Ucenicul pe care-l iubea Isus

»Petru s-a întors, şi a văzut venind după ei pe ucenicul pe care-l iubea Isus, acela care, la cină, se rezemase pe pieptul lui Isus, şi zisese: „Doamne, cine este cel ce Te vinde?” Petru s-a uitat la el, şi a zis lui Isus: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?” Isus i-a răspuns: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!” Din pricina aceasta, a ieşit zvonul printre fraţi că ucenicul acela nu va muri deloc. Însă Isus nu zisese lui Petru că nu va muri deloc, ci: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie?”«      (Ioan 21, 20-23)

   Aşa se numeşte mereu scriitorul evangheliei după Ioan (Ioan 13, 23; 29, 26; 20, 2; 21, 7,20). Aceasta este o stare demnă de dorit în relaţiile noastre cu Domnul. Să-L rugăm, ca această stare să ne caracterizeze tot mai mult, să devină permanentă şi să crească! Această expresie nu vrea să spună că un credincios are parte mai mare de harul şi de mântuirea lui Dumnezeu decât altul, sau că este iubit cu o dragoste mai mare şi mai permanentă decât alţii. Aceste cuvinte vor să ne spună că între Domnul şi unii din ucenicii Săi pot exista relaţii mai intime, mai cordiale decât între El şi alţii. Toţi ucenicii au stat în acea ultimă seară cu Isus la masă, dar numai unul din ei stătea la pieptul Lui. Toţi au rămas alături de El în încercările Lui şi tuturor le-a poruncit să mănânce şi să bea la masa Sa în Împărăţia Sa (Luca 22, 30), dar numai trei au fost cu El pe muntele transfigurării şi în grădina Ghetsimani, în aceste momente aşa de importante şi de serioase din viaţa Domnului nostru. Într-unul este mai multă unitate sau concordanţă în gândire şi simţire împreună cu Isus, decât în altul. Aşa este şi între noi. Unul ne înţelege mai bine, pătrunde mai bine gândurile şi sentimentele noastre lăuntrice, este într-o armonie şi legătură cordială cu noi mai mult decât altul. De aceea ne putem încrede mai mult în el, ne putem destăinui lui mai mult decât altora.

   Dacă văd un frate, a cărui fiinţă şi umblare descoperă mult din ceea ce place inimii lui Isus – de exemplu, este blând, altruist, smerit cu inima, şi pe lângă aceasta este demn şi serios, despărţit de lume – atunci mă gândesc la Ioan şi văd în acest frate oglindirea ucenicului pe care îl iubea Isus.

   Pe de altă parte, nu devii fericit, când ştii că Ioan era unul dintre ceilalţi pe care acelaşi Domn i-a ales, i-a chemat şi i-a legat pentru totdeauna cu Sine? Locul privilegiat, pe care Ioan l-a ocupat, a exclus el pe Toma sau pe Bartolomeu? Nu, Toma şi Batolomeu au fost în sens evanghelistic tot aşa de preţioşi pentru Isus ca şi Ioan. Niciunul nu a fost mai plăcut sau mai valoros decât altul. Acesta este un adevăr clar, simplu şi binecuvântat, de care ne putem bucura cu toată certitudinea.

   Pe de altă parte, dragostea pentru Acela care m-a adus în relaţii sigure şi veşnice cu Sine Însuşi, mă va păzi de invidie şi răutate. Căci, nu ar trebui să mă bucur, că Domnul găseşte ceva – şi pe care eu îl ştiu - în fratele meu sau în sora mea, de care poate avea mai multă plăcere decât de mine şi de căile mele? Da, dacă vom privi în adevărata lumină, ne vom bucura din inimă, că aşa cum atunci a existat un ucenic, »pe care-l iubea Isus«, tot aşa şi astăzi sunt credincioşi care se aseamănă cu el.

   Dragostea, cu care avem a face, este desăvârşită, şi nu poate fi părtinitoare. Ea nu acţionează niciodată negândit, sau după principii oscilante. Ea vine din inima Aceluia care este acelaşi, ieri şi azi şi în veşnicie. Noi toţi suntem subiectul dragostei. Toma nu va fi neglijat, pentru că Ioan este de faţă şi savurează în mod deosebit dragostea Domnului. Tocmai pentru că această dragoste este adevărată şi reală, ea intră în acţiune prin Ioan. Dar dacă vedem pe Ioan stând la pieptul lui Isus, în timp ce avem impresia că noi înşine stăm departe, să avem harul de a privi în linişte şi să ne bucurăm de această imagine şi să zicem: »Doamne, este bine să fim aici!« Dacă noi nu facem acelaşi experienţe, ne putem totuşi bucura că alţii le savurează. Petru a devenit fericit la privirea slavei în care era Moise şi Ilie, cu toate că ea era deasupra lui şi el vedea numai strălucirea ei. Tot aşa şi duhul meu este fericit şi mulţumitor la gândul că fratele meu, mult mai spiritual decât mine, stă la pieptul lui Isus. – Nu este liberă intrarea spre o relaţie intimă şi cordială cu Domnul pentru tine şi pentru mine?

