Psalmul 111 - C. H. Spurgeon

Conţinut

    Acest psalm nu poartă nici un titlu. El este, ca şi următorii psalmi, alfabetic, aceasta înseamnă că cele 22 de rânduri ale sale încep fiecare în ordine alfabetică cu cele 22 de litere ale alfabetului ebraic. În ceea ce priveşte conţinutul, el este un psalm de laudă a lucrării Domnului în creaţie, a providenţei şi a răscumpărării. Un gând de bază străbate tot psalmul: și anume, poporul Domnului ar trebui să cunoască pe Dumnezeul său, şi această cunoaştere a lui Dumnezeu, transpusă în evlavie practică, este adevărata înţelepciune a omului şi un izvor, care niciodată nu seacă, al adorării. Mulţi vegetează în trista necunoaştere a ceea ce Creatorul lor a făcut pentru ei; de aceea ei sunt nebuni în ceea ce priveşte felul de gândire al inimii lor, şi muţi, în ceea ce priveşte lauda lui Dumnezeu. Căci numai atunci li se poate ajuta, dacă ei se preocupă cu lucrările şi faptele lui Dumnezeu şi le cercetează cu sârguinţă; şi la aceasta vrea psalmul să ne trezească. El se poate numi Cântarea despre lucrările lui Dumnezeu, care are scopul să ne încurajeze în lucrarea laudei mulţumitoare.

Împărţirea psalmului

    Poetul psalmului începe cu o solicitare de a lăuda pe Domnul, versetul 1. După aceea el trece să ne arate din lucrările lui Dumnezeu şi din călăuzirile poporului Său cât de multe motive avem noi pentru adorare, versetele 2-9. Psalmul se încheie cu o recomandare a evlaviei practice.

Comentariu

1. Lăudaţi pe Domnul! (Aleluia!)

    Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea,

    În sfatul oamenilor drepţi şi în adunare.

1. Aleluia înseamnă Lăudaţi pe Domnul! Voi toţi sfinţii Lui, uniţi-vă în adorarea Domnului, ale cărui fapte sunt demne de laudă. Lăudaţi-L acum şi întotdeauna, faceţi-o din inimă şi în unanimitate, deja acum aici jos așa cum va fi cândva veşnic. Renunţaţi la toate celelalte şi purtaţi de grijă ca permanent să aveţi o cântare pentru Dumnezeul vostru. Îndepărtaţi de la voi orice îndoială şi întrebări neîncrezătoare, orice cârtire şi împotrivire şi dedicaţi-vă cu totul în a lăuda pe Domnul, şi anume cu inimă şi cântare, cu trup şi viaţă. Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea. Cântăreţul dăruit cu talent intonează el însuşi cântarea de laudă, căci inima lui este toată în flăcări. Fie că alţi o fac sau nu împreună cu el, el vrea imediat să înceapă să laude şi nu vrea să înceteze repede. Ceea ce noi predicăm altora, ar trebui ca noi înşine să facem înaintea tuturor. Felul cel mai bun de a face un îndemn să fie eficace, este acela în care noi mergem înainte cu exemplul propriu. Dar modelul, pe care noi îl dăm, ar trebui să fie cel mai bun, căci altfel vom îndruma pe ceilalţi să-şi facă lucrarea cu indolenţă. Poetul acestui psalm a dedicat misiunii sfinte toată inima sa, şi nimic mai puţin. Toată dragostea sa se revărsa spre Dumnezeu, şi nu numai sentimentele lui, ci şi toată râvna voinţei lui şi toate darurile lui le-a pus în slujba lui Dumnezeu. Pe Domnul, unicul Dumnezeu, nu-L poţi preamări demn cu o inimă împărţită, şi nimeni să nu aibă curajul să-L dezonoreze în felul acesta; chiar dacă toată inima noastră este realmente destul de mică pentru lauda Sa, totuşi nu este nici un motiv pentru care ea să nu se dedice pe deplin laudei Sale. Toate lucrările Sale sunt demne de laudă; de aceea noi vrem să-L adorăm cu toată fiinţa noastră. În sfatul (în întrunirile confidenţiale) oamenilor drepţi şi în adunare. Fie că el este în cercuri restrânse sau în adunarea mare, fie că îl înconjoară duhuri selectate sau mulţimea poporului, în orice împrejurare inima lui toată trebuie să se reverse în laudă şi închinare. Pentru societatea cea mai aleasă nu poate fi o întrebuinţare mai bună a timpului preţios şi pentru adunarea cea mare a poporului nu poate fi nimic mai potrivit. Pentru cercul restrâns al credincioşilor la Masa Domnului precum şi pentru oştirea mare, care se adună sub sunetul Cuvântului, pentru familie ca şi pentru adunarea cetăţenilor, pentru cămăruţa tăcută a prietenilor evlavioşi cât şi pentru publicul larg se potriveşte o cântare spre lauda lui Dumnezeu; cel puţin ar trebui fiecare, care se consideră credincios, să cânte pretutindeni aleluia al său. De ce trebuie noi să ne temem de oameni? Cei mai nobili vor intona împreună cu noi cântarea noastră, şi dacă alţii mai neciopliţi nu o vor face, fie ca exemplul nostru să le fie o mustrare foarte necesară. Şi tu, iubite cititor? Cel care scrie aceste cuvinte ale comentariului înalţă în inima lui pe Domnul; nu vrei şi tu să te opreşti un moment şi să te uneşti cu el în această lucrare fericită?

2. Mari sunt lucrările Domnului,

    cercetate de toţi cei ce le iubesc.

3. Strălucire şi măreţie este lucrarea Lui

    şi dreptatea Lui ţine în veci.

4. El a lăsat o aducere aminte a lucrărilor Lui minunate;

    Domnul este îndurător şi milostiv.

5. El a dat hrană celor ce se tem de El;

    El Îşi aduce pururi aminte de legământul Lui.

6. El a arătat poporului Său puterea lucrărilor Lui,

    ca să le dea moştenirea neamurilor.

7. Lucrările mâinilor Lui sunt adevăr şi dreptate;

   toate poruncile Lui sunt adevărate,

8. întărite pentru veşnicie,

    făcute cu adevăr şi cu dreptate.

9. A trimis poporului Său răscumpărarea,

    a aşezat legământul Său în veci;

    Numele Lui este sfânt şi înfricoşător.

