Al doilea cuvânt de pe cruce - Mântuirea

Celălalt tâlhar a zis: »Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în împărăţia Ta!« Isus a răspuns: »Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.«          Luca 23, 42-43

  Mântuirea tâlharului de pe cruce este un exemplu relevant despre modul în care Hristos poate să mântuiască şi cât este El de gata să primească pe toţi care vin la El, în oricare situaţie s-ar afla ei. Acest act de har nu pot să-l limitez la un singur caz, tot aşa cum este cu mântuirea lui Zacheu, reprimirea lui Petru sau chemarea lui Pavel. Orice întoarcere la Dumnezeu este într-un anumit sens unică în felul ei; nu sunt două la fel, şi totuşi orice întoarcere la Dumnezeu este la rândul ei un model pentru alta. Mântuirea tâlharului de pe cruce mai degrabă se aseamănă cu mântuirea noastră, decât să se deosebească de ea. Putem s-o privim ca pe un caz special, unic, care nu se mai repetă.

  Putem observa că Domnul Isus se afla într-un moment deosebit al vieţii Sale, atunci când l-a mântuit pe tâlhar. Deja în grădina Ghetsimani, înaintea lui Caiafa, a lui Irod şi a lui Pilat I S-a luat onoarea, dar acum a ajuns pe treapta cea mai de jos. Dezbrăcat de haine, pironit cu cuie pe cruce, Domnul nostru era batjocorit de o mulţime lipsită de respect; atârnând acolo, lupta cu moartea. În acele momente era valabil versetul: »A fost pus în numărul celor fărădelege« (Marcu 15.28, Isaia 53.12). A ajuns drojdia omenirii. Şi cu toate acestea, tocmai în această stare, El a înfăptuit măreaţa lucrare a harului. Priveşte această minune pe care a înfăptuit-o Mântuitorul în momentul când I se răpise toată slava şi era pe pragul morţii ca un spectacol al ruşinii! Acum, după ce S-a reîntors în slava Sa şi stă pe tronul de lumină, este cu mult mai sigur că poate să facă minuni mari. »De aceea şi poate să mântuiască în chip desăvârşit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei« (Evrei 7.25). Dacă un Mântuitor muribund a putut să mântuiască un criminal, atunci pot accepta că acum El poate face lucruri mai mari, căci El trăieşte şi domneşte. Lui I s-a dat toată puterea în cer şi pe pământ – poate exista ceva care să depăşească puterea harului Său?

   Nu este numai slăbiciunea în trup a Domnului nostru aceea care face aşa de remarcabilă mântuirea ucigaşului care a fost gata să se căiască, ci mult mai mult faptul că ucigaşul muribund putea să vadă această mântuire. Poţi să te aşezi în locul lui şi să-ţi imaginezi cum îţi pironeşti privirea spre Acela care atârnând pe cruce lupta cu moartea? În aceste împrejurări, ţi-ar fi posibil să crezi că El este Domnul slavei, care curând după aceste momente va prelua împărăţia Sa? O credinţă, care în astfel de împrejurări Îl vedea pe Isus ca Domn şi Împărat, nu era o credinţă mică. Dacă apostolul Pavel ar fi aici şi ar dori să completeze lista cu exemplele de credinţă deosebită, cu certitudine ar începe lista cu acest tâlhar, care a crezut într-un Hristos crucificat, dispreţuit şi muribund, şi L-a rugat pentru ajutor, având în vedere că în curând El Îşi va începe domnia. Credinţa tâlharului de pe cruce era cu atât mai remarcabilă, cu cât el însuşi suferea mari dureri şi avea înaintea ochilor moartea care se apropia. Nu este uşor să păstrezi încrederea, atunci când te chinuie frica morţii. Uneori trăim noi înşine realitatea că durerile trupului întunecă gândirea noastră. Dacă suferim dureri mari, ne vine greu să dovedim credinţa pe care gândim că o avem. Însă acest om de pe cruce a crezut în viaţa veşnică, cu toate că suferea şi vedea în ce stare jalnică era Mântuitorul. În acesta s-a arătat o credinţă rar întâlnită.