   Încă ceva ne atrage atenţia în această întâmplare. Petru abia fusese reabilitat şi pus în lucrare, şi iată că se arată din nou o urmă a vechilor sale înclinaţii. Abia rostise Domnul ultimele cuvinte ale misiunii pe care i-a dat-o lui Petru, şi porunca insistentă: »Vino după Mine!«, că Petru s-a şi întors şi s-a preocupat cu un alt ucenic.

   Luându-şi privirea de la Domnul şi îndreptând-o spre un ucenic ca şi el, a dat naştere la un impuls de curiozitate. Privirea în jur şi preocuparea cu altceva, decât cu Acela care l-a chemat să-L urmeze, aduce pagubă. Ioan, ucenicul, pe care-L iubea Isus, era cel mai bun din punct de vedere moral şi spiritual din toată ceata apostolilor, dar cineva sau ceva, care abate privirea credinciosului de la Domnul său, este un obstacol în călcarea pe urmele Lui.

   De aceea Domnul mustră cu blândeţe abaterea tocmai începută a ucenicului, care odinioară L-a urmat »de departe«, cu cuvintele: »Ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!« Este numai Domnul, şi El este de ajuns pentru inima credinciosului, şi Isus arată aici pe scurt care trebuia să fie preocuparea lui Petru, pentru toată viaţa lui, şi pentru noi, astăzi: »Vino după Mine!«

   Înainte de moartea şi învierea Domnului, Petru a zis că va urma pe Domnul oriunde va merge, şi îşi va da chiar viaţa pentru El. Domnul Isus i-a spus atunci că el se va lepăda de El şi nu va putea să-L urmeze pe drumul Lui, abia mai târziu va fi posibil să-L urmeze. Acum, după învierea Sa, sosise momentul: Domnul Isus îl solicită să-L urmeze într-un chip nou, primind misiunea încredinţată de Domnul şi fiind gata să meargă pe drumul pe care va fi condus.

   Domnul Isus îl îndreaptă pe Petru spre Sine Însuşi şi îi arată clar: nu este nicidecum vorba de alţii. Cu ceilalţi Mă preocup Eu, ei au istoria lor şi relaţiile lor cu Mine. Acum este vorba de tine. Ţie ţi-am spus: »Vino după Mine!« De tine este vorba. Nu îndrepta în altă direcţie ce este între tine şi Mine, nici din invidie, nici din grija pentru alţii, şi nici din oricare alte motive.

   »Vino după Mine!« Meditând la acest text, să auzim aceste cuvinte ca fiind adresate nu numai lui Petru, ci şi nouă personal: »Vino după Mine!«

   • Nu te lăsa abătut de ceea ce aparent au alţii, sau ce pot face ei.

   • Nu permite invidiei şi fricii, de a nu reuşi, să intre în viaţa ta.

   • Nu permite ca grija şi angajamentul pentru alţii să ocupe un loc aşa de mare în viaţa ta, că nu mai ai timp pentru relaţia ta personală cu Domnul Isus.

   • Primeşte drumul, misiunea, pe care Domnul Isus ţi le încredinţează, ca pe drumul Lui personal cu tine, căci El Însuşi merge cu tine ca Însoţitor şi Păstorul cel bun care poartă de grijă.

   Din cuvintele pozitive »ucenicul pe care-l iubea Isus« să nu deducem în sens negativ că Domnul Isus a iubit mai puţin pe Petru şi pe ceilalţi ucenici. Mereu este vorba de dragostea Lui pentru toţi: »Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.« (Ioan 15, 13) Probabil că accentuarea dragostei pentru acest ucenic ne arată că Domnul Isus iubeşte nu numai pe cei activi, pe cei ce fac lucrări mari, pe cei puternici, ci în mod deosebit şi pe cei retraşi, pe cei liniştiţi, pe cei care nu atrag atenţia.

