Mă iubeşti?

„Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?“ (Ioan 21, 16)

  Acesta este un text foarte scurt şi foarte simplu, aşa că unii ar putea crede că este foarte uşor să spui ceva despre această temă. Intenţionez să mă limitez la un punct şi vă rog să luaţi seama la acest punct. Fie ca Duhul lui Dumnezeu să pregătească inimile noastre pentru acest studiu.

  Isus îl întreabă pe Petru dacă Îl iubeşte. Întrebarea Lui nu se referă la dragostea lui Petru faţă de Împărăţia lui Dumnezeu sau faţă de poporul Lui, ci subiectul ei este însăşi Persoana Lui, a Fiului lui Dumnezeu. „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?“ Isus nu spune: „Recunoşti acum cât de corectă a fost atenţionarea Mea, atunci când ţi-am spus să veghezi şi să te rogi? Simone, vrei ca începând de acum să renunţi la încrederea în tine şi să iei seama la atenţionările Mele?“ El nu spune nici măcar: „Crezi acum învăţătura Mea? Te vei încrede de acum încolo în Mine, Cel de care nu demult te-ai dezis? “ Şi nici nu spune: „Îţi plac rânduielile Mele? Crezi în autoritatea Mea? Vrei să Mă mărturiseşti ca Fiul Celui Preaînalt?“ Nu, Isus nu întreabă de aceste lucruri, ci numai de un lucru: „Mă iubeşti?“

  Isus se adresează lui Petru cu numele lui cel vechi, pe care l-a avut înainte de convertirea sa: Simon, fiul lui Iona. Vrea să-i aducă aminte ce a făcut harul pentru el, şi apoi întreabă numai de dragostea lui. Întrebarea are a face cu dragostea personală a lui Petru faţă de Persoana lui Isus Hristos. Aceasta este singura temă a vorbirii mele.

  Să observăm că iubitul şi înţeleptul nostru Mântuitor îl întreabă pe Petru de dragostea sa cu cuvinte simple şi clare. Nu era „o sondare a terenului“, ci o întrebare direct la subiect, căci această temă nu acceptă dubiu sau îndoială. Aşa cum medicul verifică pulsul pacientului pentru a recunoaşte inima, tot aşa Isus a verificat pulsul sufletului lui Petru. El nu a zis: „Simone, fiul lui Iona, te căieşti de nebunia ta?“

  Căinţa este un dar plăcut al harului, dar Isus a considerat că este înţelept să cerceteze dragostea, căci în mod sigur un ucenic care Îl iubeşte pe Domnul său este adânc întristat dacă s-a dezis cândva de El. Domnul nu-l întreabă pe ucenicul Său dacă are credinţă, care ar fi putut fi pusă la îndoială, căci el spusese: „Nu-L cunosc pe Omul acesta!“ Era o întrebare deosebit de importantă, dar răspunsul a fost dat atunci când Petru şi-a mărturisit iubirea sa; căci cine iubeşte, acela crede, şi nimeni nu crede în Mântuitorul, dacă nu-L iubeşte.

  Domnul nu a mai luat în considerare celelalte puncte – sau mai bine spus, El a cuprins toate celelalte puncte într-o singură întrebare: „Mă iubeşti?“

  Învăţaţi din această realitate, căci un lucru trebuie: iubirea faţă de Domnul Isus este punctul principal, nervul vieţii, la care trebuie să luaţi bine seama!

  Această întrebare a pus-o Isus de trei ori, ca să arate că ea are prioritate. Acest cui trebuia bătut aşa de bine, căci lovitură după lovitură a căzut de trei ori pe capul lui. Cu vocea şi privirea neschimbate, Domnul a întrebat: „Simon, fiul lui Iona, Mă iubeşti?“

  Dacă vă verificaţi, uitaţi-vă adânc în inima voastră şi faceţi o cercetare profundă cu privire la iubirea voastră. Îl iubiţi voi cu adevărat pe Isus? Dacă în general doriţi să glumiţi, luaţi de data aceasta chestiunea în serios.

  Gândiţi-vă că Domnul Isus i-a pus această întrebare lui Petru până când l-a întristat. Atâta timp cât Petru a fost recunoscut ca ucenic, el trebuia să fie gata să accepte cea mai grea mustrare; de aceea n-a fost uşor să-l faci să se întristeze. Domnul nostru insistă mult timp, până produce o durere sinceră a inimii; însă cu această ocazie, El a repetat întrebarea într-un mod înţelept, până când a atins dureros rana nevindecată a lui Petru. O dezicere de trei ori necesita o întreită mărturisire. Durerea pe care Petru I-a pricinuit-o Domnului i-a fost acum adusă aminte prin durerea pe care a simţit-o.