   Gândeşte-te că Domnul nostru era înconjurat de batjocoritori. Este uşor să înoţi în direcţia curentului de apă, dar este greu să înoţi contra lui. Tâlharul de pe cruce a auzit cum preoţii în aroganţa lor îşi băteau joc de Domnul şi cum mulţimea poporului se unea de bunăvoie cu ei în această batjocură. Tovarăşul lui, care atârna pe cruce alături de el, s-a lăsat infectat de duhul acestei ore şi batjocorea împreună cu ceilalţi, şi probabil că şi prietenul nostru a făcut la început acelaşi lucru. Dar prin harul lui Dumnezeu a fost transformat. El a crezut în Domnul Isus în momentul când se afla în gura morţii şi a dispreţului. Credinţa lui nu a fost dependentă de împrejurări; el, tâlharul muribund, a fost plin de încredere. Ca o stâncă puternică, ce se înalţă în mijlocul apelor învolburate, a mărturisit nevinovăţia lui Hristos, pe care o batjocorea celălalt. Credinţa lui este demnă de imitat. Tâlharul nu putea să-şi mai mişte mădularele, numai limba putea s-o mişte. El a folosit cu chibzuinţă acest mădular, ca să înfrunte pe tovarăşul lui şi să îndreptăţească pe Domnul său. Prin credinţă a depus o mărturie curajoasă şi o mărturisire înţeleaptă. Nu intenţionez să laud pe tâlhar sau credinţa lui; vreau să scot în evidenţă slava harului divin, care i-a dat tâlharului o astfel de credinţă şi l-a mântuit pe deplin. Doresc să arăt cât de minunat este Mântuitorul, care mântuieşte pentru totdeauna, care în astfel de împrejurări mântuieşte pe un astfel de om, care îi dă o astfel de credinţă şi care a putut să-l pregătească pe deplin şi fără întârziere pentru mântuirea eternă. Priveşte la puterea Duhului lui Dumnezeu, care pe un teren foarte nepotrivit şi în împrejurări de nesuportat poate da o astfel de credinţă!

   Dorim să ne întoarcem la tema propriu-zisă a mesajului nostru: fii atent la omul care a fost ultimul însoţitor al Domnului nostru pe pământ; gândeşte-te că acest om a fost şi primul însoţitor al Domnului nostru la poarta paradisului; ascultă ce vrea să ne spună Domnul nostru prin această faptă a harului.

Tâlharul de pe cruce a fost ultimul însoţitor al Domnului nostru pe pământ

  Ce însoţire sărăcăcioasă Şi-a ales Domnul nostru pe pământ! El nu a ales părtăşia fariseilor evlavioşi sau a saducheilor înţelepţi, El era cunoscut ca »Prietenul vameşilor şi al păcătoşilor«. Cât de mult mă bucur de acest fapt! Aceasta îmi dă certitudinea că El nu va respinge nici părtăşia cu mine. Dacă Domnul Isus mă face prieten al Său, cu siguranţă aceasta nu-I va aduce o onoare deosebită. Crezi tu că prestigiul Lui creşte, dacă El te face un prieten al Lui? A avut El vreodată avantaje din partea noastră? Nu, dacă Isus nu S-ar fi coborât atât de mult, n-ar fi ajuns niciodată până la mine, şi dacă nu ar fi căutat pe oamenii nedemni, atunci El nu te-ar fi întâlnit. Căci aceasta este ceea ce tu simţi. Eşti mulţumitor pentru faptul că El a venit, »ca să cheme la pocăinţă pe cei păcătoşi, şi nu pe cei drepţi« (Luca 5.32)? Fiind Marele Medic, S-a ocupat mult de cei bolnavi. A mers acolo unde a avut posibilitatea să vindece. Cei sănătoşi nu au nevoie de medic; ei nu ştiu să-L aprecieze şi nu pot să-I ofere prilejul să-Şi exerseze arta de a vindeca. De aceea Domnul nostru nu a rămas mult timp în casele oamenilor sănătoşi. Însă atunci când El te-a mântuit şi m-a mântuit, noi I-am oferit mult spaţiu pentru îndurarea şi harul Său. Dragostea Lui a găsit la noi loc suficient, ca să-Şi facă lucrarea în golul îngrozitor al nevoilor şi al păcatelor noastre; şi aici El a făcut lucruri mari pentru noi. Ne bucurăm de aceasta.