2. Mari sunt lucrările Domnului. Da, mari sunt lucrările Domnului în toate privinţele, după conţinutul lor, după mărimea lor, după numărul lor şi după valoarea lor. Chiar şi cel mai mic lucru, pe care Dumnezeu îl face, este mare. Într-o privinţă sau alta fiecare din creaturile puterii Sale precum şi faptele înţelepciunii Sale vor apărea mari acelora care au o inimă înţeleaptă. Cercetate de toţi cei ce le iubesc. Cine iubeşte pe Creatorul lui, acela se bucură de lucrarea mâinilor Sale. Aceştia observă că în acestea se ascunde mai mult decât se vede la suprafaţă; de aceea ei se preocupă cu stăruinţă să le cerceteze şi să le înţeleagă. Cercetătorul naturii credincios cercetează natura, istoricul încearcă să aducă lumină în întunericul istoriei şi urmăreşte contextul ascuns al evenimentelor, şi cercetătorul Scripturii sapă în mina revelaţiei biblice şi adună toate boabele de aur ale adevărului divin. Lucrările lui Dumnezeu merită să fie cercetate de noi, ele ne oferă învăţătură şi desfătare în asocieri minunate, şi ele cresc înaintea noastră văzând cu ochii, căci ele, cu cât le studiem mai mult, ne apar mult mai mari ca înainte. Lucrările oamenilor par măreţe, dacă sunt privite de la distanţă; lucrările lui Dumnezeu sunt cu adevărat mari, dacă sunt privite cu atenţie. Mari sunt lucrările şi faptele lui Dumnezeu mai cu seamă cu privire la scopul şi ţelul lor (aşa cum a prezentat odinioară Delitzsch versetul nostru). Intenţiile lui Dumnezeu în tot ce face şi creează sunt tot aşa de admirat ca şi lucrările însăşi. Faptul cel mai minunat în lucrările lui Dumnezeu este înţelepciunea tainică a lui Dumnezeu ascunsă în ele; de aceea oamenii, a căror privire se opreşte la suprafaţă, nu ajung la ce este cel mai bun, pe care El vrea să ne înveţe. Deoarece lucrările sunt aşa de mari, ele nu se pot cuprinde cu simpla privire, ci ele trebuie privite cu atenţie, exact, şi această cercetare este spre avantajul nostru cel mai mare, prin aceea că instruiesc aptitudinile noastre şi întăresc tot mai mult ochiul nostru spiritual, ca el să suporte lumina slavei dumnezeieşti. Este bine pentru noi, că noi nu putem vedea totul de la prima privire; căci exerciţiul de a pătrunde în tainele lucrărilor lui Dumnezeu este pentru noi tot aşa de util ca şi cunoaşterea însăşi, pe care noi o obţinem prin aceasta. Deosebită este istoria căilor lui Dumnezeu cu poporul Său, un subiect de meditaţie pentru sufletele primitoare, umplute de respect faţă de Dumnezeu; ele vor găsi în ele o mângâiere dulce şi un izvor care nu seacă al bucuriei.

3. Strălucire şi măreţie este lucrarea Lui. Aceasta este valabil pentru toate lucrările Lui, şi în mod deosebit pentru lucrarea Sa cea mai nobilă de pe pământ, lucrarea de mântuire a Adunării Sale. Gloria Sa împărătească străluceşte în ea în strălucirea cea mai luminoasă. De aceea ea este pe drept subiectul celei mai înalte cântări de laudă; cine o înţelege şi are parte de ea, acela nu poate face altceva decât să acorde lui Dumnezeu toată onoarea şi cinstea. Planul acestei lucrări de mântuire, singurul fundament pe care se sprijină scopul Său de har bogat, pregătirile înţelepte, darurile, pe care ni le aduce ea, Isus ca Răscumpărător, primirea răscumpărării prin Duhul Sfânt în naşterea din nou şi sfinţire, şi tot ce mai aparţine de întregul minunat, toate acestea conduc la lauda, care nu se sfârşeşte niciodată, adusă Lui, Cel care a întocmit şi a executat un asemenea plan uimitor spre mântuirea noastră. Nici o altă lucrare nu poate fi comparată cu aceasta; ea onorează pe Salvator şi aduce pe cei salvaţi la onoare, slujeşte la glorificarea lui Dumnezeu şi ne conduce pe noi la glorie. Nu este nici un alt dumnezeu ca Dumnezeul lui Ieşurun, şi nimic nu este ca salvarea pe care El a lucrat-o pentru poporul Său. Şi dreptatea Lui ţine în veci. La lucrarea harului nu s-a trecut cu vederea dreptatea şi ei nici nu i se va lua cununa, ci dimpotrivă, ea va fi adusă la cea mai înaltă onoare înaintea întregii inteligenţe a universului tocmai prin lucrarea harului. Că Locţiitorul nostru a trebuit să poarte vina noastră, aceasta dovedeşte că Dumnezeu, pentru împlinirea planurilor Sale de har, nici măcar dreptatea nu a lăsat-o deoparte. Niciodată dreptatea lui Dumnezeu nu poate fi pusă la probă mai severă decât a fost aceea care a rezistat în darea la moarte a Fiului Său preaiubit; de aici înainte ea va rămâne veşnic. Mai mult chiar: acum niciodată nu mai poate apare vreo îndoială, dacă dreptatea lui Dumnezeu în tot planul Său va avea drepturile ei; căci tot ce cere ea, a fost deja împlinit, cerinţele ei sunt satisfăcute prin lucrarea dublă a Domnului nostru, deoarece El a purtat atât pedeapsa care se cuvenea, şi totodată a împlinit pe deplin cerinţele Legii. Samavolnicia nu se strecoară în guvernarea lui Dumnezeu, lealitatea în această guvernare este fără îndoială înălţată pentru totdeauna. În nici o acţiune a lui Dumnezeu nu se găseşte nedreptate şi nici nu se va descoperi vreo urmă a acesteia; aceasta este lauda cea mai mare a faptelor Lui, şi nici măcar împotrivitorii Lui nu pot să nege aceasta. De aceea credincioşii să-L laude totdeauna şi să nu se ruşineze să vorbească despre faptele demne de laudă şi minunate ale Dumnezeului lor.

