PĂRTĂŞIA ŞI PSALMII PĂRTĂŞIEI

de  H.ROSSIER

 I. PĂRTĂŞIA

   Ce înseamnă părtăşia pentru creştini? În primul rând, o parte comună "cu Tatăl şi cu Fiul Său Isus Hristos" (1Ioan 1,3). Ea este rezultatul legăturii noastre cu Tatăl şi cu Fiul.
   Hristos ne-a descoperit pe Tatăl, ca astfel noi, ca şi copii preaiubiţi, să putem avea parte împreună cu El, cu Fiul, la dragostea Tatălui. Tatăl ne-a descoperit pe Fiul şi, prin jertfa Acestuia, ne-a dat o parte comună cu El, cu Tatăl, la obiectul plăcerii Sale şi ne-a legat cu Hristos în toate rezultatele lucrării Sale.
   Însă faptul că noi avem parte cu Hristos şi suntem legaţi cu El este  numai o latură a părtăşiei. Această parte o posedă toţi credincioşii, fie că ei o înţeleg sau nu. Ei sunt legaţi cu Hristos în toate relaţiile cu Dumnezeu; cu El, ca Fiu al lui Dumnezeu născut în această lume (potrivit cu Psalmul 2,7), ca moştenitor, ca Preot, ca Omul cel înviat care stă la dreapta lui Dumnezeu. Ei toţi sunt aleşi în El, ca să fie sfinţi şi fără prihană înaintea lui Dumnezeu în dragoste. Toţi credincioşii au murit împreună cu El, au fost răstigniţi, au fost înmormântaţi, au fost aduşi la viaţă şi au înviat împreună cu El; toţi sunt îndreptăţiţi în El, au fost primiţi, au fost făcuţi plăcuţi înaintea lui Dumnezeu, au fost aşezaţi în locurile cereşti şi au fost uniţi cu El într-un trup; toţi vor fi numiţi fraţi ai Săi, mireasa Sa. Cu toate că este foarte trist când un creştin nu cunoaşte aceste lucruri, şi poartă chiar o vină mare pentru această neştiinţă, aceste binecuvântări sunt partea tuturor răscumpăraţilor, fie că ei le cunosc sau nu.
  Părtăşia merge totuşi mult mai departe. Ea conţine părtăşia în gânduri şi sentimente, să fi una în simţire faţă de acelaşi obiect. Cu un cuvânt, părtăşia este  s a v u r a r e a   î n  c o m u n   a persoanei şi lucrărilor de care se are parte.
  Această părtăşie este pentru noi un izvor  de  b u c u r i e  deplină (1 Ioan 1,4), căreia nu-i lipseşte nimic şi de care toţi credincioşii pot avea parte. Noi ne bucurăm cu Tatăl şi cu Fiul în gândurile lor, care le au Unul despre Celălalt, de toată desăvârşirea pe care Unul o găseşte în Celălat, şi noi ne bucurăm de gândurile lor, pe care ei le au cu privire la noi. În Ioan 17 este exprimată cel mai clar părtăşia dintre Tatăl şi Fiul. Acolo noi învăţăm că tot ce aparţine Tatălui, aparţine şi Fiului, şi tot ce aparţine Fiului, aparţine şi Tatălui; că Tatăl şi Fiul sunt una, Tatăl în Fiul şi Fiul în Tatăl. Însă totodată aflăm şi că - şi aceasta este ceva minunat - Domnul Isus include şi pe ucenicii Săi în această părtăşie: "Ca şi ei să fie una în noi.  ...Eu în ei şi Tu în Mine, pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una". Pentru noi aceasta înseamnă că noi am fost sfinţiţi, aşa cum este El; am fost trimişi în lume, aşa cum a fost trimis El; despărţiţi de lume ca şi El; iubiţi de Tatăl, aşa cum este El şi avem dreptul la propria Sa slavă. Pe scurt: noi suntem obiectul dragostei Tatălui şi Fiului; avem parte de toate ostenelile dragostei Lor.
   Da,  d r a g o s t e a  este cea mai înaltă expresie a părtăşiei. Este o dragoste reciprocă, o dragoste care se bazează pe Fiinţa lui Dumnezeu, şi care a fost turnată şi în inimile noastre, căci noi am fost născuţi din Dumnezeu şi posedăm natura Sa. Desigur, dragostea Tatălui şi a Fiului este cu mult mai nemărginită şi mai sublimă decât dragostea noastră; căci Dumnezeu este  D r a g o s t e - noi nu suntem dragoste. În afară de aceasta, noi suntem pe acest pământ nişte fiinţe limitate, slabe, rătăcitoare şi nedesăvârşite. În cer însă, va fi într-un chip vrednic de Dumnezeu (ceea ce nu poate fi cazul în actuala noastră stare), cu toate că şi atunci va fi numai rodul nemărginitei dragoste a lui Dumnezeu, care ne-a dăruit natura divină şi ne-a dat dreptul să fim copii ai lui Dumnezeu.
   Părtăşia care există între Hristos şi cei răscumpăraţi ai Săi îşi găseşte cea mai frumoasă exprimare în relaţiile dintre El şi Adunare, dintre mireasă şi mire. Trei locuri din Cântarea Cântărilor ne prezintă într-un mod frapant dragostea miresei, în care se poate vedea o oarecare creştere. În capitolul 2,16 ea spune: "Preaiubitul meu este al meu, şi eu sunt a Lui". Ea se gândeşte aici în primul rând la ceea ce posedă ea: "Preaiubitul meu este al meu." Aceasta este foarte uşor de înţeles, însă prin aceasta dragostea Mirelui este minimalizată. În capitolul 6,3 mireasa spune: "Eu sunt a Preaiubitului meu, şi Preaiubitul meu este al meu." Acum în inima ei ocupă primul loc ceea ce înseamnă ea pentru Preaiubitul ei. Ea cunoaşte starea ei şi de aceea ştie cât de puţin a meritat această dragoste - ea, cea care nu şi-a păzit propria vie (cap.1,6). Însă cu toate acestea, ea Îi aparţine! Faptul că, cu toată nevrednicia ei, ea este obiectul unei asemenea dragoste o mişcă profund. Astfel, în capitolul 7,10 ea se gândeşte numai