  Dacă acum voi pune această întrebare în mod repetat, până când voi întrista pe unii din voi, până când pe mine însumi mă voi întrista, atunci nimeni să nu mă acuze din cauza aceasta. Dacă vă mângâi, este o lucrare bună, dar uneori este mult mai bine dacă vă întristez. Nu totdeauna mâncarea dulce este cea mai bună hrană, pe care v-aş putea-o aduce; medicamentele amare sunt uneori cele mai folositoare. De dragostea adevărată este aproape totdeauna legată durerea. Numai cine are o dragoste prefăcută merge prin viaţă fără teamă şi fără exerciţii ale inimii. Este mult mai bine să vă întristez şi voi să vă cercetaţi inimile decât să vă simţiţi siguri, iar la urmă să fiţi înşelaţi.

  Am văzut că întrebarea a fost pusă atunci de Domnul Însuşi. Ce am gândi noi, dacă Domnul Isus ar veni şi ne-ar întreba pe fiecare: „Mă iubeşti?“ După ce am cântat împreună cântări spre lauda lui Isus, iar apoi uniţi în rugăciune şi din inimă am luat parte la glorificarea Lui, ni s-ar părea ciudat dacă ne-ar întreba de dragostea noastră pentru El. Cu toate acestea, El ne-ar pune justificat o astfel de întrebare.

  Să presupunem că Domnul tău te-ar întâlni astăzi, când eşti singur, şi te-ar întreba: „Mă iubeşti?“ Ce-ai simţi tu în acele momente? Te-ai simţi lezat şi ai începe probabil să tremuri şi să te gândeşti la o mulţime de motive de ce tocmai astăzi ţi se pune această întrebare? Şi dacă Domnul ar repeta de trei ori întrebarea, nu ai simţi că inima ta este profund cercetată?

  Doresc ca să consideri această întrebare ca fiind adresată ţie, ca şi cum ar veni de la Domnul tău. Uită că ea este adresată de un vestitor al Cuvântului. Ascult-o ca fiind rostită de Isus, care prin sângele Său te-a salvat de la moarte şi de la iad.

  Isus îţi adresează această întrebare – sau nu are nici un motiv s-o facă? Te scoate din mulţime, te priveşte direct în ochi şi spune: „Simon, fiul lui Iona, Mă iubeşti?“

  Tu ştii dacă este un motiv să-ţi pună această întrebare. Răspunde-ţi numai ţie, căci El pe tine te întreabă. Nu te ocupa cu Natanael, cu Toma sau cu cei doi fii ai lui Zebedeu.

  „Mă iubeşti?“ Bate inima ta cu adevărat pentru Isus? „Vino, Petru, spune, da sau nu?“

  Tu spui „da“, dar este aşa? Domnul să ne dea harul să ne cercetăm serios cu privire la această întrebare, să dăm o mărturie adevărată şi să spunem adevărul, tot adevărul şi numai adevărul!

Lipseşte dragostea pentru Isus

  O costatare tristă, dar adevărată! Poate chiar în inimile noastre lipseşte dragostea pentru Isus. Nu cunosc nici un mijloc care ar putea să ne protejeze de aceasta. Darurile noastre poate ar face pe semenii noştri să nu ne pună o astfel de întrebare, dar pe noi înşine n-ar trebui să ne reţină nimic ca să ne punem această întrebare, căci în mod sigur pe Domnul nu-L va reţine nimic să nu ne întrebe: „Mă iubeşti?“

  Nici chiar religiozitatea nu face ca această întrebare să fie de prisos. Suntem noi mărturisitori ai credinţei? Participăm cu toată inima la orele de adunare? Da, dar sunt mii, care fac aceasta, sute de mii, care fac aceasta în fiecare duminică, şi totuşi nu-L iubesc pe Isus.

  Fraţii mei, nu sunt mulţi oameni impresionaţi de forme şi ceremonii? Dacă slujbele religioase plac ochilor şi urechilor, nu sunt ei atunci foarte mulţumiţi? Dragostea pentru Isus este necunoscută multora care se numesc creştini. Cunoaştem pe unii care luptă pentru prezentarea corectă a învăţăturii; atâta timp cât predica corespunde mărturisirii de credinţă şi fiecare cuvânt este exact şi corect, ei sunt mulţumiţi; dar nu sunt mişcaţi de dragostea lui Isus. Pentru ei credinţa nu este o chestiune de inimă, ci de minte. Aceşti oameni nu ştiu nimic despre un suflet viu care iese în întâmpinarea unei Persoane vii, de o inimă sângerândă legată de o altă inimă sângerândă, de o viaţă care se hrăneşte dintr-o altă viaţă şi care dă naştere la iubire.

  Cunoaştem fraţi care sunt foarte extremişti. Dacă vestitorul Cuvântului se abate numai puţin de la concepţia pe care o au ei despre credinţă, atunci ei sunt cuprinşi de o repulsie evlavioasă cu privire la o învăţătură nesănătoasă şi nu pot să-l mai audă. Chiar dacă în restul mesajului Isus este prezentat viu, nu are nici o valoare, pentru că el nu poate să rostească „Şibolet“.