4. El a lăsat o aducere aminte a lucrărilor Lui minunate. El a vrut ca aceasta să rămână proaspăt în amintirea poporului Său; şi aceasta este aşa, în parte pentru că ele sunt demne de amintit, şi în parte, deoarece El a purtat grijă ca ele să fie notate prin pana inspirată şi prin Duhul Sfânt El le scris pe inima copiilor Săi. Prin rânduiala Legii mosaice poporului i-a fost adus mereu în amintire ieşirea din Egipt, şederea în pustie şi alte lucruri memorabile din istoria lui Israel, şi în felul acesta generaţia tânără a fost învăţată despre minunile, pe care Dumnezeu le-a făcut în timpurile vechi. Fapte de natura celor făcute de Dumnezeu nu sunt pentru ca să fie admirate scurt timp şi după aceea să fie uitate, ci ele au fost puse ca monumente permanente şi simboluri pline de învăţătură pentru generaţiile viitoare; şi mai ales ele sunt destinate să consolideze poporul lui Dumnezeu în încredere în dragostea lui Dumnezeu şi să-l facă să recunoască că Dumnezeul legământului este Domnul milostiv şi îndurător. Fără teamă ei se pot încrede pentru viitor în harul Său, căci ei îl cunosc din trecut. Harul se poate recunoaşte în conducerea lui Dumnezeu tot aşa de clar ca şi dreptatea Sa; da, o plinătate de dragoste gingaşă vedem în tot ce a făcut El. El tratează pe ai Săi cu deplină atenţie cu privire la slăbiciunile şi neputinţele lor; El are faţă de ei aceleaşi sentimente pe care le are un tată faţă de copiii lui. Să nu-L lăudăm noi pentru aceasta? Un fir de argint al îndurării cordiale străbate neîntrerupt toată ţesătura guvernării mondiale divine. Fie ca aleşii Lui să păstreze permanent în amintire acest fapt şi cu bucurie mulţumitoare să dea mărturie despre ea!

5. El a dat hrană celor ce se tem de El. Deoarece cuvântul folosit înseamnă de fapt pradă, vechii comentatori s-au gândit la comorile pe care copiii lui Israel le-au primit la ieşirea lor din casa robiei, la cererea lor de la egiptenii care îi asupreau, aşa cum şi altă dată Israel s-a îmbogăţit de la duşmanii lui. Chiar şi alegerea cuvântului este condiţionată de ordinea alfabetică a psalmului şi este folosit şi în Proverbe 31,27 pentru hrană. Aşa cum Domnul a hrănit în pustiu poporul cu mană, tot aşa El poartă grijă şi în rest prin mijloacele providenţei Sale, ca nevoile alor Săi să fie satisfăcute. Undeva şi într-un fel oarecare ei au găsit permanent hrană, cât aveau nevoie, şi aceasta chiar şi în timpuri de lipsuri mari. Cu hrană spirituală ei sunt din belşug asiguraţi în Hristos Isus; acolo ei sunt hrăniţi cu cel mai bun grâu şi au voie totdeauna să ia parte la masa de sărbătoare a Împăratului. Cuvântul Său este tot aşa de hrănitor pentru suflet, cum este pâinea pentru trup, şi în această mana este prezentă o aşa plinătate, că niciunul din cei care călătoresc spre Canaanul ceresc nu vor suferi de foame. Adevărat, frica de Domnul este înţelepciune, căci ea garantează omului aprovizionarea cu tot ce el are nevoie pentru suflet şi pentru trup. El Îşi aduce pururi aminte de legământul Lui. El nu putea să lase poporul Său să ducă lipsă de hrană, deoarece El a făcut un legământ cu el; şi aleşii Lui nu vor duce niciodată lipsă nici în viitor, deoarece și pe mai departe El va acţiona conform rânduielilor acestui legământ. Nici o făgăduinţă a Domnului nu va rămâne neîmplinită, şi nici una din convenţiile solemne, pe care dragostea veşnică le-a încheiat, nu va fi anulată sau va fi dată uitării. Legământul harului este planul lucrării măreţe, pe care Dumnezeu o face spre binele suprem al poporului Său, şi niciodată Dumnezeu nu Se va abate de la acest plan. El l-a semnat şi a pus pecetea Sa dedesubt, prin aceasta gloria Sa este de neşters legată cu el, da, onoarea Numelui Său depinde de el; în felul acesta El Îşi va aminti chiar şi de cea mai mică literă şi punctuleţ. Hrănirea poporului Său este o arvună: El nu ar îngriji permanent de nevoile lor, dacă El S-ar gândi ca în cele din urmă să-i lase să piară. Să luăm seama la această arvună mângâietoare şi acont; noi vrem să ne bazăm pe credincioşia lui Dumnezeu şi să-L lăudăm din toată inima ori de câte ori savurăm mâncarea pământească sau ne desfătăm la Cuvântul Lui.

6. El a arătat poporului Său puterea lucrărilor Lui. Ei au văzut cu ochii lor, ce poate face El şi ce putere uriaşă este El gata să folosească din cauza lor. Această putere a văzut-o Israel în faptele mari pe care Dumnezeu le-a făcut în domeniul naturii, şi noi o vedem în minunile Duhului, căci noi vedem acţiunea incomparabilă a Duhului Sfânt şi avem parte de ea în inima proprie. În timpuri cu cele mai mari necazuri, Domnul ne-a făcut parte de harul Său într-o măsură aşa de mare, că noi a trebuit să adorăm mărimea puterii Sale; şi tocmai acesta a fost unul din motivele pentru care El ne-a condus în astfel de situaţii, ca să poată să ne reveleze braţul Său puternic. Am fi putut noi vreodată să cunoaştem aşa de minunat puterea Sa, dacă nu am fi fost în situaţii în care aveam nevoie stringentă de ajutor? Noi putem foarte bine să transformăm acest verset în rugămintea ca în aceste timpuri din urmă să ni se facă parte să vedem tot mai mult la lucru puterea Domnului. Da, Doamne, fă să vedem acum cât de puternic poţi Tu lucra, atât în mântuirea sufletelor, cât şi în păzirea şi salvarea celor care sunt ai Tăi. Prin aceea că El le-a dat moştenirea neamurilor. (trad. textuală). El a oferit toată puterea Sa ca să alunge pe canaaniţi şi să ducă poporul Său în ţara făgăduită. Fie ca tot aşa înţelepciunea Sa nesfârşită să dea Bisericii Sale moştenirea neamurilor în Numele lui Isus. Numai puterea Lui mare poate realiza aceasta; dar la timpul Său cu siguranţă se va realiza.

