Perioada de timp actuală şi cea viitoare (7)

Răpirea Adunării (Bisericii) – nevăzută de lume! -  Articol apărut în franceză: Mesagerul mântuirii în Hristos – anul de apariţie 1857

Versete călăuzitoare: Ioan 14.19; Geneza 5.24; 2 Împăraţi 2.11

Ioan 14.19: Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.

Geneza 5.24: Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu.

2 Împăraţi 2.11: Pe când mergeau ei vorbind, iată că un car de foc şi nişte cai de foc i-au despărţit pe unul de altul, şi Ilie s-a înălţat la cer într-un vârtej de vânt.

1. Răpirea – nevăzută de lume!

Nu numai că lumea nu va avea parte de răpirea Adunării, ci ea nici nu va vedea răpirea. Aceasta pare să rezulte din cel puţin următoarele considerente:

a.       Nimic din ceea ce spune Cuvântul despre răpire nu oferă prilej să se creadă că ea ar fi vizibilă pentru lume.

b.      Vorbirile Domnului, pe care El le-a adresat ucenicilor Săi (Ioan 14), ne determină mai degrabă să deducem contrariul. El le spune în versetul 19: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.” O cercetare amănunţită a întregii acestei vorbiri ne arată că, atunci când Mântuitorul spune: „Mă duc”, nu se referă „la moarte” – dimpotrivă, El Se vede, prin aceea că trece peste moarte, ca şi cum El Şi-ar fi terminat lucrarea (Ioan 13.31; 17.4; şi alte locuri) -, ci „la Tatăl”; El merge în casa Tatălui (Ioan 14.2,6,12,28; 16.16-23,28). – Când a murit, într-adevăr El a încredinţat Duhul Său în mâinile Tatălui (Luca 23.46); dar abia după înviere, pe când era în momentul să Se reîntoarcă în cer, El spune ucenicilor Săi:

„Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru” (Ioan 20.17). „Peste puţină vreme”, care a urmat după plecarea Mântuitorului, nu este perioada intermediară dintre moartea Sa şi învierea Sa, chiar dacă este adevărat că după învierea Sa Isus S-a arătat numai ucenicilor şi nu lumii. Noi găsim că ucenicii Lui L-au întrebat cu privire la cele de după înviere (Ioan 16.23), şi El le-a reproşat sărăcia lor în credinţă (Luca 24.25). – Ucenicii Lui nu primesc viaţa Lui de după înviere; căci aceasta va avea loc abia la revenirea Sa (Coloseni 3.2-3). Atunci ei vor „cunoaşte” că Isus este în Tatăl Său şi ei în El şi El în ei; atunci ei nu Îl vor mai întreba, ci Îl vor vedea faţă către faţă şi Îl vor adora şi preamări. Deci noi spunem că „peste puţin”, care urmează după plecarea Mântuitorului, nu este perioada intermediară dintre moartea Sa şi până la învierea Sa, ci este perioada intermediară între înălţarea Sa la cer şi până la revenirea Sa, timpul Bisericii (Adunării) – o taină, pe care apostolii nu au înţeles-o până atunci, un timp pe care mai târziu ei l-au denumit cu aceeaşi expresie „Încă puţină, foarte puţină vreme” (Evrei 10.37). Ceea ce rezultă din toate acestea este, că atunci când Domnul spune ucenicilor Săi: „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi”, aceasta se poate referi numai la venirea Sa, ca să ia Adunarea Sa, o venire care rămâne nevăzută de lume.

Acelaşi lucru învaţă şi Evrei 9.27-28, unde se spune, că Domnul „Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.” Deci El nu va fi văzut de toţi, aşa cum va fi mai târziu, când El va veni să judece lumea.

c.       Toate modelele despre răpirea Adunării ne determină să privim această răpire ca fiind invizibilă pentru lume. Despre Enoh se spune, că el, după ce a umblat cu Dumnezeu, „nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu” (Geneza 5.24); „Enoh a fost mutat de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase.” (Evrei 11.5) Aceasta presupune că nimeni nu a văzut răpirea lui.

