăl său Iacov Domnul Isus este legat în evanghelia după Matei cu ramura împărătească a casei lui David prin Solomon (versetul 6). Astfel El a avut un drept legitim clar la tronul lui David. Acest drept la tronul lui David nu l-ar fi putut dovedi dacă Maria ar fi fost amintită fără legătura cu soţul ei Iosif şi dacă realmente nu ar fi fost soţia lui Iosif[11] conform legii.

-        Luca relatează dimpotrivă în evanghelia lui mult mai mult despre Maria, mama lui Isus. Astfel la ea putem presupune linia maternă, naturală. Rezultă logic că Luca, care arată pe Domnul Isus ca Fiu al Omului, dă această linie naturală prin Maria, acea Marie din care Domnul Isus a fost născut cu adevărat ca Om. Dacă Iosif aici este denumit ca „fiu al lui Eli” (Luca 3.23), atunci putem drept urmare să considerăm că Iosif ca soţ al Mariei era fiul lui Eli.[12] Prin acest Eli şi în cele din urmă prin Natan[13] linia este condusă înapoi la David; deci Domnul Isus este legat aici nu cu o ramură regală a casei lui David, ci cu una naturală. În felul acesta şi Maria era un urmaş adevărat al lui David, şi Domnul Isus putea şi în felul acesta să se numească pe drept „Vlăstarul lui David” (Apocalipsa 22.16).

Alcătuirea tabelelor genealogice ale lui Isus Hristos

   În Evanghelia după Matei ni se arată textual (Matei 1.17) alcătuirea tabelei genealogice în trei secţiuni, fiecare din paisprezece generaţii. Numărul paisprezece din fiecare cele trei secţiuni este numărul punerii la încercare a omului aflat sub responsabilitate[14], în evanghelia aceasta în mod deosebit văzută în legătură cu istoria lui Israel. Anticipat se poate deja spune, că omul pus la încercare desigur s-a dovedit fără putere pe parcursul tuturor generaţiilor, dar „pe când eram noi încă fără putere, Hristos a murit la timpul potrivit pentru cei nelegiuiţi” (Romani 5.6). – Să studiem fiecare secţiune.

   „Deci toate generaţiile de la Avraam până la David sunt paisprezece generaţii.”

-        Perioada de timp de la capul făgăduinţei (Avraam) şi până la capul împărăţiei (David)[15] este într-o oarecare măsură începutul istoriei lui Israel. În David, omul după inima lui Dumnezeu (1 Samuel 13.14) s-a atins un oarecare punct culminant, ca să zicem aşa amiaza lui Israel.

„şi de la David până la deportarea în Babilon, paisprezece generaţii”:

-        Aşa cum soarele începând de la amiaza zilei coboară tot mai jos, aşa găsim aici istoria decăderii lui Israel. Ea începe deja cu Solomon, care într-adevăr şi-a avut începutul într-o îndreptare smerită spre Dumnezeu, dar care mai târziu din pricina femeilor străine s-a îndreptat spre idoli. Astfel împărăţia minunată a lui Solomon s-a descompus chiar în timpul fiului său Rehabeam în împărăţia celor două seminţii, Iuda, şi împărăţia celor zece seminţii, Israel, şi chiar şi copiii lui Iuda rămaşi credincioşi la descompunerea împărăţiei lui David au fost duşi din cauza îndepărtării lor de Dumnezeu după câteva înfrângeri în captivitate în Babilon după fraţii lor din împărăţia celor zece seminţii.

„şi de la deportarea în Babilon până la Hristos, paisprezece generaţi”:

-        Acest timp este fără îndoială noaptea lui Israel. După o scurtă „luminozitate” sub Zorobabel urmează în tabela genealogică nume care pentru noi sunt învăluite în întuneric, deoarece ele sunt numai aici numite în Cuvântul lui Dumnezeu. Nu este atunci cu atât mai minunat, că după această noapte ca într-o dimineaţă luminoasă apare Isus, Hristosul (Matei 1.16)? Dumnezeu a purtat de grijă ca cu toate vicisitudinile acestor secole întunecate ale istoriei lui Iuda să nu înceteze succesiunea generaţiilor care trebuiau să conducă la adevăratul Mesia şi Împăratul lui Israel.