la ceea ce El face pentru ea: "Eu sunt a Preaiubitului meu, şi dorinţa Sa este după mine." Dorinţa Lui este după mine! Faptul că dorinţa miresei este după Mire, în frumuseţea şi Harul Său desăvârşit, nu este de mirare. Dar că ea este cel mai înalt obiect al dorinţei Sale, ar putea s-o deruteze, dacă ea n-ar şti că dragostea Lui este neschimbabilă. Pe când în ea nu era nimic de dorit, pe când ea era încă neagră şi arsă de soare (cap.1,5-6), atunci El a descoperit-o ca pe o perlă foarte preţioasă. Cât de des îi spune El în Cântarea Cântărilor: "Tu eşti frumoasă" (cap.1,15; 4,1,7; 6,4,10; 7,1,6)! Spre deosebire, ea Îi spune numai o singură dată: "Tu eşti frumos, Preaiubitul meu" (cap.1,16). Aceasta arată clar, diferenţa dintre dragostea noastră şi a Lui.
   Însă, dacă între Mire şi mireasă există o asemenea părtăşie de dragoste, ce trebuie atunci să fie părtăşia dintre Tatăl şi singurul Fiu de la sânul Tatălui, şi părtăşia dintre Fiul devenit Om şi Tatăl! "Eu rămân în dragostea Lui", spune Fiul în Ioan 15,10. Nici-un om nu va putea vreodată să pătrundă în adâncimea acestei părtăşii. Şi totuşi ea este valabilă nu numai între Tatăl şi Fiul, ci şi pentru noi. Însă în ceea ce ne priveşte pe noi, această părtăşie este condiţionată; noi putem s-o deranjăm sau s-o întrerupem. De aceea Domnul spune: "Aşa cum M-a iubit Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi în dragostea Mea" (Ioan 15,9). "Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi, şi noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el" (Ioan 14,23). Părtăşia noastră cu Tatăl şi cu Fiul este legată deci de condiţii.
   Noi putem să savurăm această părtăşie personal, sau în comun. Alături de aceasta, aspectul părtăşiei este lucrul cel mai sublim; căci din aceasta curge lauda comună, adorarea şi slujba divină a copiilor lui Dumnezeu. Apostolii, cărora le-a fost descoperit direct partea lor de părtăşie cu Hristos, vestesc aceasta credincioşilor, ca astfel să poată avea părtăşie cu ei (1 Ioan 1,3). Aceştia puteau să se bucure împreună cu apostolii de relaţiile intime dintre Tatăl şi Fiul şi cei răscumpăraţi. Deci, dacă savurarea părtăşiei cu Tatăl şi cu Fiul se găsea la apostoli şi la credincioşi, atunci în mod necesar era şi între credincioşi. Ei aveau "părtăşie unul cu altul" (1 Ioan 1,7). Pe baza poziţiei lor binecuvântate, în care au fost aşezaţi ei toţi pe baza lucrării Domnului, ei puteau să se bucure împreună în relaţiile lor comune cu Tatăl şi cu Fiul.
   Noi nu trebuie să uităm niciodată că Duhul Sfânt ca Persoană divină are todeauna parte la această părtăşie şi este indinspensabil legat de ea. De aceea în 2 Corinteni 13,13 ea este numită şi "părtăşia Duhului Sfânt". Duhul descopere pe Hristos şi ne învaţă să înţelegem că noi suntem în El şi El este în noi. El ne introduce în părtăşia cu Tatăl şi cu Fiul. El ne învaţă, ne vesteşte lucrurile privitoare la Hristos şi ne conduce în tot adevarul.
   Această acţiune a Duhului Sfânt în noi este legată totodată de Cuvântul lui Dumnezeu. Duhul Sfânt foloseşte Cuvântul, ca să realizeze şi să menţină părtăşia, aşa cum El l-a folosit şi la naşterea din nou (Ioan 3,5). Cuvântul lui Dumnezeu vorbeşte despre Hristos. Îl descopere pe El, care şi El la rândul Lui ne-a  descoperit pe Tatăl, aşa cum este El acum în cer. Însă ni-L arată şi pe pământ şi ne leagă cu El în umblare şi în mărturie. Duhul lucrează prin Cuvânt la inima credinciosului. Când acesta primeşte Cuvântul, acesta devine cea mai mare posesiune a sa. Îi descopere lucrarea lui Hristos şi consecinţele ei minunate. Credinciosul îşi găseşte bucuria în Cuvânt, aşa cum Tatăl şi Fiul se bucură ca să i-L dea. Inimile noastre se hrănesc, da, trăiesc din el; căci este un Cuvânt viu. Prin Duhul ne aduce în legatură directă cu Dumnezeu şi cu Hristos. Ne descopere adâncimile lui Dumnezeu şi se aplică la cele mai mărunte lucruri ale vieţii noastre zilnice, aşa cum citim în Psalmul 119.
   Lumea nu cunoaşte nimic din această părtăşie. Ea nu are nici-o parte cu Tatăl (în afară de sensul din Efeseni 4,6, ca şi Creatorul) şi cu Fiul, nici-o parte în lucrarea Sa şi credinţa în aceasta. Ea nu cunoaşte nici pe Duhul Sfânt, care ne face să savurăm această lucrare.
   Ţ e l u l  p r i n c i p a l  al unui creştin în această lume ar trebui să fie părtăşia; căci orice activitate, orice slujire, orice rod, pe care el îl poate aduce (Ioan 15,4), toată viaţa sa, îşi primesc puterea numai din această părtăşie. Ea ne păzeşte de paşii greşiţi, de rătăcire în umblare şi învăţătură; ea ne ţine în despărţire reală de lume şi principiile ei şi ne păzeşte chiar aici pe pământ în pace şi bucurie.  P ă r t ă - ş i a  e s t e   i z v o r u l   c e l  m a i   a d â n c   a l  c r e ş t i n i s m u l u i   p r a c t i c. De aceea, cât este de dorit, să întreţinem permanent părtăşia cu Tatăl şi cu Fiul ca pe cea mai mare comoară a noastră!