  Ce este altceva credinţa adevărată fără dragoste, decât numai o catacombă în care este îngropată credinţa! Este o colivie fără pasăre, coasta aspră a unui om din care s-a scurs viaţa.

  Mi-e teamă ca nu cumva curentul general al vieţii bisericeşti să curgă mult mai mult în direcţia aspectului exterior şi mai puţin în direcţia unei dragoste profunde, arzătoare pentru persoana lui Isus. Dacă veţi vesti mai mult credinţa din inimă şi credincioşia faţă de Dumnezeu, atunci creştinii cu numele vă vor numi cu sânge rece mistici şi vor începe să vorbească despre pericolul şcolii pietiste a religiei.

  Credinţa este pentru cei mai mulţi o binecuvântare, care are a face numai cu Persoana lui Isus Hristos. Căinţa cea mai adevărată este aceea care arde la privirea suferinţelor Lui; şi cea mai adâncă dragoste este dragostea faţă de Persoana demnă de adorare a singurului Fiu născut al lui Dumnezeu.

  Eu privesc învăţătura despre har ca şi îmbrăcămintea Domnului meu, care miroase a mir, aloe şi casia. Prescripţiile sale le văd ca pe un sceptru; este un baston cu vârful de argint şi este o bucurie pentru mine să le ating şi să găsesc mângâiere în puterea lor. Privesc învăţătura Evangheliei ca pe un tron, pe care stă El, şi mă bucur de acest tron de fildeş poleit cu aur. Dar Persoana Sa este mai plăcută decât îmbrăcămintea Sa, mai scumpă decât sceptrul, mai măreaţă decât tronul, şi a-L iubi pe El este nucleul credinţei adevărate.

  Dar probabil voi nu-L iubiţi deloc? Aveţi o formă exterioară de religie, dar taina Domnului nu este în voi. Nu este de nici un folos să cinsteşti ziua de sabat şi să uiţi pe Domnul sabatului, să iubeşti Locul sfânt, dar nu pe Marele Preot, să iubeşti nunta, dar nu pe Mire. Îl iubeşti? Aceasta este întrebarea. „Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti?“

  Nici chiar cea mai înaltă slujbă creştină nu exclude această întrebare. Petru era un apostol, şi totuşi a fost necesar să fie întrebat: „Mă iubeşti?“, căci a fost cândva un apostol care nu L-a iubit pe Domnul, care L-a vândut pentru treizeci de arginţi. Numele lui Iuda ar trebui să facă să răsune clopotele de moarte pentru toată încrederea îndrăzneaţă cu privire la poziţia noastră „funcţională“. Numele noastre ar putea sta scrise pe lista conducătorilor evanghelici, şi totuşi nu în cartea vieţii Mielului. Fratele meu, vestitor, bătrân, este necesar să ne punem singuri această întrebare: „Îl iubeşti pe Domnul?“

  Savurarea marilor privilegii creştine nu face de prisos această întrebare. Petru, Iacov şi Ioan au fost apostolii privilegiaţi. Ei au fost martorii unor minuni făcute de Domnul, care au avut loc în ascuns şi care n-au fost văzute de nici un ochi omenesc. Ei au văzut pe Isus pe muntele schimbării la faţă în toată slava Sa; ei L-au văzut în grădina Getsimani cuprins de fiorii morţii. Şi chiar dacă au fost aşa de privilegiaţi, Domnul a considerat că este bine să întrebe căpetenia lor:  „Mă iubeşti?“

  O, fratele meu, tu ai avut o bucurie mare, ai fost pe muntele Tabor, ai fost luminat de lumina Sa strălucitoare! Cunoşti atât teama lăuntrică, cât şi bucuria spirituală. Tu ai fost persoana de încredere a Domnului şi ai mâncat pâine cu El. Cu toate acestea gândeşte-te, a fost unul care a făcut toate acestea, şi care totuşi nu a ţinut cont de Domnul. De aceea este necesar, fratele meu, să ţi se pună această întrebare: „Mă iubeşti?“ Este foarte uşor să-ţi imaginezi o experienţă, dar ceea ce este mai greu, este să ai o inimă iubitoare. Poartă de grijă ca s-o ai.

  Fraţii mei, nici cea mai mare căldură a râvnei pentru Domnul nu înlătură necesitatea unei astfel de întrebări. Petru a fost un ucenic plin de înflăcărare. El a strigat pe marea Galileii: „Doamne, dacă Tu eşti, porunceşte-mi să vin pe apă la Tine!“ Ce îndrăzneală! Ce credinţă! Ce râvnă! Nici aici, în istorisirea noastră de pe malul mării Tiberiada, Petru în râvna lui precipitată nu poate să aştepte până când barca ajunge la ţărm. Îşi înnoadă mantaua şi se aruncă în mare, ca să meargă la Domnul, pe care Îl iubea. Domnul îl întreabă pe acest Petru, stăpânit de o râvnă precipitată: „Mă iubeşti?“

  Tinere, tu o iei în serios cu şcoala duminicală, ai căutat mântuirea celor mici, încurajezi pe alţii şi la orice întrunire, la care iei parte, aduci viaţă! Şi totuşi este necesar să te întrebi, dacă Îl iubeşti sau nu cu adevărat pe Domnul. Poate stai la colţuri de stradă; te bucuri să vorbeşti celor batjocoritori despre Isus, chiar dacă oamenii sunt sau nu consternaţi din cauza aceasta. Ştii însă exact, dacă Îl iubeşti pe Isus?