În Evanghelia după Luca nu se găseşte nici un indiciu referitor la o structurare a tabelei genealogice. Dacă includem pe „Isus” şi „Dumnezeu” sunt 77 de nume. Dacă mergem pe urmele acestor nume în ordine inversă şi facem o subîmpărţire sprijinindu-ne pe structurarea din evanghelia după Matei, găsim că numărul numelor este divizibil cu 7;

-        Perioada de timp înainte de Avraam, neinclusă la Matei, cuprinde la Luca numele de la Dumnezeu până la Tara (Luca 3.34): 21 de nume = 3x7 nume.

-        Numele primei secţiuni  a tabelei genealogice la Matei de la Avraam până la David sunt egale la Matei şi Luca: 14 nume = 2x7 nume.

-        Deoarece începând de la David cele două linii la Matei (prin Solomon) şi Luca (prin Natan) se despart, asocierea numelor rămase la Luca cu secţiunea a doua şi a treia a tabelei genealogice a lui Matei nu este posibilă.[16] Sunt 42 de nume = 6x7 nume.[17]

   Vedem din tabela genealogică aşa de desăvârşit structurabilă la Luca, ce rang înalt are inspiraţia divină a Cuvântului. La aceasta putem ţine cu tărie, chiar şi atunci când din tabela genealogică de la Matei, în comparaţie cu cea de la Luca, rezultă două întrebări:

Prima întrebare: Sunt într-adevăr în fiecare din cele trei secţiuni paisprezece generaţii numite?

   Trebuie ţinut seama că iudeii socoteau primul şi ultimul mădular al unei filiaţii de generaţii şi prin aceasta fiecare nume din tabela genealogică ca o generaţie.

-        Avem astfel în prima secţiune realmente „de la Avraam până la David paisprezece generaţii”.

-        În secţiunea a doua avem 15 nume, dar numele lui David, care a fost numit deja ca ultima generaţie în prima secţiune, nu mai este socotit încă o dată ca generaţie în secţiunea a doua.

-        Dacă acum procedăm cu Iehonia ca şi cu David, în secţiunea a treia rămân 13 nume în loc de 14. Sfârşitul împărăţiei era însă un moment de cotitură aşa de mare în istoria lui Israel, că Iehonia este numărat de două ori, o dată ca ultim împărat al lui Iuda[18] în secţiunea a doua şi în al doilea rând ca şi captiv la începutul celei de-a treia secţiuni.[19]

Cea de-a doua întrebare: Au fost cu adevărat în fiecare din cele trei secţiuni numai paisprezece generaţii?

   O lămurire ne dă în privinţa aceasta o comparaţie cu tabela genealogică de la Luca.

-        Este în concordanţă cu prima secţiune în ceea ce priveşte numărul şi numele întâlnite (de la Avraam până la David).

-        În secţiunea a doua şi a treia a tabelei genealogice de la Matei se găsesc 2x14=28 de nume, însă pentru aceeaşi perioadă de timp la Luca sunt 42. Aceasta se poate explica parţial numai prin aceea că amândoi evangheliştii începând de la David urmăresc linii diferite (vezi aliniatul „Liniile diferite ale tabelelor genealogice”). Rămâne astfel numai concluzia că Matei nu a luat în seamă nume în secţiunea a doua (şi desigur nici în a treia). Aşa a ajuns el la numărul aşa de important de paisprezece nume pentru fiecare secţiune.[20]