             Părtăşia cu Persoana lui Hristos

   Părtăşia este înainte de toate părtăşia cu  o   p e r s o a n ă, şi această Pesoană este Fiul lui Dumnezeu. Aşa se spune în 1 Corinteni 1,9; "Credincios este Dumnezeu, care va chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru." Fără El noi n-am fi putut avea nici-o părtăşie; căci El Însuşi spune: "Cine M-a văzut pe Mine, a văzut pe Tatăl". Şi la urmă El ne spune: "Mă duc la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru."
   Însă această legatură se putea înfăptui numai prin moartea şi învierea Sa. Fără acestea noi n-am fi putut avea nici-o parte cu Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos şi cu Hristos Însuşi. De aceea El este Acela pe care Duhul Sfânt, înainte de toate, Îl pune înaintea ochilor noştri. Şi ce subiect este El, Mântuitorul, Mielul, Mirele Adunării Sale, Capul trupului Său, Întâiul născut dintre mai mulţi fraţi, Capul familiei preoţeşti, Păstorul oilor, Domnul şi Împăratul! Să-L ai pe El şi să-L cunoşti înseamnă să fi aşezat în mijlocul binecuvântărilor veşnice. În El ni S-a descoperit Dumnezeu. Prin El am fost aduşi la Dumnezeu. El este Cel care menţine părtăşia dintre noi şi Dumnezeu şi o reface atunci când ea s-a pierdut.