7. Lucrările mâinilor Lui sunt adevăr şi dreptate. În tot ce face Domnul străluceşte veridicitatea Sa sau credincioşia făgăduinţelor Sale şi dreptatea Sa. Nici un fel de viclenie sau tertipuri nu se pot recunoaşte în activitatea Sa; El acţionează cu credincioşie şi sinceritate faţă de poporul Său, drept şi nepartinic faţă de toţi oamenii. Şi aceasta ar trebui să ne facă să-L preamărim, căci este spre avantajul nostru cel mai mare să trăim sub un Domn împărătesc, ale cărui planuri, legi, hotărâri judecătoreşti, decrete şi acţiuni sunt în totul adevăr şi dreptate. Toate poruncile Lui sunt adevărate. Tot ce El a hotărât şi a decis va dăinui sigur, şi poruncile, pe care El le-a dat, se vor dovedi demne de a fi împlinite de noi; căci dreptatea este temelia lor statornică şi scopul lor este bunăstarea noastră, da, mântuirea veşnică. El nu este un tiran şovăielnic sau capricios, care astăzi porunceşte una şi mâine porunceşte alta, ci poruncile Lui rămân pur şi simplu neschimbabile, necesitatea lor se dovedeşte totdeauna indiscutabilă, superioritatea lor este fără îndoială mai presus de toate, plata lor este veşnic sigură. Orice s-ar înţelege prin dispoziţiile Domnului, despre care vorbeşte versetul nostru, hotărârile Sale sau poruncile Sale, în ambele cazuri cuvintele au un sens important. Contextul, în mod deosebit versetul următor, lasă să se înţeleagă că ele ar trebui înţelese potrivit primului sens, deci să ne gândim la dispoziţii, hotărâri sau decizii ale Împăratului împăraţilor.

8. Întărite pentru veşnicie, şi anume planurile Lui sublime, poruncile sau felul de a acţiona. Domnul nu este influenţat de impresiile de moment şi nici nu Se lasă mânat de situaţiile de moment. Principii neschimbabile stăpânesc în domnia Sa, şi el urmăreşte ţelurile Lui veşnice fără umbre de schimbare. Lucrările noastre se aseamănă, vai, cât de des, cu o clădire din lemn, fân şi paie; faptele Lui sunt aur curat, argint, pietre preţioase. Noi urmărim un ţel un anumit timp şi după aceea îl părăsim, ca după aceea să alergăm după un alt ţel; El însă are totdeauna acelaşi ţel, şi nimeni nu poate să-L abată de la planul Său. Tot ce face are loc în veşnicie şi pentru veşnicie; de aceea ceea ce face El rămâne pentru totdeauna. Faptul că manifestarea voii Lui are o aşa stabilitate de durată se bazează în mare parte pe ceea ce se aminteşte în continuare, că ele sunt făcute cu adevăr şi cu dreptate. Numai adevărul are durabilitate. Falsitatea trece repede, căci ea este numai aparenţă; adevărul însă are sare în sine, care îl păzeşte de stricăciune. Dumnezeu acţionează totdeauna după principiile sublime ale adevărului şi dreptăţii, de aceea la El nu este niciodată necesară vre-o schimbare sau revocare şi faptele Sale şi cuvintele Sale supravieţuiesc timpului.

9. A trimis poporului Său răscumpărarea. Când moştenitorii făgăduinţei erau în Egipt, El le-a trimis un salvator şi a făcut efectiv eliberarea. Ei au avut parte de o răscumpărare minunată, desăvârşită în felul ei. Acelaşi lucru l-a făcut El într-un mod mult mai înalt, mai spiritual, pentru poporul Său al legământului cel nou, prin aceea că El a răscumpărat mai întâi pe ai Săi cu sânge din mâna duşmanului şi apoi i-a salvat cu putere din legăturile păcatului. Noi putem cânta despre răscumpărare ca despre o faptă împlinită: ea a fost făcută pentru noi, şi oferită şi primită cu bucurie de noi, şi astfel noi suntem în faptă şi adevăr răscumpăraţii Domnului. A aşezat legământul Său în veci. Planul Său divin a făcut legământul harului să fie o chestiune veşnică, stabilă. Faptul că răscumpărarea a avut loc prin sânge dovedeşte că legământul nu poate avea nici un fel de modificări; căci sângele îl pecetluieşte cu putere de lege şi irevocabil. Şi aceasta constituie un motiv pentru cântarea de laudă. Răscumpărarea este demnă să fie cântată cu sunetele cele mai cordiale; şi cu desăvârşire, când o vedem legată cu obligativitatea sfântă, pe care Domnul în harul Său a luat-o asupra Sa şi de la a cărei veridicitate El nu Se poate abate, atunci acest subiect aprinde sufletul cu o mulţumire cu cel mai mare entuziasm. Răscumpărarea şi legământul harului sunt cu adevărat suficiente pentru a deschide gura mută pentru cântări de laudă! Numele Lui este sfânt şi înfricoşător. Psalmistul poate spune aceasta. Toată revelarea Fiinţei lui Dumnezeu este în toate privinţele demnă de respectul nostru cel mai profund, deoarece ea este desăvârşită şi fără greşeli, de o sfinţenie deplină. De aceea noi să nu rostim niciodată Numele lui Dumnezeu nechibzuit sau uşuratic, niciodată să nu-L ascultăm fără veneraţie profundă. Da, Numele Lui s-ar putea să ne facă să tremurăm, El este îngrozitor în sfinţenia Lui; chiar şi aceia care cunosc cel mai bine pe Dumnezeu, se bucură înaintea lui cu tremur. Nu putem înţelege cum oameni evlavioşi pot să permită să fie numiţi preasfinţia-ta. Deoarece nu putem descoperi nici un motiv, de ce semenii noştri trebuie să ne acorde a o astfel de onoare, suntem înclinaţi să presupunem, că nici la alţii nu se poate găsi prea mult, ca să se lase numiţi preasfinţia-ta, înalt-preasfinţia-ta, sfinţia voastră, şi aşa mai departe. S-ar putea să pară un lucru neînsemnat; dar tocmai de aceea dorim să atragem atenţia, că trebuie renunţat la obiceiurile nebune.

10. Frica de Domnul este începutul înţelepciunii;

     Toţi cei ce o practică vor avea o minte sănătoasă.

      Lauda Lui Ţine în veci.