   Domnul Isus nu are nevoie numai de urmaşi cu virtutea lui Petru, nici cu virtutea de „ucenici iubiţi”, şi nici cu virtutea Mariei, sau a Martei. El te vrea pe tine, şi mă vrea pe mine, aşa cum suntem, cu caracterul şi cu aptitudinile noastre. Chemarea în a-L urma pe Hristos nu ţine cont de calificarea noastră. Aceasta a fost valabil atunci când Hristos a chemat pescarii simpli, ca Petru, vameşii corupţi, ca Levi, pe intelectuali care se îndoiau, ca Toma, şi pe mulţi alţii din cercul lor de prieteni. Aceasta este valabil şi acum, când Domnul ne cheamă să-L urmăm.

   Dacă suntem gata să-L ascultăm, vom recunoaşte drumul pe care Domnul vrea să meargă cu noi, ce sarcini ne încredinţează, cum ne primeşte în lucrarea Sa, cu forţele şi slăbiciunile noastre, şi cum în unele locuri ne schimbă şi ne face să devenim apţi pentru misiunile încredinţate.

   Petru pare să fi fost de la natură un om activ, curajos şi bătăios. Prin multe crize şi înfrângeri, Domnul Isus a luat acest temperament în lucrarea Sa şi i-a încredinţat lucrarea: »Paşte oile Mele!« »Ucenicul pe care-l iubea Isus« se pare să fi fost un caracter liniştit, dar despre care se spune în Evanghelia după Ioan că era un om de încredere şi exemplu de credinţă.

   Şi între noi sunt diverse caractere, fiecare are istoria vieţii lui şi credinţei lui. Privirea spre alţii, cu scopul de comparaţie, este de puţin folos. Expresia »ce-ţi pasă ţie?« pare severă. Dar prin aceasta nu vrea să se spună: „din principiu, nu trebuie să-ţi pese de unul sau de altul!” Dimpotrivă: în aceiaşi evanghelie a lui Ioan sunt solicitaţi ucenicii, şi totodată şi noi, să se iubească şi să se respecte unul pe altul, şi prin aceasta să devină vizibil că împreună sunt ucenicii lui Isus. Mereu experimentăm în viaţa de Adunare că avem nevoie unul de altul pentru îmbărbătare, ajutorare, că este un dar să nu mergi singur pe drum, ci împreună. Şi totuşi este ca şi cu viţa de vie (Ioan 15, 1 şi următoarele) sau cu o plantă verde: aşa cum frunzele sunt în legătură cu planta, tot aşa fiecare din noi trebuie să fie legat de tulpină şi de rădăcină, pentru ca materile hrănitoare, necesare vieţii, să poată curge şi frunza să rămână vie. Frunzele desprinse de tulpină îngălbenesc, se usucă şi mor. Relaţia personală cu Domnul Isus este temelia credinţei noastre şi părtăşiei noastre. Să nu ne invidiem unii pe alţii.

»Tu vino după Mine!«

   • »Tu vino după Mine!« Aceasta este chemarea care mi se face după învierea Domnului, să nu mă scufund iarăşi în lucrurile obişnuite ale vieţii, ci să silabisesc din nou: Ce înseamnă Hristos Isus pentru mine? Unde am nevoie de iertare, ca şi Petru, şi unde trebuie să fac un început nou? Care sunt căile pe care Domnul Isus vrea să meargă cu mine personal? Ce sarcini vrea El să-mi încredinţeze?

   • »Tu vino după Mine!« Aceasta îmi cere ca să merg pe drumul, şi să accept drumul, pe care Isus merge cu mine, fără să privesc în jur cu invidie la alţii, care aparent o duc mai uşor, sau îşi fac viaţa mai uşoară. Vreau să fiu mulţumitor pentru darurile şi sarcinile pe care El mi le dă şi să mă încred în El şi în timpuri grele.

   • »Tu vino după Mine!« Sunt mulţumitor că sunt ca o mlădiţă în viţa de vie, legată la Izvorul vieţii şi nu sunt dependent de puterea mea proprie limitată. Sunt mulţumitor că nu trebuie să lupt singur în viaţă, ci mă pot încrede în protecţia părtăşiei călăuzirii Domnului Isus, fără ca prin aceasta să mă simt o oaie proastă.

   • »Tu vino după Mine!« Pentru ca şi noi astăzi să putem auzi această invitaţie, această solicitare din partea lui Isus, care este tot aşa de valabilă ca şi atunci pentru Petru, au fost scrise evangheliile.

   • »Tu vino după Mine!« Eu sunt apelat. Voi primi invitaţia? Voi auzi chemarea personală, care mi se face, fără să mă las abătut de ce ar putea gândi alţii, dacă mă hotărăsc pentru Isus?

   • »Tu vino după Mine!« Te invit să te gândeşti câteva minute la această invitaţie a lui Isus.