             Părtăşia cu Hristos în rezultatele lucrării Sale

    Noi nu avem părtăşie numai cu Persoana lui Hristos, ci şi cu El în   r e z u l t a t e l e   l u c r ă r i i    S a l e. El a înfăptuit deja lucrarea pe care I-a încredinţat-o Tatăl. Cu privire la relaţiile noastre cu Tatăl, lucrarea Sa este desăvârşită. În ceea ce priveşte scopul Său cu noi, acesta a fost pe deplin atins, aşa că El se poate bucura deja de acum de noi. Lui Îi mai rămâne să ne introducă în Slava Sa. Atunci El va savura rodul muncii sufletului Său şi va fi pe deplin satisfăcut; şi noi vom împărtăşi bucuria Sa. "Bucuraţi-vă împreună cu Mine!", spune Hristos ca Păstor în Luca 15,6. "Bucuraţi-vă împreună cu mine!", spune femeia (Duhul Sfânt) în Luca 15,9. "Dar trebuie să ne veselim şi să ne bucurăm", cere în sfârşit tatăl întregei case a sa în Luca 15,32; căci fiul pierdut a fost găsit. Hristos nu numai ne-a răscumpărat, ci ne-a adus la Dumnezeu. Acolo noi putem sta în desăvârşirea Persoanei şi lucrării Sale, pe care El a făcut-o pentru mântuirea noastră. Aşa cum El este neprihănit şi sfânt, suntem şi noi prin El şi suntem îndreptăţiţi şi sfinţiţi în El. El a înviat şi stă la dreapta lui Dumnezeu; noi am înviat împreună cu El şi am fost aşezaţi împreună cu El în locurile cereşti. El este proslăvit şi noi suntem în El. "Pe aceia care i-a îndreptăţit, i-a şi proslăvit." Hristos  ne-a introdus împreună cu El în lumina curată a prezenţei lui Dumnezeu.
   Părtăşia cu Persoana Sa cuprinde deci părtăşia cu El în rezultatele lucrării Sale; căci numai pentru faptul că noi avem parte de aceste rezultate putem să stăm în prezenţa lui Dumnezeu în desăvârşirea lui Hristos, pe care El a câştigat-o pentru noi ca preţ al morţii Sale pe cruce. De aceea se spune în 1 Corinteni 10,16: "Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este el părtăşia sângelui lui Hristos? Pâinea, pe care o frângem, nu este ea părtăşia trupului lui Hristos?"

             Părtăşia cu Hristos în cântarea de laudă

   Părtăşia cu Hristos în rezultatele lucrării Sale are drept consecinţă părtăşia cu El în cântarea de laudă. El Însuşi spune: "Eu vreau să Te laud în mijlocul Adunării." Lauda pe care El o intonează aici împreună cu ai Săi, se îndreaptă spre Dumnezeu. Tatăl caută astfel de închinători. Subiectul laudei este Mântuirea pe care Dumnezeu a lucrat-o pentru Hristos, şi Hristos pentru noi. Această laudă va fi adusă Tatălui. Aşa este prezentat Mielul sfinţilor din cer, în Apocalipsa 5, ca obiect al laudei şi bucuriei lor comune. El Însuşi va găsi atunci bucuria Sa în rodul muncii sufletului Său: "El se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine, va cânta." (Ţefania 3,17).