10. Frica de Domnul este începutul înţelepciunii. Ea este prima temelie pentru aceasta, dar şi cununa şi câştigul ei principal. Cuvântul tradus aici cu începutul poate însemna în ceea ce priveşte valoarea lui primul, cel ce stă deasupra, cel mai preţios. Adevărata evlavie este într-adevăr ambele, elementul de bază al înţelepciunii şi roada ei cea mai preţioasă. Deci să cunoşti pe Dumnezeu, că trebuie să umbli sincer înaintea Lui, este cea mai mare ştiinţă aplicată. Teama sfântă înaintea lui Dumnezeu ne conduce de la sine să lăudăm pe Dumnezeu, şi acesta este ţelul spre care conduce psalmul, căci aceasta este un lucru înţelept făcut de creatură faţă de Creatorul ei. Toţi cei ce o practică vor avea o minte sănătoasă. Ascultarea faţă de Dumnezeu dovedeşte că noi avem o judecată sănătoasă. Ce motiv ar putea fi găsit împotrivă? Nu ne cere însăşi mintea noastră, că trebuie să se dea ascultare Aceluia care este Domn peste toate? Numai un om a cărui minte este întunecată va vrea să justifice vreodată răzvrătirea faţă de Dumnezeul sfânt. Evlavia efectiv practicată este proba adevăratei înţelepciuni. Poţi poseda cunoştinţe şi să fi foarte credincios, poţi vorbi despre lucrurile divine şi poţi dovedi elocvenţă mare, poţi avea o natură înclinată spre cercetare şi chiar să fi un gânditor profund; dovada cea mai bună despre adevărata înţelepciune şi pricepere profundă se găseşte totuşi în ascultarea efectivă de voia lui Dumnezeu. Partea anterioară a psalmului ne-a învăţat prin descrierea lucrărilor lui Dumnezeu să cunoaştem natura şi fiinţa Sa; acest verset prezintă utilizarea practică a învăţăturii prin deducţii, că onorarea acestui Dumnezeu şi ascultarea de El este cerinţa adevăratei înţelepciuni. Noi ne declarăm cu bucurie pentru aceasta. Lauda Lui Ţine în veci. Lauda lui Dumnezeu nu va înceta niciodată, căci faptele Lui vor da totdeauna naştere la adorare, şi înţelepciunea cea mai bună a oamenilor va consta permanent în a lăuda pe Dumnezeul care face astfel de fapte minunate. Luther împreună cu alţi comentatori mai vechi a interpretat propoziţia, ca şi cum ea s-ar referi la cei care se tem de Domnul; şi chiar dacă noi împreună cu aproape toţi comentatorii mai noi nu trebuie să vedem această interpretare ca fiind în contextul şi tot şirul de idei al psalmului, este totuşi adevărat – şi psalmul următor va continua această idee – că aceia care duc o viaţă de ascultare, vor primi de la Dumnezeu laudă şi onoare, care rămân veşnic. Şi un cuvânt de recunoaştere venit din gura lui Dumnezeu este o onoare care depăşeşte toate distincțiile pe care le pot da împăraţii şi regii.

   Doamne, ajută-ne să cercetăm lucrările şi faptele Tale şi toată viaţă noastră să Te glorificăm cu fiecare respiraţie!

Explicaţii şi cuvinte cheie

Cu privire la tot psalmul. Cu acest psalm începe o trilogie de Hallel-psalmi. Psalmul 111 înşiruie laudă după laudă faptelor Domnului şi ctitoriilor Sale. În strânsă legătură stă Psalmul 112. „În timp ce psalmul 111”, spune pe drept Hitzig, „preamăreşte în cercul credincioşilor gloria, puterea şi harul Domnului, psalmul 112 preamăreşte gloria care rezultă din acestea şi fericirea credincioşilor înşişi, adoratorii Domnului”. Cei doi psalmi sunt gemeni în formă şi conţinut. Prof. D. Franz Delitzsch  †1890.

     Cei doi psalmi 111 şi 112 se aseamănă în ceea ce priveşte alcătuirea, rânduiala alfabetică regulată, caracterul tematic şi în mod deosebit în tonul lor. Conţinutul unuia este opusul celuilalt; Psalmul 111 prezintă mărimea, bunătatea şi dreptatea lui Dumnezeu, Psalmul 112 oglindirea acestor însuşiri în mărimea (versetul 2), îndurarea (versetul 5) şi dreptatea (versetele 4 şi 9) aleşilor Săi. Această concordanţă a conţinutului celor doi psalmi este importantă pentru înţelegerea corectă a unor locuri din psalmul al doilea. The Speaker’s Commentary 1873.

   Psalmul este un psalm de laudă, în ordine strict alfabetică: 22 de rânduri corespunzător celor 22 de litere ale alfabetului ebraic. Din aceasta putem învăţa unele lucruri. 1) Deseori este bine, ca noi să dăm totul la o parte şi să ne dedicăm intenţionat şi exclusiv laudei lui Dumnezeu, aşa cum are loc în acest psalm. 2) Lauda lui Dumnezeu poate face toate literele în toate combinaţiile posibile să devină cuvinte. El este A&O al cântării de laudă, împreună cu toate literele intermediare ale alfabetului. 3) Lauda Domnului merită să fie păstrată în amintire. Fără îndoială psalmul a fost alcătuit alfabetic tocmai pentru a fi memorat mai uşor. David Dickson †1662.

   Acest psalm mi se pare ca şi cum ar fi fost făcut pentru sărbătoarea de Paști şi folosit pentru a mulţumi Domnului, Mielul de Paști, pentru toate lucrările Sale. Dar acum acest psalm de mulţumire merge prin toată lumea şi nu mai este în ţara mică a Canaanului ca într-un colţ mic de lume; el a devenit acum mai mare, cu cât mai înaltă şi mai mare este răscumpărarea pe care a câştigat-o Mielul nostru de paşte, şi răsună mai departe. El începe: aleluia, lăudaţi pe Domnul. Aceasta este trâmbiţa Duhului Sfânt, pentru ca el să trezească pe creştini şi să-i îndemne să mulţumească lui Dumnezeu cu un astfel de psalm. Martin Luther 1530.

Versetul 1. Din toată inima. Lipsa atitudinii din toată inima este o pagubă ireparabilă pentru toată evlavia. Oamenii încearcă mereu să unească ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu declară absolut incompatibil, dragostea faţă de lume şi dragostea faţă de Dumnezeu. De aceea sunt aşa de multe vieţi nefericite, deoarece ei îşi mistuie puterile preţioase în aceste eforturi zadarnice, să trăieşti jumătate pentru lume şi jumătate pentru Dumnezeu. Priveşte cu ce plăcere şi forţă de muncă se apucă un om de lucrul care place inimii lui, cum îşi îndreaptă spre el toate gândurile, toate sentimentele şi toate forţele. Spunem pe drept: el se dedică cu totul, îşi pune toată inima în acea lucrare. Încearcă să-l faci să folosească totodată timpul său şi puterea sa pentru altceva; el se va mira că există astfel de oameni nebuni şi neştiutori, care pot să-i dea astfel de sfaturi rele. Învaţă de la diavolul: priveşte cum îşi îndreaptă toate forţele spre fiecare om în parte, ca şi cum ar fi numai acest singur om şi el nu ar avea altceva de făcut decât să nimicească acest singur suflet. Cu o astfel de hotărâre totală caută să glorifici pe Dumnezeul tău! Barton Bouchier 1856.