-        Omiterile din secţiunea a doua se pot uşor constata, dacă se parcurge seria împăraţilor lui Iuda: între Ioram şi Ozia lipsesc numele lui Ahazia,[21] Ioas şi Amazia. – Vrem să încercăm să dăm o justificare pentru aceste omiteri: Soţia lui Ioram, Atalia, după moartea fiului ei Ahazia (2 Împăraţi 9.27) a nimicit toată sămânţa împărătească (2 Împăraţi 11.1), însă Dumnezeu a purtat de grijă ca linia lui David să nu fie complet desfiinţată: Ioas, fiul lui Ahazia, a fost ascuns şase ani în casa Domnului (2 Împăraţi 11.3). Cu toate acestea urmaşii Ataliei stricate (Ahazia, Ioas şi Amaţia) până în generaţia a treia (compară cu Exod 20.5) nu sunt amintiţi. Este aşa ca şi cum Dumnezeu a vrut ulterior să exprime toată mânia Sa împotriva generaţiei idolatre a lui Ahab. – De altfel în secţiunea a doua lipseşte între Iosia şi Ieconia unul din cei doi fii ai lui Iosia, împăratul Ioahaz sau împăratul Ioiachim (2 Cronici 36.1-4).

-        Nu se poate verifica care nume au fost omise în secţiunea a treia, deoarece numele numite, cu excepţia câtorva[22], nu mai sunt numite în alte locuri şi în alte contexte.

Dacă noi nu putem justifica în fiecare caz în parte, pentru ce au fost omise nume în tabelele genealogice, totuşi putem ţine cu tărie, că Dumnezeu ştie de ce El a inspirat pe fiecare scriitor să omită anumite nume, aşa cum l-a inspirat şi pe Matei în a sa „Carte a genealogiei lui Isus Hristos” (Matei 1.1).

Completări la enumerarea generaţiilor în tabelele genealogice ale lui Isus Hristos

   Nu este lipsit de importanţă să cercetăm în cele două tabele genealogice şi adaosurile la simpla enumerare a generaţiilor.

   Începem cu Evanghelia după Luca, deoarece aici găsim astfel de adaosuri numai referitoare la Persoana lui Isus: „Şi Isus Însuşi era de aproape treizeci de ani când a început să predice, fiind, după cum se presupunea, fiu al lui Iosif” (Luca 3.23). – Prin cuvintele „Isus Însuşi” suntem călăuziţi de la faptul că Dumnezeu L-a mărturisit ca fiind Fiul Său preaiubit, în care El Şi-a găsit plăcerea, spre El Însuşi ca adevăratul Fiu al Omului. Aceasta o arată şi redarea vârstei Sale şi remarca, că El era „după cum se presupunea, fiu al lui Iosif”. În realitate El ca Om era contrar acestei păreri[23] numai Fiul Mariei, aşa cum ne este prezentat detaliat mai înainte. Aşa cum am văzut, toate acestea stau în concordanţă cu caracterul evangheliei, cu poziţia tabelei genealogice în această evanghelie şi a liniei prezentate în aceasta.

   Completările în Evanghelia după Matei vrem să le studiem într-o anumită ordine:

1. Redarea de titluri:

-        La David: „Şi Iese a născut pe David, împăratul” (Matei 1.6a). Această indicaţie lipseşte la Luca, este însă importantă la Matei ca referire la faptul că în Evanghelia după Matei avem înaintea noastră linia împărătească a tabelei genealogice a lui Isus Hristos.

-        La Isus: „Isus, care se numeşte Hristos” (Matei 1.16). Astfel ne este prezentat că Domnul Isus este cu adevărat Mesia pe această linie împărătească.

2. Prezentarea fraţilor generaţiilor citate:

-        „Şi Zara” (Matei 1.3). „Apariţia luminii” însoţeşte începutul seminţiei lui Iuda, din care a venit Domnul Isus ca adevărata apariţie a luminii.

-        „Şi pe fraţii lui” (Matei 1.2) ne arată momentele decisive din istoria lui Israel, şi anume în „Iuda şi fraţii lui” (Matei 1.2) ca bază a poporului Israel şi în „Iehonia şi pe fraţii lui” (Matei 1.11) ca sfârşitul definitiv al împărăţiei lui Israel prin deportarea în Babilon.