             Părtăşia cu Hristos în rugăciune

    Răspunsul la  r u g ă c i u n i l e noastre este, potrivit cuvintelor Domnului, de asemenea un rezultat al părtăşiei: "Dacă rămâneţi în Mine ("a rămâne" înseamnă totdeauna: să fi în părtăşie) şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da" (Ioan 15,7). El Însuşi este modelul desăvârşit chiar şi cu privire la părtăşia în rugăciune: "Tată, Îţi mulţumesc că M-ai ascultat. Ştiam că totdeauna Mă asculţi" (Ioan 11,41,42). O inimă care este în deplină concordanţă cu gândurile lui Dumnezeu va primi imediat răspuns atunci când îşi va îndrepta rugăciunea spre Dumnezeu. Duhul Sfânt va da curs rugăciunii şi va da răspuns nemijlocit. Însă acest răspuns noi putem să-l primim şi prin Cuvânt, pe care Duhul Sfânt îl îndreaptă spre inima noastră şi în felul acesta El vine în întâmpinarea nevoilor noastre, pe care noi le-am rostit în rugăciune. Aceste lucruri aparţin experienţelor noastre zilnice.
   Este însă deseori şi aşa, cum noi deseori găsim în Psalmi, că o rugăciune, cu toate că este o faptă de credinţă, nu este o expresie a părtăşiei. Acesta este, de exemplu, cazul cu toate strigătele în nevoie din Psalmi şi din profeţi. Ele sunt tot aşa de puţin expresia părtăşiei, ca şi strigătul pe cruce al Mântuitorului nostru Preaiubit, când El, pentru a ne salva, a fost părăsit de Dumnezeu. De aceea strigă El: "Dumnezeul Meu! Strig ziua, şi Tu nu-Mi răspunzi; strig şi noaptea, şi tot n-am odihnă" (Psalmul 22,2).
   Felurile de părtăşie, despre care am vorbit până acum, se desfăşoară înainte de toate în locurile cereşti, chiar dacă ele îşi găsesc expresia şi pe pământ. Sunt însă anumite laturi ale părtăşiei care sunt în legatură cu pământul.

             Părtăşia cu Hristos în umblare

    Există şi o părtăşie în  u m b l a r e. În privinţa aceasta, în timpul umblării Sale pe pământ, Hristos a fost modelul desăvârşit, pe care noi ar trebui să-L urmăm. "Cine zice că rămâne în El, este dator să umble aşa cum a umblat El" (1 Ioan 2,6). Enoh şi Avraam au umblat cu Dumnezeu. Astăzi însă Hristos ca Om este modelul nostru în umblare. Noi am fost numiţi  p r i e t e n i  ai Lui, şi aproape că nu se găseşte o expresie mai potrivită pentru această  părtăşie în umblare.[1] El ne numeşte şi  p r i e t e n i  ai Săi. Cât de nimerit exprimă şi această expresie părtăşia! Un prieten este cineva pentru care te jertfeşti, cineva care ne împărtăşeşte secretele sale (Ioan 15,15) şi căruia noi putem să-i încredinţăm pe ale noastre. Noi putem să-i acordăm încredere deplină, şi el are aceiaşi încredere faţă de noi. El nu se interesează numai de problemele n o a s t r e, ci ne iniţiază şi pe noi în ale  s a l e.

             Părtăşia cu Hristos în slujire şi în mărturie

    În ceea ce priveşte  s l u j i r e a, noi toţi suntem slujitori împreună cu Hristos. Ca şi El, noi suntem chemaţi să slujim în mijlocul fraţilor noştri. Aşa cum El ne spală picioarele, ar trebui şi noi să ne spălăm reciproc picioarele. Astfel noi putem fi unelte în restaurarea părtăşiei pierdute a fraţilor noştri. Domeniul slujirii este foarte mare. El nu rămâne limitat la familia lui Dumnezeu, ci se extinde la toată lumea. "Aşa cum Tu M-ai trimis în lume, aşa i-am trimis şi Eu pe ei în lume" (Ioan 17,18). Noi aşteptăm, ca şi El, bucuria care a fost promisă robului credincios. Prin faptul că noi ne smerim asemenea Lui, putem să ne ridicăm capul ca şi El.
   În ceea ce priveşte  m ă r t u r i a  în mijlocul unei lumi în care Mântuitorul nostru dispreţuit şi lepădat, a fost un străin şi un călător - este aceeaşi mărturie pe care a depus-o El Însuşi şi Duhul Sfânt. Din păcate noi ar trebui să spunem mai dinainte că mărturia noastră aşa  a r  t r e b u i   s ă   f i e. Nu a spus Domnul: "El (Duhul Sfânt) va mărturisi despre Mine. Însă şi voi veţi mărturisi" (Ioan 15,26,27)?

             Părtăşia cu suferinţele lui Hristos

    Mărturia include în mod necesar  s u f e r i n ţ a. De aceea dorea apostolul Pavel să cunoască "părtăşia suferinţelor Lui" (Filipeni 3,10). De aceea şi apostolul Ioan putea să scrie că el era împreună cu fraţii săi, un tovarăş al suferinţelor şi perseverenţei lui Isus Hristos (Apocalipsa 1,9). Domnul poate să spună bisericii din Filadelfia: "Tu ai păzit Cuvântul răbdării Mele" (Apocalipsa 3,10). Suferinţa împreună cu El este legată de nedespărţit cu bucuria şi părtăşia noastră (Faptele Apostolilor 5,41).