  Sora mea, tu îi vizitezi pe cei săraci şi îngrijeşti de cei ce sunt în nevoi, depui efort să faci bine celor tineri şi eşti plină de căldură pentru lucrarea Mântuitorului! Noi toţi te admirăm şi sperăm ca râvna ta să nu se răcească. Dar cu toate acestea, şi ţie trebuie să ţi se pună întrebarea: „Îl iubeşti pe Domnul Isus?“

  Există o râvnă, care se hrăneşte din respectul faţă de părerea celorlalţi oameni şi care este susţinută de dorinţa de a fi văzut folositor şi de a fi considerat serios. Există o râvnă, care este mai mult căldura firii, decât focul sfânt al harului. Această râvnă a făcut pe mulţi să fie apţi să facă lucruri mari. Şi totuşi, când au făcut totul, au fost o aramă sunătoare şi un chimval zăngănitor, pentru că nu L-au iubit pe Domnul Isus. Nici chiar faptele, care au fost făcute cu cea mai mare râvnă, nu sunt o dovadă definitivă, că ele au fost făcute din dragoste pentru Isus. De aceea trebuie să ne punem permanent întrebarea: „Îl iubesc eu pe Domnul?“

  Vreau să merg puţin mai departe: nici chiar cea mai mare lepădare de sine nu dovedeşte neapărat dragostea pentru Isus. Petru a putut spune: „Doamne, noi am părăsit totul şi Te-am urmat“. Cu toate că nu era mult ceea ce Petru a părăsit, era totuşi tot ceea ce avea, şi el a părăsit totul, fără ca pentru aceasta să recâştige bunuri pământeşti. Deseori a fost batjocorit din pricina lui Isus şi îl aşteptau alte batjocuri. Cu toate acestea, Domnul, care ştia că Petru a jertfit totul din pricina Lui, îl întreabă: „Mă iubeşti?“

  Este un adevăr trist că oamenii au făcut jertfe mari, ca să se dovedească a fi creştini, dar n-au avut în ei adevăratul fundament al credinţei. Unii au fost chiar aruncaţi în închisori din pricina adevărului, dar n-au fost creştini adevăraţi. Nu îndrăznesc să afirm, dar mă tem, căci chiar în timpul martirilor au fost unii care şi-au dat trupul să fie ars, dar pentru că n-au avut dragoste, nu le-a folosit la nimic.

  Dragostea este totul. Lipsa ei nu poate fi înlocuită de nimic. Este posibil ca această comoară preţioasă să nu fie în inima noastră?

  „Simon, fiul lui Iona, Mă iubeşti?“ Este necesar să se pună această întrebare, deoarece inima omului nu este sinceră. El are şi minte, şi această minte trebuie sa fie închinată, sfinţită. Petru a fost trei ani în şcoala superioară, L-a avut acolo ca Învăţător pe Isus şi a învăţat multe. După ce Petru a absolvit cursurile, Domnul său a considerat că este bine, ca înainte de a-l trimite la lucru, să-l întrebe: „Mă iubeşti?“

  Frate, s-ar putea ca să răsfoieşti paginile cărţii acesteia, s-ar putea să asimilezi învăţătură după învăţătura, să te preocupi cu probleme teologice, să depui efort să rezolvi greutăţi, să explici locuri din Scriptură sau să răspunzi la diferite întrebări, dar într-un fel sau altul inima ta este tot aşa de uscată ca şi foile cărţilor pe care le studiezi. De aceea este de mare folos, dacă Domnul intră în camera de studiu, îţi închide cartea şi-ţi pune întrebarea cercetătoare: „Stai un timp liniştit şi dă-Mi voie să te întreb: Mă iubeşti? Eu sunt mai bun decât toate cărţile şi studiile. Ai o dragoste fierbinte şi vie pentru Mine?“

  Sper ca mulţi dintre voi să fie cercetători plini de râvnă. Dacă învăţaţi la şcoala duminicală, atunci e bine. Dacă vestiţi Cuvântul pe stradă sau în case, faceţi-o mai departe. Cum aţi putea să-i umpleţi pe alţii, dacă voi nu sunteţi plini? E bine să ştii mult, dar dragostea este mai bună. Dacă studiezi, poţi rezolva unele probleme. Dar dacă nu iubeşti, atunci nu poţi pricepe taina tainelor. N-ai recunoscut ce este mai important din toată ştiinţa: cunoştinţa îngâmfă, dar dragostea zideşte. De aceea ia seama la întrebarea „Mă iubeşti?“.