3. Redarea momentului corespunzător „pe timpul deportării în Babilon. După deportarea în Babilon” (Matei 1.11b,12a) ne arată caracterul decisiv al evenimentului care a avut deja loc.

4. Prezentarea de femei în generaţiilor citate: cu această redare vrem să ne preocupăm mai detaliat.

Nume de femei în tabela genealogică a lui Isus Hristos din Evanghelia după Matei

   În nici o tabelă genealogică nu se găsesc într-o aşa claritate nume de femei ca în tabela genealogică a lui Isus Hristos. Pentru un iudeu este ceva foarte neobişnuit,

-        ca într-o tabelă genealogică să se găsească într-adevăr nume de femei, chiar dacă ele în tabela genealogică a lui Isus Hristos nu apar ca verigi de sine stătătoare a urmaşilor naturali ai generaţiei, ci numai ca soţii ale bărbaţilor acestor succesiuni de generaţii;

-        faptul că în tabela genealogică a lui Isus Hristos sunt nume de femei, cu care – cu excepţia Mariei – în general erau legate lucruri rele.

   Faptul că nume de femei şi-au găsit locul în tabela genealogică a lui Isus Hristos ar putea lăsa să se deducă că în cazurile respective era important să se ştie din care femeie era născut fiul numit în tabela genealogică, mai ales că în timpurile Vechiului Testament erau cazuri când un bărbat avea mai multe femei. Cu toate acestea această concluzie nu pare îndreptăţită, căci atunci ar fi trebuit să fie numite mai multe nume şi pe lângă aceasta nume de femei „mai importante”.[24]

   Maria ocupă o poziţie deosebită între femeile numite în tabela genealogică, fiind femeia „din care S-a născut Isus, care Se numeşte Hristos” (Matei 1.16). Chiar dacă noi putem presupune că Iosif nu a avut altă soţie în afară de Maria, totuşi în cazul ei este important că nouă ni s-a făcut cunoscut numele ei. Prorocia dată primei perechi de oameni imediat după căderea în păcat cu privire la „sămânţa ei”[25], putea în cele din urmă să se împlinească numai în Isus Hristos, în sămânţa Mariei.

   Maria era conform cuvintelor îngerului Gabriel cu adevărat „cea căreia i s-a dat har”, „binecuvântată … între femei” (Luca 1.28,42), ea „a găsit har la Dumnezeu” (Luca 1.30), că ea a fost aleasă să nască acest Fiu. Ar trebui să luăm foarte bine seama la aceasta şi să nu încercăm să minimalizăm aceasta, dar ce sunt toate cele spuse despre ea în comparaţie cu ceea ce spune acest înger despre Domnul Isus, ca Cel născut din ea(Luca 1.32-33,35b)?

   Maria însăşi era şi smerită. Ea spune cu privire la onoarea de care trebuia să aibă parte: „Iată roaba Domnului; fie-mi după cuvântul tău!” (Luca 1.38), şi de asemenea şi cântarea ei de laudă (Luca 1.46-55) arată, cum ea a simţit toate acestea ca îndurare.

   De asemenea şi puţinele locuri, pe care le găsim în evanghelii despre ea, după ce Domnul Isus a început lucrarea Sa publică, ne arată că ea ocupă un loc de smerenie şi de aşteptare a voii Sale.[26] Ultima dată o găsim înainte de coborârea Duhului Sfânt, deci înainte de constituirea Adunării, împreună cu ai Săi în rugăciune în camera de sus din Ierusalim (Faptele Apostolilor 1.13-14).