   În sfatul oamenilor drepţi, aceasta înseamnă al celor sfinţi şi evlavioşi. El arată aici unde şi în ce loc să se cânte acest psalm; aşa cum copiii lui Israel se strângeau în case la sărbătorile de paşte, şi nici un păgân nu avea voie să fie alături de ei; pentru ca să fie o adunare pudică, fină, cinstită, la un loc deosebit. Căci cuvântul pe care l-am redat cu sfat înseamnă o discuţie şi un sfat secret, aşa cum ţin unii în anumite locuri speciale, cum sunt senatorii în primării, prinţii în camerele de sfat. Acolo nu este nici un ungher şi nici o bandă de asasini; căci se ştie public unde se adună ei, şi cu toate acestea tratativele sunt secrete, că nimeni nu trebuie să fie de faţă, ci numai cei care fac parte din sfat. Martin Luther 1530.

   Ce faptă bună, când pot fi strânşi laolaltă unii cu care se poate vorbi despre lucrările lui Dumnezeu şi se poate cânta lauda Sa! Altfel din obişnuinţă şi neatenţie se trece pe lângă mulţi, cu care s-ar putea avea loc întărirea credinţei. Karl Heinr. Rieger †1791.

Versetul 2. Lucrările şi faptele lui Dumnezeu sunt într-adevăr aşa de mari, că ele depăşesc domeniul pe care omul îl poate descoperi în ele; însă ele sunt cercetate cu plăcere de toţi care iubesc pe Dumnezeu, care Se revelează în natură şi în istorie. Căci chiar dacă ele sunt mult prea mari, ca să fie înţelese, ele sunt de asemenea prea mari, ca să poată fi uitate. Edw. G. Marsh 1832.

   Să vezi pe Dumnezeu în lucrările mâinilor Sale, să-L iubeşti şi să umbli împreună cu El, a fost preocuparea omului înainte de căderea în păcat. Aceasta nu a încetat să fie datoria noastră, cu atât mai mult cu cât lucrarea lui Hristos este cea care ne face să facem aceasta, prin credinţă. De aceea oamenii cei mai sfinţi sunt cel mai mult potriviţi să cerceteze lucrările lui Dumnezeu. Şi toate studiile ştiinţelor naturale, ale istoriei sau al oricăror alte ştiinţe sunt lipsite de cununa lor, de adevăratul lor scop şi adevărata lor valoare dacă prin ele nu este căutat Dumnezeu. Atunci înţelepciunea devine nebunie, Romani 1,22; Psalm 14,1. Richard Baxter † 1691.

    Cercetate de toţi cei ce le iubesc. Filozofia caută adevărul, teologia îl găseşte, dar religia îl posedă. Lucrurile omeneşti trebuie cunoscute, ca să fie iubite; lucrurile dumnezeieşti dimpotrivă trebuie iubite, ca să le cunoşti. Blaise Psacal † 1662.

Versetele 2-4. Că Domnul este îndurător şi milostiv, aceasta este marea descoperire a tuturor acelora care cercetează lucrările şi faptele Domnului în adevărata lumină, şi ce minunat este acest rezultat! Aşa cum în cercetarea naturii, pentru cei care se dedică cu dragoste acestui studiu, este o savurare fără sfârşit, tot aşa şi pentru acela care are plăcere de lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu şi care se dedică misiunii de a cerceta bunătatea lui Dumnezeu în ea nu este nimic mai înviorător decât descoperirea faţetelor noi ale harului, care pun într-o lumină nouă maiestatea şi slava faptei dumnezeieşti. De aceea osteneşte-te în înţelegerea cu dibăcie a faptei dumnezeieşti faţă de copii oamenilor şi cercetează atent comportarea Prietenului tău ceresc. Tocmai pentru aceasta te-a creat şi ţi-a permis să ai parte de legământul prieteniei Lui, pentru ca El să arate faţă de tine cât de cordial poate să te iubească. D. Thomas Goodwin † 1679.

Versetele 4 şi 5. El a lăsat o aducere aminte a lucrărilor Lui minunate. Aceasta arată spre sărbătorile date poporului Său, în mod deosebit la sărbătoarea Paştelui, această aducere de cruţarea deosebită de care au avut parte în Egipt (Exod 12,14). Căci versetul 5 aminteşte de hrănirea şi adăparea minunată (în mod deosebit mana şi apa din stâncă, Psalm 105,40-43) din pustie, după ieşirea din Egipt. Deja din timpul lui Theodoret şi Augustin versetul 5 este legat cu gândul la împărtăşanie; Psalmul 111 a devenit psalmul bisericesc la împărtăşanie . Prof. D. Franz Delitzsch † 1890.

    Mirodeniile mirositoare ale faptelor divine trebuie pisate prin cugetare şi apoi păstrate în caseta amintirii noastre. Dumnezeu ne dă perlele istoriei mântuirii nu ca să facem aşa cum făceau odinioară femeile romane, să poarte bijuteriile legate la picioare, sau chiar să fie călcate în picioare, ci ca noi să le legăm ca un lanţ preţios, să le legăm la gât şi la inimă. (Proverbe 6,21) Abraham Wright 1661.

   Absurditatea uimitoare a omului se arată în aceea că el nu gândeşte la evenimentele şi faptele dumnezeieşti, pe care Dumnezeu le-a făcut aşa fel ca ele să nu poată fi uitate. D. W. S. Plumer 1867.

Versetul 5. El a dat hrană  … El Îşi aduce pururi aminte de legământul Lui. În timp ce psalmistul contemplă binefacerile pe care Dumnezeu le-a făcut lui Israel, el se bucură la gândul că ele erau numai câteva împliniri ale făgăduinţelor legământului, care încă mai există şi va exista veşnic. James H. Vidal 1863.

Versetul 6. El a arătat poporului Său puterea lucrărilor Lui. Lor le-a fost dat să le vadă, celorlalţi nu, dimpotrivă, ei au avut parte de orbire. „Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi arăta lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunoşti.” John Trapp † 1669.