  Pentru ca nimeni să nu descurajeze şi să zică: »Eu nu merit nici o atenţie!«, vreau să atrag atenţia asupra faptului că ultimul însoţitor al lui Hristos pe pământ a fost un păcătos, şi anume nu unul obişnuit. El a încălcat legile omeneşti; a fost un tâlhar. Unii îl socotesc un agitator, şi eu cred că a fost într-adevăr aşa. Rebelii din zilele acelea uneau uciderea cu hoţia. Probabil, a fost un profitor lipsit de scrupule, care şi-a îndreptat armele împotriva stăpânirii romane şi sub pretext de răscoală a ucis şi a jefuit. În cele din urmă l-au arestat şi l-au condamnat la moarte înaintea unei curţi de judecată romane, care în general era dreaptă, şi în mod sigur în acest caz. Rebelul a recunoscut că pe drept a fost condamnat. Deci acest om, care atârna pe cruce şi credea, a fost un tâlhar dovedit, care după ce a stat închis în celula morţii trebuia acum să fie omorât pentru fapta lui. Omul, căruia Domnul nostru i s-a adresat, a fost unul dovedit prin lege că era un făcător de rele. Cât de mult a iubit Domnul pe oamenii vinovaţi! Cât de mult S-a aplecat El spre cel mai neînsemnat!

  Domnul slavei i-a adresat acestui om nedemn cuvintele de neegalat ale harului, înainte ca el să moară, cuvinte minunate, care nu pot fi întrecute, chiar dacă ai cerceta toată Scriptura: »Astăzi vei fi cu Mine în rai!« Presupun că nici unul din cititori nu este condamnat pe drept sau stă sub acuzarea că a încălcat dreptul şi morala. Dacă totuşi este aşa, atunci doresc să-l invit să caute iertarea şi înoirea inimii la Domnul Isus Hristos. Ai dreptul să vii la El, oricine ai fi. Tâlharul de pe cruce a făcut aceasta. El a fost vinovat de cea mai mare vină, dar a recunoscut aceasta. El nu s-a scuzat; nu a căutat să se ascundă sub vreo haină. El era în mâna dreptăţii; îl aştepta moartea, şi totuşi a crezut în Isus, I-a adresat o rugăciune smerită şi a fost imediat mântuit. Aşa cum a fost atunci, tot aşa este posibil şi astăzi. Isus mântuieşte şi pe alţi oameni care se aseamănă cu acesta. De aceea vreau să fiu foarte clar, pentru ca nimeni să nu fie trecut cu vederea: nimeni nu este exclus de la îndurarea nemărginită a lui Hristos; nu contează mărimea vinei. Dacă crezi în Isus, El te va mântui.

   Omul de pe cruce nu era numai un păcătos, el era un om care a devenit conştient de păcatul lui. Presupun că mai înainte nu s-a gândit niciodată în mod serios la Isus. Potrivit cu relatările celorlalţi evanghelişti, se pare că şi el împreună cu tovarăşul lui a batjocorit pe Domnul. Chiar dacă nu a folosit cuvinte de batjocură, a fost întru totul de acord cu celălalt, aşa că evanghelistul nu-i face nici o nedreptate când relatează: »Tâlharii care erau răstigniţi împreună cu El, Îi aruncau aceleaşi cuvinte de batjocură« (Matei 27.44). Însă dintr-o dată a ajuns la convingerea că omul de lângă el, care aştepta moartea, era mai mult decât un om. A citit inscripţia aşezată deasupra capului Lui şi a crezut că ceea ce scrie acolo este adevărat: »Acesta este Împăratul iudeilor« (Luca 23.38). Plin de încredere s-a adresat lui Mesia, pe care tocmai L-a descoperit, şi s-a predat în totalitate Lui. Dragă cititorule, înţelegi acum că din momentul în care recunoşti în Isus pe Hristosul lui Dumnezeu poţi să-ţi pui pe deplin încrederea în El şi poţi fi mântuit?

  Un vestitor al Cuvântului, al cărui mesaj n-a fost clar din punct de vedere teologic, a întrebat: »Crezi tu, după ce ai trăit cincizeci de ani în păcat, că poţi fi curăţit într-o clipă prin sângele lui Isus?« Răspunsul meu este: »Sigur că da, noi credem pe deplin că cel mai negru suflet poate fi făcut alb prin sângele preţios al lui Isus. Noi credem că păcatele din timpul a şaizeci sau şaptezeci de ani pot fi iertate într-o fracţiune de secundă, că natura noastră veche, care se strică tot mai mult, poate într-o clipită să obţină rănile ei de moarte, în timp ce viaţa veşnică este implantată în sufletul nostru.« Tot aşa a fost şi cu tâlharul de pe cruce. El a ajuns la capătul posibilităţilor sale. Însă dintr-o dată s-a trezit şi a ajuns la convingerea de nezdruncinat că Mesia era alături de el; el L-a privit prin credinţă şi a trăit.