Când Ilie a fost răpit la cer, Elisei a primit, ca favoare deosebită, permisiunea să-l vadă cum s-a înălţat. Fii profeţilor n-au văzut nimic din toate acestea, şi cu toate că ei au fost informaţi despre răpire, ei n-au vrut s-o creadă, atunci când aceasta a avut loc (2 Împăraţi 2). Ei presupuneau că Duhul lui Dumnezeu l-a mutat pe Ilie pe vreun munte sau l-a aruncat într-o vale.

Domnul Isus Însuşi, Cel dintâi al Adunării Sale, a fost văzut la înălţarea Sa numai de ucenicii Săi.

Tot aşa se vor petrece lucrurile şi cu Adunarea. Ea nu va mai fi găsită, deoarece Dumnezeu o va lua. Şi astfel ea va fi şi în răpirea ei demnă de titlul „taina”, pe care Cuvântul i-l dă; ea este o taină în constituirea ei (Coloseni 3.10-11), în componenţa ei (Ioan 1.12-13), o taină în viaţa ei ascunsă în Hristos (Coloseni 3.3-4), o taină în pelerinajul ei prin lumea aceasta, care nu o cunoaşte (2 Corinteni 6.9-10), precum şi în final va fi o taină la plecarea ei din lumea aceasta.

Este într-adevăr adevărat că un eveniment aşa de extraordinar nu poate rămâne neobservat. Se va remarca această dispariţie; fără îndoială oamenii vor fi mişcaţi şi vor vorbi despre aceasta, cine ştie? Unii, în înţelepciunea lor omenească, vor da explicaţii, aşa cum au făcut şi fiii profeţilor când a fost răpit Ilie; dar din cauza aceasta lumea nu se va converti. Şi dacă noi nu putem înţelege cum este posibil ca ea să se poată împotrivi unui astfel de semn mare, să ne amintim ce s-a petrecut la învierea lui Lazăr şi la învierea Domnului Isus. Când Lazăr a fost înviat în faţa unei mulţimi de iudei, au fost puţini cei care au crezut; ceilalţi s-au dus şi au povestit fariseilor cele întâmplate; şi aceştia, mâniaţi din cauza aceasta, că Lazăr era un martor al puterii lui Isus, au căutat să-i omoare pe amândoi, atât pe Isus cât şi pe Lazăr (Ioan 11.46; 12.10-11). Ştim ce au făcut ei la învierea lui Isus Hristos, atunci când ei nu au putut s-o tăgăduiască (Matei 28.11-15).

Aşa departe merge împietrirea inimii omului, când acesta este părăsit de Dumnezeu; şi aşa va fi în cazul lumii, care demult a respins adevărul. Însă unii se vor converti; căci Dumnezeu a avut în toate timpurile aleşii şi sfinţii Săi. Unii se vor converti şi vor deveni vestitorii Evangheliei Împărăţiei, continuând predica întreruptă a lui Ioan Botezătorul. Ei vor zice: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor s-a apropiat. ... Securea a fost înfiptă deja la rădăcina pomului. Orice pom, care nu face roade bune, va fi tăiat şi aruncat în foc.” Ca predicatori ai dreptăţii, vor spune ca Noe în mijlocul unui neam stricat: „Temeţi-vă de Dumnezeu şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui!” (Apocalipsa 14.7). Căci aşa cum după răpirea lui Enoh stricăciunea omului a crescut, până când potopul a năvălit peste lumea umplută de nedreptate, tot aşa va fi şi atunci când Adunarea lui Dumnezeu va fi luată de pe pământ. Răul se va revărsa, până va atinge culmea prin blasfemiile omului păcatului şi judecata Domnului va coborî peste el.

Haideţi să parcurgem repede aceste zile întunecoase – acest final trist al acestui veac actual rău -, care sunt totuşi premergătoare veacului viitor minunat.