  O mare parte din viaţa creştină trebuie să fie transpusă în practică. Noi trebuie să ne sculăm şi să lucrăm. Dacă era ceva de făcut, atunci Petru era omul faptelor. El a ieşit să vestească Evanghelia; chiar şi demonii îi erau supuşi. Petru a făcut minuni în Numele lui Isus. Cu toate acestea, dragostea lui a trebuit să fie verificată: „Mă iubeşti?“ El scosese tocmai mreaja aceea uriaşă cu mulţi peşti la ţărm. Cu multă iscusinţă şi putere a dus-o la mal. Şi totuşi aceasta nu a dovedit dragostea sa.

  Sunt între noi vestitori ai Evangheliei care au adus la ţărm o mreajă plină. Lucrarea lor este mare şi cu succes, dar asta nu exclude faptul că Domnul Isus verifică starea inimii lor. El le-a poruncit să lase pentru un timp mrejile la o parte şi să fie numai cu El. Încetaţi să mai număraţi peştii! Isus vrea să vă întrebe: „Voi aţi scos demoni în Numele Meu, dar Mă iubiţi?“

  Fraţilor, aceasta este o chestiune serioasă: „Ca nu cumva eu să vestesc Evanghelia altora, iar eu însumi să fiu lepădat“! După ce i-aţi adus pe alţii la Isus şi I-aţi slujit lui Dumnezeu, să nu urmeze o prăbuşire mortală, pentru că nu L-aţi iubit pe Domnul Isus Însuşi.

  Trebuie să vă pun repetat această întrebare. Îl rog pe Domnul ca pe fiecare dintre noi să ne facă să simţim importanţa acestei întrebări.

  Poate avem misiunea să luptăm pentru credinţă, şi poate am luptat ici şi colo şi am apărat adevărul ca pe propria viaţă. Este bine să fii un luptător viteaz al lui Isus Hristos, căci în timpul nostru este nevoie de oameni care nu se tem să poarte ocara lui Isus, căci ei rostesc adevărul cu autoritate. Dar şi ei trebuie mereu întrebaţi: „Mă iubeşti?“

  Un om poate fi un protestant decis, şi cu toate acestea să nu-L iubească pe Hristos. Poate fi un apărător înflăcărat al adevărului divin, dar să nu-L iubească pe Acela care este Adevărul. Poate avea claritate cu privire la botez, aşa cum este el prezentat în Scriptură, şi totuşi este posibil ca el niciodată să nu fi fost botezat în Hristos. El poate fi unul care s-a pus deoparte pentru Dumnezeu şi recunoaşte tot răul împotriva căruia protestează cei ce s-au pus deoparte, şi cu toate acestea este posibil să meargă în pierzare.

  Este o chestiune importantă pentru orice războinic creştin, să ia seama la scutul pe care îl are şi să fie gata să răspundă imediat la întrebarea: „Simon, fiul lui Iona, Mă iubeşti?“

  Oricât aţi fi voi de deosebiţi în lucrarea voastră sau în suferinţele voastre pentru Hristos, vă rog să nu evitaţi această întrebare. Lăsaţi-L pe Domnul să privească în inima voastră şi răspundeţi-I la întrebarea pe care v-o pune mereu, până când ajungeţi să vă întristaţi: „Simon, fiul lui Iona, Mă iubeşti?“

Dacă nu-L iubim pe Isus, atunci tot ceea ce noi am mărturisit în trecut este minciună

  Este imposibil să fii creştin şi să nu-L iubeşti pe Hristos. Luaţi inima de la locul ei, şi nu va mai fi posibil să trăiţi. Aţi auzit Evanghelia, dar Evanghelia fără Hristos nu poate fi niciodată o „veste bună“ pentru voi. Aţi citit Biblia, dar Biblia fără Isus Hristos nu este nimic altceva, decât o literă moartă.

  Prima rază de mângâiere, care a venit în inima mea, a strălucit din rănile Mântuitorului. Abia atunci am avut speranţa să devin fericit, când L-am văzut atârnând pe cruce. Şi pentru că speranţa noastră nu este legată de o învăţătură sau de un predicator, ci de Isus, trebuie să-L iubim pe Acela prin care a venit această speranţă. Orice binecuvântare, pe care am primit-o, este legată de Persoana Sa, şi fără El n-am fi putut-o primi.