   De aceea, dragii mei, dacă niciodată nu aţi crezut, dacă până în momentul acesta aţi trăit o viaţă păcătoasă, voi puteţi să fiţi imediat mântuiţi, dacă credeţi că Fiul iubit al lui Dumnezeu a venit în această lume ca să mântuiască pe oameni de păcat, dacă vă mărturisiţi sincer păcatele şi Îi acordaţi încredere. În timp ce citiţi aceste rânduri, Unul, Cel minunat, Cel care S-a înălţat la cer şi care are putere nelimitată, poate să facă o faptă a harului.

   Vreau să spun foarte clar: omul, care a fost ultimul însoţitor al lui Hristos pe pământ, a fost un păcătos foarte nenorocit. Păcatele lui l-au biruit, acum primea plata pentru faptele sale. Mereu întâlnesc oameni care sunt la fel ca şi acesta: au trăit până acum în desfrânare, risipă şi fără să-şi facă griji pentru ziua de mâine. Acum încep să simtă cum flăcările judecăţii se apropie de trupurile lor. Ei au deja iadul pe pământ, gustă din judecata veşnică. Îi chinuie mustrările de conştiinţă, asemenea muşcăturilor de şarpe, iar pulsul lor este mare, asemenea stărilor febrile. Nu găsesc odihna; zi şi noapte le este frică şi se chinuie. Păcatul i-a biruit şi i-a luat în stăpânire; simt cum sunt constrânşi şi mânaţi de la spate. Omul de pe cruce se găsea într-o situaţie îngrozitoare; a ajuns într-o situaţie extremă; nu mai avea mult de trăit; crucificarea se termina cu moartea; nu va mai dura mult şi îi vor zdrobi picioarele, ca să-i curme existenţa lui jalnică.

   Sărmanul de el! Mai avea de trăit numai câteva momente – scurta perioadă de timp dintre amiază şi apusul soarelui. Dar a fost timp suficient pentru Mântuitorul, care are putere să mântuiască oricând. Unii dintre noi se vor teme că unul sau altul va amâna momentul când să se hotărască pentru Hristos, dacă vom continua să accentuăm această scenă. Eu nu pot să schimb starea de lucruri, dacă sunt oameni necredincioşi care tratează cu indiferenţă adevărul, jucându-se cu el. Cu toate acestea, vreau să spun hotărât: dacă te lupţi în aceste momente cu moartea, atunci crede în Domnul Isus Hristos şi vei fi mântuit. Chiar şi în situaţia că vei cădea dintr-o dată mort, dacă acum crezi în Domnul Isus Hristos, vei fi mântuit. Acum, pe loc! În timp ce priveşti la Isus şi te încrezi în El, El îţi va da o inimă nouă şi un Duh nou şi va şterge păcatele tale. Aceasta este slava şi lauda harului lui Hristos. Cât de mult doresc s-o pot vesti aşa cum se cuvine! În cele din urmă, Domnul nostru se putea vedea în tovărăşia unui tâlhar convertit. Lui i-a adresat El cele mai bune cuvinte. Veniţi, voi toţi cei vinovaţi, El vă va primi în har!

   Încă o dată: omul, pe care Hristos l-a mântuit în ultimele momente, n-a mai putut să facă fapte bune. Dacă mântuirea ar fi depins de aceste fapte bune, atunci nu l-ar mai fi putut mântui; el era legat de mâini şi de picioare pe stâlpul morţii. Era prea târziu pentru a mai face o faptă bună. El putea să spună numai câteva cuvinte bune; asta a fost totul. Nu putea să mai facă nici o faptă. Dacă salvarea lui ar fi fost dependentă de o viaţă activă şi folositoare, atunci el n-ar mai fi fost niciodată mântuit. În afară de aceasta era un păcătos, care nu mai putea să aibă parte de o perioadă mai lungă de ispăşire a păcatelor; mai avea doar scurt timp de trăit. Nu mai putea să aibă luni sau ani de căinţă amară, căci timpul lui era măsurat şi limitat; era deja la marginea mormântului. Sfârşitul lui era îngrozitor de aproape, şi cu toate acestea, Mântuitorul a putut să-l mântuiască. Hristos l-a mântuit aşa de deplin, încât tâlharul a ajuns cu El în Paradis înainte ca să apună soarele.