   Deci vom face bine, cu privire la Maria să vedem totul în relaţia potrivită şi să nu-i oferim un loc pe care nici Cuvântul lui Dumnezeu nu îl acordă.[27]

   Să revenim la femei, pentru care la prima vedere se pare că nu este nici un motiv concludent să existe tocmai în acest tabel genealogic prezentat de Matei. Citim despre ele:

-        „Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar” (Matei 1.2);

-        „Salmon a născut pe Boaz, din Rahav” (Matei 1.5);

-        „şi Boaz a născut pe Obed, din Rut” (Matei 1.5);

-        „Şi David a născut pe Solomon, din cea care fusese soţie a lui Urie” (Matei 1.6).

Cu fiecare din aceste femei erau, aşa cum am amintit deja, lucruri care nu erau bune, pe fiecare din ele era un oarecare cusur. Dacă tabelul genealogic al lui Isus ar fi fost scris de un iudeu, cu siguranţă el nu ar fi numit nici o femeie, iar dacă ar fi făcut-o, atunci ar fi fost soţiile „patriarhilor”, însă în nici un caz în înfumurarea fariseică a lui astfel de femei „rău famate”, ca cele numite realmente în tabelul genealogic, şi cu atât mai mult nu femei dintre naţiuni. [28]

   Ce bine este, că Dumnezeu acţionează altfel! Duhul lui Dumnezeu numeşte categoric numele acestor femei. Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu tratează cu uşurătate păcatul,[29] nu, ci că El în harul Lui neîngrădit introduce pe Mesia, Fiul lui David, pentru poporul Său, singurul care putea „mântui pe poporul Său de păcatele lor” (Matei 1.21). Astfel Mesia, „Isus … care este numit Hristos” (Matei 1.16) reflectă harul şi dragostea lui Dumnezeu spre poporul Său pământesc. Ştim anume, că ai Săi nu L-au primit (Ioan 1.11), aşa că acum în El, Fiul lui Avraam, acest har şi această dragoste, binecuvântarea făgăduită lui Avraam, se poate revărsa pentru noi. Cu toate acestea Dumnezeu va relua cândva în har legătura cu poporul Său pământesc.

   Tamar are locul ei în tabela genealogiei tocmai prin păcatul ei.[30] Dacă Mesia se smereşte să Se lege cu ea în tabelul genealogiei Lui, atunci El Se dovedeşte ca Mântuitorul păcătoşilor. „Unde păcatul a prisosit, harul a prisosit şi mai mult” (Romani 5.20). – La fel Domnul Isus în harul Său ne dă dreptul să venim în legătură cu El, Mântuitorul păcătoşilor. Fiecare are nevoie de acest Mântuitor! Am venit noi toţi în legătură cu El?

   Rahav, păgâna din Ierihon, era o curvă. Privit după etaloanele omeneşti, în afară de aceasta ea era şi o trădătoare de ţară, deoarece ea a ascuns în casa ei pe spionii duşmanului (Iosua 2.4,6). Însă în ochii lui Dumnezeu ea a revelat credinţă (Evrei 11.31), care a fost susţinută prin fapte (Iacov 2.25). De aceea ea a fost salvată din mediul ei păgân, salvată din mijlocul păcătoşilor, atunci când copiii lui Israel au cucerit Ierihonul (Iosua 6.22-23,25), şi prin legătura ei cu Salmon a fost pusă pe un loc aşa de privilegiat în tabelul genealogic al lui Isus Hristos ca mamă a lui Boas.[31]

   Ce har, că şi noi am fost scoşi din mijlocul multor păcătoşi şi strămutaţi înaintea lui Dumnezeu într-o poziţie mult mai sublimă, „în Împărăţia Fiului dragostei Sale” (Coloseni 1.13), „binecuvântaţi cu orice binecuvântare în locurile cereşti” (Efeseni 1.3).