  Voi aţi primit iertarea, dar această iertare are loc prin sângele Lui. Aţi fost îmbrăcaţi cu dreptate, dar Domnul este dreptatea voastră. El Însuşi este lauda şi frumuseţea voastră. Nici o binecuvântare nu poate fi savurată departe de Isus – tot aşa cum lumina şi căldura nu pot fi despărţite de soare. Toate binecuvântările vin la noi din mâna Sa străpunsă. De aceea trebuie să-L iubim. Este imposibil să savurăm darurile de preţ ale dragostei Sale nemărginite, şi să nu-L iubim. Nu vă puteţi aşeza la soare, fără să nu vă încălziţi - şi nici să primiţi din plinătatea lui Hristos, fără să nu fiţi umpluţi de recunoştinţă.

  Orice acţiune creştină exterioară am făcut-o din dragoste pentru Isus sau a fost o înşelătorie. Ce este de exemplu botezul, dacă prin el nu am fost îngropaţi împreună cu Hristos în moartea Sa, iar acum umblăm în viaţa nouă? Ce este Masa Domnului altceva, decât o masă obişnuită, să mănânci pâine şi să bei vin, dacă Hristos nu este prezent? Dar dacă noi am venit la Masa Domnului cu inimi sincere, şi nu ca făţarnicii, atunci putem să mâncăm din pâine şi să bem din vin, dar să nu-L iubim? Aşa ceva nu poate să se întâmple.

  Fratele meu, te rogi? Ai vorbit cu adevărat cu Dumnezeu prin rugăciune? Ai putut face aceasta numai prin Domnul Isus, Mijlocitorul; şi dacă ai vorbit cu Dumnezeu prin intermediul Mijlocitorului, atunci nu poţi rămâne fără dragoste faţă de Acela care este uşa spre Tatăl. Dacă ai depus o mărturie a credinţei tale, cum poate fi aceasta adevărată, dacă inima ta nu arde în sentimente pentru Marele Duce al fericirii noastre?

  Tu ai speranţe mari, dar ce speri? Nu este speranţa ta în totul în El? Nu aştepţi să fii ca El, atunci când El va veni? Tu speri să înviezi, dar aceasta este posibil numai prin învierea Sa, căci El este cel dintâi rod al celor înviaţi. Tu aştepţi să domneşti pe pământ, dar cu El. Tu nu aştepti o împărăţie de o mie de ani fără împărat. Tu aştepţi un cer nou, care nu va avea sfârşit. Dar acest cer constă în a fi cu Isus acolo unde este El, ca să vezi slava Lui. Dacă pe tot ceea ce ai primit este impregnat Numele lui Isus şi vine direct din mâna Sa străpunsă, atunci nu se poate ca tu să-ţi fi însuşit toate acestea şi să nu-L iubeşti.

  Dacă îţi pun această întrebare, gândeşte că prin răspunsul pe care îl dai tu poţi fi un făţarnic sau un om sincer, un mărturisitor fals sau unul adevărat, un copil al lui Dumnezeu sau un copil al mâniei. De aceea răspunde la întrebare. Dar răspunde în aşa fel, ca şi cum ai sta înaintea scaunului de judecată al Aceluia care astăzi te întreabă în mod blând, dar care mai târziu te va întreba cu un alt ton şi te va privi cu o altă privire – cu ochi care sunt ca para focului - „Simon, fiul lui Iona, Mă iubeşti?“

Dacă nu-L iubim pe Hristos, atunci viitorul va fi întunecat

  Noi nu ne-am sfârşit viaţa, o mare parte a călătoriei este probabil înaintea noastră. Totul va merge bine, dacă Îl iubim pe Hristos. Dar nimic nu poate progresa, dacă lipseşte dragostea pentru Domnul Isus.

  Petru este chemat să pască mieii şi oile; dar prima trăsătură de caracter a unui adevărat păstor este dragostea faţă de Hristos. Isus Hristos face o cercetare, ca să vadă dacă Petru are trăsăturile de caracter necesare, atunci când îi încredinţează păşunarea mieilor şi a oilor Sale.

  Isus nu Se interesează în primul rând de cunoştinţele lui Petru sau de darul său de a vorbi, ci de dragostea sa; căci prima, a doua şi a treia aptitudine a unui păstor este o inimă iubitoare.

  Reţineţi: ce este valabil pentru un păstor, este valabil pentru oricare alt lucrător în împărăţia lui Dumnezeu. Dragostea este prioritară, prietenul meu drag; nu poţi lucra pentru Hristos, dacă nu-L iubeşti.

  „Dar eu îi pot învăţa pe alţii la şcoala duminicală“, va spune probabil cineva. – Nu, nu, fără dragoste pentru Isus.

  „Eu sunt membru al unei asociaţii, care face multe lucruri bune.“ – Dar nu vei face nimic spre slava lui Dumnezeu, dacă nu eşti membru al acestei asociaţii din dragoste pentru Domnul Isus.