   Acest păcătos, pe care ţi l-am zugrăvit înaintea ochilor tăi în culori aşa de sumbre, a crezut în Isus şi a mărturisit credinţa lui. El s-a încrezut în Domnul fără nici o rezervă. Isus era un Om, şi tâlharul L-a strigat ca pe un om, dar el a ştiut totodată că El era Domnul, şi de aceea I s-a adresat: »Doamne, adu-Ţi aminte de mine!« A avut o încredere atât de mare în Isus, încât nu a avut decât o singură dorinţă, ca Isus să Se gândească la el şi să-Şi aducă aminte de el îndată ce va veni în Împărăţia Sa. Cititorul meu drag, aceasta este problema multora dintre voi: ştiţi multe despre Isus, şi cu toate acestea nu vă încredeţi în El. Încredere înseamnă salvare! De ani de zile aţi fost gata să vă încredeţi în Isus, dar nici acum n-aţi ajuns să faceţi aceasta. Tâlharul nu a amânat nici o clipă. A apucat singura speranţă care i s-a oferit. Cunoştinţa pe care a avut-o, că Omul de lângă el era Mesia, n-a păstrat-o pentru sine ca pe o credinţă seacă, moartă, ci a transformat-o în încredere şi rugăciune: »Doamne, adu-Ţi aminte de mine când vei veni în Împărăţia Ta!« Fie ca prin ajutorul harului Său nemărginit mulţi dintre voi să se încreadă în aceste momente în Domnul! Tu vei fi mântuit, ştiu aceasta. Dacă nu vei fi mântuit, cu toate că te-ai încrezut, atunci trebuie să renunţ la toată speranţa mea. Aceasta este tot ce am făcut noi: am privit şi am trăit. Noi trăim mai departe, deoarece privim la Mântuitorul viu. Priveşte la Isus, imediat ce ai devenit conştient de păcatele tale; încrede-te în El şi găseşte cuvinte care dovedesc încrederea! Deoarece El este Domnul spre onoarea lui Dumnezeu Tatăl, tu trebuie să fii mântuit şi vei fi mântuit.

   Deoarece nenorocitul de pe cruce a avut o credinţă mântuitoare, a putut să rostească o rugăciune smerită, dar potrivită: »Doamne, adu-Ţi aminte de mine!« Nu pare a fi o rugăciune mare. Dar aşa cum a înţeles-o el, erau incluse în ea toate dorinţele inimii lui înfricoşate. Când s-a gândit la Împărăţia lui Dumnezeu, a înţeles mai bine slava Salvatorului, căci simţea că dacă Domnul Se va gândi la el, atunci el va fi mântuit pentru veşnicie! Iosif l-a rugat în temniţă pe mai marele brutarilor să se gândească la el atunci când îşi va relua activitatea şi îşi va recăpăta demnitatea; dar brutarul l-a uitat. Domnul nostru, dimpotrivă, nu va uita niciodată pe un păcătos care din temniţa subterană, cea mai întunecată Îl va chema în ajutor. Chiar şi în Împărăţia Sa Îşi va aduce aminte de gemetele şi oftaturile păcătoşilor, care suspină sub povara păcatelor lor. Nu vrei să te rogi acum şi să ocupi un loc în aducerea aminte a Domnului Isus?

   Am încercat să descriu acest om. Chiar dacă m-am străduit să fac aceasta, nu mi-am atins ţinta, dacă nu am reuşit să-ţi deschid ochii ca să te recunoşti în acest făcător de rele. Mai ales dacă ai fost un mare păcătos, un călcător al dreptului şi o persoană care ofensează şi în timpul vieţii tale nu te-ai preocupat de lucrurile veşnice, te asemeni cu acest făcător de rele de pe cruce. Şi cu toate acestea, poţi face ceea ce a făcut tâlharul: crede că Isus este Hristosul. Pune-ţi sufletul în mâna Lui! El te va mântui tot aşa de sigur, cum a mântuit pe acel tâlhar de pe cruce. Isus îţi vorbeşte plin de îndurare: »Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară« (Ioan 6.37). Oricine ai fi tu, dacă vii la El şi te încrezi în El, în nici un caz şi în nici o situaţie nu te va respinge. Înţelegi tu aceasta? Poţi tu înţelege, că este valabil şi pentru tine şi că obţii viaţa veşnică dacă vii la El? Cât de bucuros sunt, dacă ai înţeles adevărul acesta!