   Rut se deosebeşte în sens pozitiv din punct de vedere moral de Tamar şi Rahav. Şi ea a dovedit credinţă – ca Rahav -, în mod deosebit însă o credinţă care s-a împotrivit chiar şi la ce părea imposibil, căci ca moabită ea aparţinea unui popor care nici măcar în a zecea generaţie nu avea voie să vină în adunarea Domnului.[32] Dumnezeu în harul Său neîngrădit întâmpină o astfel de credinţă. De aceea vedem în Rut în mod deosebit mântuirea prin credinţă şi o mărturie pentru faptul că harul poate salva şi binecuvânta chiar şi pe cei mai îndepărtaţi de binecuvântările lui Israel. – Ce har, că Dumnezeu ne-a dăruit şi nouă credinţa. „Pentru că prin har sunteţi mântuiţi, prin credinţă; şi aceasta nu de la voi; este darul lui Dumnezeu” (Efeseni 2.8), şi că noi, „odinioară naţiuni în carne …, înstrăinaţi de cetăţenia lui Israel şi străini de legămintele promisiunii” şi odinioară „departe”, „am fost aduşi aproape prin sângele lui Hristos” (Efeseni 2.13).

   Bat-Şeba ne este prezentată în final ca „cea care fusese soţia lui Urie”. Prin aceasta ni se îndreaptă foarte pe scurt dar clar atenţia spre istoria ei tristă. Această istorie tristă arată cum David este biruit de pofta trupească şi practică violenţa, ca să „cucerească” persoana poftei lui (2 Samuel 11). Ce cădere adâncă! Este foarte important să se vadă cum David este dovedit vinovat prin Natan şi a trebuit disciplinat de Dumnezeu în diverse feluri, pentru ca el să recunoască păcatul lui mare şi să-i poată reda din nou bucuria mântuirii lui Dumnezeu (Psalm 51.12). Nici un iudeu nu putea tăgădui, că Mesia trebuia să rezulte din legătura acestui David cu soţia lui Urie. Vedem astfel cum harul poate dărui restabilire chiar şi în cazul căderii adânci a unui credincios. – Suntem noi doborâţi ca urmare a eşecului nostru? Atunci să ne căutăm scăparea în căinţă şi mărturisire sinceră la astfel de izvoare de ajutor ale harului Dumnezeului nostru, care doreşte cu plăcere să ne dăruiască din nou savurarea părtăşiei cu El, pentru ca noi să mergem iarăşi fericiţi pe drumul nostru.

   Prin studiul referitor la aceste patru femei vedem şi căile lui Dumnezeu cu omul. El îi arată mai întâi pe Mântuitorul păcătoşilor, care îl poate salva din mijlocul păcătoşilor şi apoi dăruieşte celui care se pocăieşte credinţa salvatoare, aşa că el, păcătosul, devine copil al lui Dumnezeu, care şi după o cădere se poate baza pe harul restaurator al lui Dumnezeu.

   Iudeul sincer putea vedea în acest tabel genealogic nu numai de unde Isus Hristos Îşi lua drepturile Sale ca Mesia, ci înainte de toate, cum acest Mesia S-a arătat ca expresie a harului neîngrădit şi a dragostei lui Dumnezeu binevoitoare. Astfel el putea avea ceva care putea să-i umple inima.

   „Dumnezeu, după ce le-a vorbit odinioară în multe rânduri şi în multe feluri părinţilor prin profeţi, la sfârşitul acestor zile ne-a vorbit în Fiul” (Evrei 1.1). Aceasta se spune credincioşilor dintre iudei la începutul scrisorii adresate lor. Dar şi noi putem contempla cum Dumnezeu ne-a vorbit şi nouă în Fiul. El a făcut aceasta şi în tabelele genealogice ale lui Isus Hristos, Mântuitorul şi Domnul nostru. Probabil unul sau altul nu a avut până acum mult câştig din aceste tabele genealogice. Am găsit noi acum în ele ceva din vorbirea impresionantă a lui Dumnezeu „în Fiul”? Să nu lăsăm noi această vorbire să lucreze mai mult la inimile noastre? Atunci inimile noastre pot fi captivate mai mult de El, Îl pot contempla admirându-L şi nu vor dori nimic altceva decât pe El şi gloria Sa!