  Pune uneltele de o parte, căci nu poţi fi util în via Domnului tău, dacă inima ta nu-L iubeşte. Mlădiţele viei Sale rămân mai bine netăiate, decât să fie curăţite de mâini mânioase. Nu te apropia de miei, omule, căci nu-i vei creşte, dacă inima şi mâinile tale nu sunt blânde! Dacă nu-L iubeşti pe Domnul, atunci nu vei iubi nici lucrarea Lui, nici pe slujitorii Lui şi nici regulile Casei Sale; iar noi putem să facem lucrul mai bine fără tine, decât cu tine. A avea un lucrător care fără dragoste murmură mereu în casa şi via Domnului, este un chin pentru toată familia. În inimă trebuie să fie dragoste, altfel nu poate avea loc nici o lucrare adevărată.

  Poate vă stau înainte suferinţe. Dar dacă inima voastră nu-I aparţine cu adevărat lui Hristos, nu veţi fi în stare să le suportaţi din pricina lui Hristos.

  N-a mai durat mult, şi a venit timpul pentru Petru ca să-L glorifice pe Dumnezeu prin moartea sa. Petru urma să fie legat şi dus acolo unde nu voia el. Petru nu ar fi fost vrednic să devină un martir, dacă nu L-ar fi iubit pe Isus. Tradiţia spune că el a fost crucificat cu capul în jos, căci considera că este prea multă onoare pentru el să sufere moartea în acelaşi fel ca Domnul său. Se poate că el a murit prin crucificare, dar a fost dragostea sa puternică, adâncă, care l-a făcut să biruie moartea.

  Dragostea face din tine un erou. Dacă Duhul lui Dumnezeu aprinde dragostea, atunci El inspiră şi curaj. Vedeţi cât de importantă este dragostea pentru viitor? Tinere creştin, tu va trebui să fii biciuit, înainte de a intra în cer! În funcţie de cercul în care îţi duci viaţa, eşti deosebit de privilegiat dacă nu eşti batjocorit şi prigonit. Între aici şi cer vei avea de suferit; probabil printre duşmanii tăi sunt chiar cei din casa ta. Mulţi vor aştepta ca tu să şchiopătezi sau îţi vor pune chiar piedici pe cale. Pentru a merge sigur trebuie să ai focul iubirii în inimă.

  Dacă nu-L iubeşti cu ardoare pe Domnul Isus, atunci păcatul va fi stăpân pe tine. Lepădarea de sine şi smerenia, care vor fi uşor de suportat dacă ai dragoste, vor fi imposibil de suportat dacă nu ai dragoste. Pentru a lucra corect, a suporta sau a muri, trebuie să-L iubim din toată inima pe Domnul Isus.

  Vedeţi, fraţilor, dacă nu avem dragoste pentru Isus, atunci ne lipseşte ceea ce avem nevoie pentru a rămâne pe drumul îngust şi pentru a persevera până la sfârşit! Oamenii părăsesc deseori ceea ce doresc, dar niciodată ceea ce iubesc. Oamenii se pot dezice de ceea ce este pentru ei o convingere a minţii, dar nu se vor dezice niciodată de convingerile care vin din inimă. Dacă vreţi să perseveraţi până la sfârşit, atunci o puteţi face numai în puterea dragostei.

  Dragostea este o forţă mare, încurajatoare. În lucrarea pentru Domnul vă veţi lovi de greutăţi, care vor fi mai mari decât puterea voastră de decizie şi mai însemnate decât înţelepciunea voastră. Necredinţa se va folosi de minte şi va face calcule, dar dragostea, dragostea puternică va râde de imposibil şi cu ajutorul lui Isus Hristos va realiza imposibilul. Dragostea „sare peste un zid“ şi mână în mână cu credinţa este aproape atotputernică; da, prin puterea lui Dumnezeu va putea totul pentru Isus Hristos, Domnul ei. Dacă vă lipseşte dragostea, atunci energia voastră este mică, lipseşte puterea care să-l călească pe om şi să-i supună pe vrăjmaşii lui.

  Fără dragoste nu aveţi nici forţa transformatoare. Dragostea pentru Hristos este aceea care ne face asemenea Lui. Dacă-L iubeşti pe Hristos, treptat te vei asemăna tot mai mult cu El, dar fără dragoste nu vei purta niciodată chipul Celui ceresc.

  Fraţii mei, mai este ceva, la care ar trebui să ne gândim. Curând vom fi la Domnul. Vom fi acolo unde timpul cu vârtejurile lui mici şi scurgerea permanentă spre veşnicie va fi uitat. Dar dacă n-avem dragoste pentru Isus, nu vom ajunge acolo unde este El. Nimeni nu va ajunge în cer, dacă mai întâi nu a învăţat aici pe pământ să-L iubească. De aceea trebuie să avem dragoste pentru Isus. Viitorul solicită aceasta ca pe o necesitate absolută; de aceea pun întrebarea cu toată seriozitatea şi accentuat: „Simon, fiul lui Iona, mă iubeşti?“

Dacă Îl iubim, ce urmează după aceea?