   Sunt puţine persoane care au aşa multe contacte cu oameni descurajaţi şi deprimaţi, aşa cum am eu. Permanent îmi scriu oameni, care zac căzuţi la pământ. Nu ştiu de ce fac aceasta. Nu sunt deosebit de dotat în a mângâia, dar mă aşez cu plăcere pe aceeaşi treaptă cu cei ce caută mângâiere, şi se pare că ei ştiu aceasta. Cât de bucuros sunt dacă pot trăi momentul când un om deznădăjduit îşi regăseşte pacea! Cât de mult doresc ca fiecare dintre voi, care este deznădăjduit, pentru că nu a găsit iertarea, să vină la Domnul meu, să se încreadă în El şi să devină liniştit! Nu a spus Isus: »Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă« (Matei 11.28)? Vino, încearcă, şi totul va fi bine!

Acest om a fost primul însoţitor al Domnului nostru la porţile Paradisului

  Nu am intenţia să fac speculaţii cu privire la locul unde a mers Domnul nostru, atunci când a părăsit trupul. Potrivit anumitor locuri din Scriptură se pare că S-a coborât în locurile de jos ale pământului, ca să împlinească totul. Dar El a străbătut foarte repede teritoriul morţii. După cum ştim, El a murit cu o oră sau două înaintea tâlharului de la dreapta Sa. În timpul acestei perioade scurte de timp, fulgerul slavei veşnice a străbătut întunericul infernului şi a strălucit înaintea Paradisului exact în momentul când tâlharul, căruia i s-a dăruit iertarea, a păşit în lumea veşnică. Cine este Acela care intră în acelaşi moment prin poarta de mărgăritar ca şi Împăratul slavei? Cine este acest însoţitor iubit al Mântuitorului? Este un martir glorificat sau un apostol tare în credinţă? Este vorba de un patriarh asemenea lui Avraam sau de un împărat asemenea lui David? Nu, nici unul din aceştia! Cel ce intră pe poarta Paradisului împreună cu Împăratul slavei este un tâlhar care a fost salvat atunci când se găsea în imperiul morţii. Salvarea lui nu a fost un lucru neînsemnat. Primirea sa în fericire a fost strălucitoare. Cu adevărat, ultimii vor fi primii!

   În acest punct vreau să îţi atrag atenţia cât de mult S-a coborât Domnul nostru în alegerea pe care a făcut-o. Însoţitorul Domnului slavei, căruia heruvimul cu sabia de foc i-a făcut drum liber în Paradis, nu era un om de renume, ci un făcător de rele întors de curând la Domnul. De ce aceasta? Cred că Mântuitorul l-a luat tocmai pe acesta cu Sine, ca să arate ce avea de gând să facă. Mi se pare că dorea să facă cunoscut puterilor cerului că: »aduc un păcătos cu Mine, el este un exemplu pentru toţi ceilalţi.«

  Ai auzit vreodată istorisirea despre omul care era în vis afară, înaintea porţii cerului, şi a văzut cum un grup de oameni cu demnitate era pe drumul spre glorificare în sunetele unei muzici de sărbătoare? Au intrat prin portalul cerului şi acolo au fost întâmpinaţi cu strigăte de bucurie şi osanale. La întrebarea sa, »Cine sunt aceştia?«, i s-a răspuns că este vorba de însoţitorii evlavioşi ai profeţilor. Atunci cel ce era în vis a oftat: »Ce durere! Eu nu aparţin acestora!« A aşteptat un moment şi un alt grup de fiinţe strălucitoare s-a apropiat, care de asemenea a intrat în cer în strigăte de Aleluia. Când omul dinaintea porţii a întrebat: »Cine sunt aceştia, de unde vin?«, i s-a răspuns: »Aceştia sunt însoţitorii plini de glorie ai apostolilor!« Iarăşi a oftat şi a zis: »Nu mă pot alătura lor.« Apoi a venit un alt grup de oameni îmbrăcaţi în haine albe, cu frunze de palmier în mâini şi însoţiţi de aplauze au intrat în oraşul de aur. Omul a aflat că este vorba de ceata scumpă a martirilor. A plâns iarăşi şi a zis: »Nu mă pot alătura lor.« În cele din urmă a auzit o învălmăşeală de voci. A văzut o mulţime mare de oameni care se apropia şi a recunoscut printre ei pe Rahav, pe Maria Magdalena, pe David, pe Petru, pe Manase şi pe Saul din Tars – şi mai ales pe tâlhar, care a murit pe cruce la dreapta lui Isus. Toţi aceştia au intrat pe poarta cerului – o ceată ciudat “colorată”! Omul s-a informat în grabă: »Cine sunt aceştia?« I s-a răspuns: »Aceasta este marea ceată a păcătoşilor, care au fost mântuiţi prin har.« Atunci el s-a bucurat nespus de mult şi a strigat: »Acestora mă pot alătura.« Oricum, el n-a crezut că vor fi întâmpinaţi cu strigăte de bucurie şi că vor intra în cer fiind întâmpinaţi cu cântece. În locul acestora s-a înălţat un Aleluia de şapte ori spre lauda Domnului dragostei, căci »este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte« (Luca 15.10).