Versetul 7. Faptele lui Dumnezeu sunt reliefări ale adevărurilor Sale. Aşa cum fiecare acţiune a unui creştin ar trebui să fie o exercitare a adevărului divin şi a dreptului divin, aşa este realmente la Dumnezeu. Dacă noi nu putem înţelege aşa cum se cuvine ce vrea să spună Dumnezeu cu unul sau altul din cuvintele Sale, totuşi vom putea pricepe faptele Sale, căci lucrările Sale sunt un comentariu infailibil al cuvintelor Sale. Joseph Caryl † 1673.

Versetele 7 şi 8. Lucrările mâinilor Lui sunt adevăr şi dreptate, căci ele sunt realizarea adevărului adevărat şi permanent şi ale dreptăţii dovedite biruitoare. Poruncile Lui sunt întărite pentru veşnicie, verificate, îndreptăţind la deplina încredere în caracterul lor util şi urmările lor; făcute (textual: sprijinite), nu din afară, ci în ele însele, deci de nezguduit; făcute, executate, de Dumnezeu, cu adevăr şi cu dreptate. Prof. D. Franz Delitzsch † 1890.

Versetul 9. Numele Lui este sfânt şi înfricoşător: demn de toată onoarea din partea tuturor celor care Îl iubesc, înfricoşător faţă de aceia care cu toate dovezile de har rămân păcătoşi. Episcop D. G. Horne † 1792.

    Deoarece Numele Lui este sfânt şi înfricoşător noi nu ar trebui să îndrăznim să abuzăm de El. Este cunoscut că iudeii nu pronunţau numele Iehova. Suidas spune, că atunci când grecii voiau să jure pe Jupiter nu-i pronunţau numele. Aceasta ar trebui să ne inspire teamă în a folosi nechibzuit Numele lui Dumnezeu. Şi fie ca aceia care doresc ca numele lor să fie tratat cu onoare, să lupte să fie sfinţi, aşa cum Dumnezeu este sfânt. John Trapp † 1669.

Versetul 10. Frica de Domnul este începutul înţelepciunii. Acesta este un principiu de bază deosebit de important al Scripturii. Iov pune întrebarea: Dar înţelepciunea unde se găseşte? Unde este locuinţa priceperii? El cercetează toată natura, dar niciunde nu o poate găsi. Ea nu se poate cumpăra cu aurul din Ofir, şi preţul ei este mai mare decât al perlelor. Numai Dumnezeu cunoaşte drumul spre ea, şi El a zis oamenilor: Iată, frica de Domnul, aceasta este înţelepciunea. (Iov 28). Solomon, cel mai înţelept dintre toţi oamenii, începe proverbele sale cu acelaşi principiu al vieţii, Proverbe 1,7, şi îl reia în Proverbe 9,10. Frica de Domnul înseamnă în Scriptură nu numai atitudinea de veneraţie copilărească faţă de Tatăl nostru ceresc demn de adorare, ci deseori este expresia pentru totalitatea evlaviei practice, ca şi în versetul din psalmul nostru. Să năzuieşti după fericirea veşnică, însoţit fiind de sfinţenie, aceasta este adevărata înţelepciune, o deşteptăciune aleasă, fără de care nu există nicidecum adevărata deşteptăciune. Samuel Davies † 1761.

    Te întreb, copil al lumii: Care este înţelepciunea cea mai înaltă şi mai profundă? Constă ea în a câştiga o avere mare? Este prototipul înţelepciunii, să devii un milionar? Iată, Pavel spune, evlavia este un mare câştig, şi Clemens din Alexandria spune, creştinul este singurul bogat de pe pământ. Sau, o viaţă „veselă” este cununa deşteptăciunii? Iată, bucuria o cunosc numai inimile evlavioase (compară cu Psalm 97,11). Sau năzuieşti tu după onoare? Iată, psalmul nostru spune: cei ce o practică (frica de Domnul) vor avea o minte sănătoasă. Unii oamenii renumiţi ai lumii sunt deosebit de nefericiţi, deoarece ei devin renumiţi, acolo unde ei nu sunt renumiţi, şi chinuiţi, acolo unde sunt; iadul răsună de suspinele lor dureroase, în timp ce pe pământ răsună lauda lor. Dar binecuvântat este omul care se teme de Domnul (Psalm 112,1), căci în lumea aceasta el este onorat de oamenii cei mai buni, şi în lumea veşnică el îşi va primi plata între sfinţi şi între îngeri în Împărăţia slavei. John Boys † 1625.

   Frica de Domnul este nu numai începutul înţelepciunii, ci şi subiectul şi sfârşitul ei. Ea este efectiv alfa şi omega, trupul şi sufletul, suma şi nucleul. Desigur este înţelept să iubeşti ce este demn de iubit şi inimile noastre să se preocupe cu ce are valoare, ca să ne legăm inima de ele şi cel mai bine este să satisfacem înlăuntrul nostru. Daniel de Superville 1700.

   Cei ce o practică. Deci teama nu este totul. Robul leneş, care a învelit mina primită în ştergar, a ştiut să vorbească despre teama de Domnul lui, dar la el aceasta nu a fost începutul înţelepciunii. Ea nu l-a condus la fapte roditoare. De aceea el a fost aruncat împreună cu teama lui în întunericul cel mai mare. Episcop Lancelot Andrewes † 1626.

   Este deci lumea necreştină lipsită de înţelepciune? Nu are ea un Aristotel, un Socrate, un Tacitus, un Goethe, Gibbon şi mulţi alţii? Să înţelegem, ce este înţelepciunea. O grămadă de cunoştinţe, oricât de mare ar fi ea, nu înseamnă înţelepciune. Este vorba în primul rând şi de faptul, dacă cunoştinţele, pe care le are cineva, sunt corespunzătoare şi folositoare scopului vieţii sale. Un om care nu cunoaşte relaţia lui cu Dumnezeu şi cu semenii lui, care este greşit instruit cu privire la obligaţiile lui, pericolele lui, adevăratele lui nevoi, etc., el, chiar dacă ar fi făcut nenumărate fapte nobile, nu poate fi numit un om înţelept. Ce dai tu, ca robul tău să fie versat în matematică, dacă el este neştiutor cu privire la voia ta şi cum el ar putea s-o facă? Darurile strălucitoare ale lui Voltaire, Spinoza, Byron, fac să se vadă nebunia lor într-o lumină orbitoare. Munca lor de o viaţă ni se pare a fi, ca şi cum cineva este dus de apele repezi ale Niagarei spre prăbuşire, în timp ce el vrea să picteze un tablou admirabil al naturii înconjurătoare minunate. Oameni, care în lume au cea mai înaltă preţuire, au făcut cele mai fatale greşeli cu privire la lucrurile cele mai importante; şi numai pentru că lumea consideră aceste lucruri fără importanţă, prestigiul acestor oameni rămâne. George Bowen 1873.