Dacă deci Îl iubim, să facem atunci ceva pentru El, căci Domnul Isus i-a zis lui Petru, atunci când acesta a zis „Doamne, Tu ştii toate lucrurile, Tu ştii că Te iubesc“:  „Paşte oile Mele!“ Aceasta a fost foarte frumos din partea Mântuitorului, căci El a ştiut că acolo unde este dragoste, este şi dorinţa de activitate. Deoarece Isus iubea foarte mult, mâncarea şi băutura Lui a fost să facă voia Tatălui Său ceresc. Se pare că Domnul Isus a gândit: Petru Mă iubeşte şi va fi o durere pentru inima lui, dacă nu-i dau să facă ceva. „Du-te şi paşte oile Mele!“

  Fraţi şi surori, dacă-L iubiţi pe Isus Hristos, atunci nu vă petreceţi duminica aceasta nefăcând nimic. Dacă-L iubiţi pe Hristos, începeţi să lucraţi. Ce faceţi voi? Mergeţi la adunare şi primiţi o hrană bună. Este aceasta totul? Sunt mulţi oameni care se ocupă cu hrana şi aparţin acelora care sunt harnici în mânuirea cuţitului şi a furculiţei, dar nu cred că este o dovadă de dragoste faţă de un om, căruia îi mănânci pâinea. Foarte mulţi, care se numesc creştini, nu dau nici o dovadă a dragostei faţă de Hristos – în afară de faptul că ei ascultă cu plăcere vestirea Cuvântului.

  Deci, dacă-L iubiţi pe Isus Hristos, după cum afirmaţi, dovediţi-o, făcând binele: „Paşte oile Mele!“ Văd un grup de fraţi care s-au strâns să ţină o conferinţă şi să crească în har. Un lucru foarte bun: creşteţi, fraţii mei, cât se poate de repede; doresc să vă văd cât mai curând o grădină de flori, toţi crescând şi înflorind. Dar când aţi făcut toate acestea, nu vă doriţi fericire, ca şi cum aţi făcut ceva bun, căci nu foloseşte la nimic, dacă nu sunteţi conduşi a face ceva pentru Domnul.

  Publicarea unor rapoarte cu privire la aceste conferinţe am putea-o asemăna cu o relatare făcută oamenilor săraci şi flămânzi din Londra despre o masă festivă pe care au avut-o consilierii oraşului. Nimeni nu se va sătura din aceste rapoarte.

  Dacă Îl iubiţi pe Isus, atunci păşunaţi oile şi mieii Lui. Dacă la voi nu se găseşte nimic altceva, decât numai vorbe goale, numai gălăgie, atunci dedicaţi-vă lucrării de a câştiga suflete. Mergeţi la cei săraci şi neştiutori şi vestiţi-L pe Hristos ca Mântuitor al celor păcătoşi.

  Aceasta este piatra de încercare, pentru a vedea cât de mult aţi crescut în har. Aceasta este piatra de încercare a vieţii voastre, pentru a vedea cât de mult aţi ajuns să vă asemănaţi cu Isus. Dacă nu vă duceţi acum să păşunaţi oile Sale, atunci este totuna ce spuneţi sau ce credeţi că savuraţi; nu daţi dovada dragostei, pe care o cere Domnul Isus.

  Doresc să sintetizez încă o dată: data viitoare, când veţi învăţa în şcoala duminicală sau în familia voastră, faceţi-o din dragoste pentru Domnul. Spuneţi-vă vouă înşivă: „Îl iubesc pe Hristos şi din dragoste pentru El vreau acum să-i învăţ pe alţii.“ O, azi după-masă va fi o oră minunată, vei reuşi, dacă vei învăţa din dragoste pentru El. Orice cuvânt, pe care-l vei rosti, va fi plin de putere, pentru că dragostea pentru El îţi va da această putere. Vei fi plin de răbdare cu fetiţa aceea care până acum făcea gălăgie şi mult deranj, din dragoste pentru El. Vei povesti multe istorioare tânărului acela gălăgios, şi când ai terminat de povestit, el va dori să mai asculte o istorioară. Cu răbdare îi vei mai spune una – din dragoste pentru Hristos. Când te vei ruga cu cei mici, roagă-te pentru că-i iubeşti din pricina lui Hristos. Mergi să vesteşti Cuvântul pe stradă. Vesteşte-L din dragoste pentru Hristos. Câteodată vestim Cuvântul, pentru că suntem la rând să facem aceasta: dar nu trebuie să fie aşa.

  Atât timp cât trăiţi, faceţi totul din dragoste pentru Hristos. Aceasta va răspândi flori peste lucrarea voastră şi o va face frumoasă pentru El. Lăsaţi să lucreze degetele iubirii, mintea iubirii, ochii dragostei, mâinile dragostei; luptaţi-vă în dragoste, rugaţi-vă cu dragoste, vorbiţi cu dragoste, trăiţi în dragoste. În felul acesta veţi fi plini de putere, iar Dumnezeu vă va binecuvânta din pricina lui Isus.