   Aşa cum există trepte de înţelepciune, tot aşa există şi trepte ale fricii de Domnul. Dar chiar şi treapta cea mai de jos a adevăratei frici de Domnul este deja un început al înţelepciunii. Şi nu este nici o treaptă a înţelepciunii, oricât de înaltă sau de desăvârşită ar fi ea, care să nu îşi aibă rădăcinile, originea în frica de Domnul. Joseph Caryl † 1673.

   Toţi cei ce o practică vor avea o minte sănătoasă. Nu cine vorbeşte, scrie, predică despre poruncile lui Dumnezeu, ci cine o practică. Ceilalţi au o deşteptăciune falsă, înfumurată, o deşteptăciune asemănătoare cu a cărturarilor şi fariseilor, care condamnă, dar nu-i poate salva. Henry Smith † 1591.

   Lauda Lui ţine în veci. Unii comentatori aplică aceasta la Dumnezeu, deoarece cuvântul folosit în textul original este folosit aproape exclusiv pentru lauda care se cuvine lui Dumnezeu. Alţii îl aplică la cei care au frică de Dumnezeu, dar în sens diferit. În timp ce cei mai mulţi îl înţeleg în sensul unei aduceri aminte permanente de cei drepţi, compară cu Psalmu 112,6, Augustin comentează cuvintele în felul următor: Lauda Domnului adusă de cel drept rămâne veşnic, deoarece el aparţine acelora pe care Psalmul 85,5 îi numeşte fericiţi, deoarece ei locuiesc în Casa lui Dumnezeu, unde vor lăuda veşnic pe Dumnezeu. John Boys † 1625.

Îndrumări omiletice

Versetul 1. Lăudaţi pe Domnul: aici avem un îndemn. Voi lăuda pe Domnul: o juruinţă. Trebuie să aibă loc din toată inima: vedem aici evlavia practică. În sfatul oamenilor drepţi: aici întâlnim poziţia credinciosului în Adunarea lui Dumnezeu. Joseph Irons † 1852.

Din toată inima: aceasta înseamnă spiritual (nu în slujbe formale carnale, moarte), simplu, cu ardoare. Joseph Irons † 1852.

1) Ce fel de oameni sunt aceştia, oamenii drepţi, despre care este vorba aici? 2) Care este preocuparea lor cea mai plăcută? Să laude pe Domnul. 3) Ce voi face eu, dacă am privilegiul să aparţin acestora? Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea.

Versetul 2. Cercetătorul creştin. 1) Domeniul lui de cercetare: lucrările Domnului. 2) Lucrarea lui: cercetare. 3) Bucuria lui. 4) Scopul şi ţelul lucrării lui: lauda lui Dumnezeu, vezi versetul 1.

Versetele 2-9. Lauda lui Dumnezeu rezultată din lucrările şi faptele lui Dumnezeu. Ele sunt 1) mari şi minunate, 2) drepte, 3) îndurătoare, 4) măreţe, 5) în concordanţă cu făgăduinţele lui Dumnezeu, 6) au durabilitate veşnică. Matth. Henry † 1714.

Versetul 3b. Dreptatea Lui ţine în veci: ca însuşire a Fiinţei divine, mai mult decât descoperită în providenţă, decât afirmată în mântuire, decât dovedită în unele pedepse, mai mult decât însuşită de credincioşi.

Versetul 4. Cum se dovedeşte bunăvoinţa Domnului în faptul că El vine în ajutorul copiilor Săi ca ei să-şi aducă aminte.

Versetele 4 şi 5. 1) Este voia lui Dumnezeu ca minunile Lui să rămână în amintire. De aceea El a) le-a făcut aşa de mari, b) le-a făcut pentru oameni care nu le meritau, c) le-a făcut în timpuri memorabile, d) a lăsat ca ele să fie scrise, e) a întocmit semne deosebite de aducere aminte, f) a poruncit poporului Său să le facă cunoscut copiilor lor, g) din când în când împrospătează amintirea lor prin faptele Sale. 2) Este spre folosul nostru propriu, dacă ne amintim de minunile Domnului, căci a) prin aceasta devenim siguri de îndurarea Sa, b) ele ne fac să ne gândim la generozitatea Sa, c) ele ne confirmă credincioşia Sa, d) ele ne trezesc să aducem laudă lui Dumnezeu.

Versetul 5. 1) Încurajare prin trecut: El a dat hrană …, 2) încredere pentru viitor: El Îşi aduce pururi aminte de legământul Său. G. Rogers 1878.

Versetul 6. Puterea lui Dumnezeu o încurajare pentru misiunea în rândul păgânilor.

Versetul 9. Mântuirea. Planificată, pregătită, executată şi dăruită de Dumnezeu. Printr-un preţ mare, printr-o putere mare. De păcat şi de moarte. Pentru ca noi fiind eliberaţi să fim poporul proprietate a Domnului, spre lauda Domnului.

   Mântuirea: 1) Urzitorul ei: El a trimis … 2) Pentru cine este ea valabilă: poporului Său. 3) Ce ne garantează ea: El a aşezat legământul Său în veci. 4) Lauda, pe care ea o trezeşte în noi: Numele Lui este sfânt şi înfricoşător.

Versetul 9c. Sfânt … 1) Sfinţenia lui Dumnezeu este subiectul sentimentului nostru de onoare. 2) Un astfel de sentiment de onoare are influenţă binefăcătoare asupra noastră. 3) Ea ar trebui să însoţească permanent credinţa noastră în mântuire şi în veşnicul legământ al harului lui Dumnezeu, vezi versetul 9a şi 9b.

Versetul 10. O predică pentru studenţi. 1) Începătorul în şcoala Domnului. 2) Maturul, cel care a obţinut un titlu (o minte sănătoasă), şi felul examenului (cei ce o practică). 3) Învăţătorul, Cel care primeşte lauda: Lauda Lui ţine în veci.

   1) Începutul înţelepciunii: Frica de Domnul. 2) Progresul în înţelepciune: când frica de Domnul, care este în inimă, se manifestă în viaţă. 3) Ţelul: Să laude pe Dumnezeu. G. Rogers 1878.