   Invit pe fiecare, care nu are posibilitatea să slujească lui Hristos sau să sufere pentru El, să păşească împreună cu ceilalţi păcătoşi credincioşi; Isus ne deschide uşa.

   Observă ce binecuvântat este locul la care Domnul cheamă pe cei ce sunt gata să se pocăiască. Isus i-a zis: »Astăzi vei fi cu Mine în rai.« Paradis (rai) înseamnă grădină, o grădină foarte frumoasă, plină de parfumuri. Grădina Eden este un tablou al cerului. Noi ştim că aici prin Paradis se înţelege cerul. Apostolul Pavel vorbeşte despre un om care a fost răpit în Paradis, pe care cu puţin înainte îl caracterizează cu al treilea cer (compară 2 Corinteni 12.4, 2). Mântuitorul nostru l-a luat pe tâlharul condamnat la moarte cu Sine în Paradisul splendorilor inepuizabile. Acesta este locul în care El vrea să ducă pe toţi păcătoşii care cred în El. Dacă ne încredem în El, vom fi cândva cu El în Paradis.

   Afirmaţia următoare este mult mai preţioasă. Ce ilustră societate este aceea în care este introdus tâlharul! »Astăzi vei fi cu Mine în rai!« Dacă Domnul ar fi zis: »Astăzi vei fi cu Mine«, nu ar mai fi fost nevoie de alte cuvinte, căci acolo unde este Domnul, acolo este cerul pentru noi. El a adăugat cuvântul »Paradis«, căci nimeni nu putea să se gândească unde va merge el. Gândeşte, tu, suflet distrus, tu eşti chemat să locuieşti pentru totdeauna la Acela care este întruchiparea tuturor frumuseţilor. Tu, săracule şi nevoiaşule, tu eşti chemat la El în slava Sa şi în fericirea Sa, în desăvârşirea Sa. Acolo unde este El şi cum este El, aşa eşti tu chemat să fii. Domnul îţi vede lacrimile şi te cheamă: »Păcătosule, vino la Mine«. Cred că Îi vei răspunde: »Doamne, este prea multă fericire pentru un păcătos ca Mine!« Dar El va răspunde: »Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea« (Ieremia 31.3).

   Textul pune accentul pe intensitatea derulării acestor evenimente. »Adevărat îţi spun: astăzi vei fi cu Mine în Paradis.« Astăzi! Tu nu trebuie să petreci timp îndelungat în purgatoriu sau să hibernezi în limb (N.T. aşa învaţă biserica catolică); tu vei fi imediat gata pentru fericire, vei avea imediat parte de bucurie. Păcătosul zăcea înaintea porţilor iadului, dar harul atotputernic l-a ridicat, iar Domnul a zis: »Astăzi vei fi cu Mine în rai.« Ce schimbare, de pe cruce la cunună, de la chinul şi frica de pe Golgota în slava Noului Ierusalim! În aceste câteva ore, cerşetorul a fost mutat din gunoaiele străzii în mijlocul prinţilor. »Astăzi vei fi cu Mine în rai.« Poţi tu înţelege o asemenea schimbare totală: dintr-un păcătos plin de vină, de care ţi se făcea scârbă, care se chinuia în soarele dogoritor al amiezii, a devenit un păcătos graţiat în paradisul lui Dumnezeu, îmbrăcat cu o haină albă, fără pată, primit în Numele Fiului preaiubit în momentul când soarele apunea? Salvator minunat, ce minuni faci Tu! Cât de repede faci Tu astfel de schimbări!

   Priveşte în continuare la măreţia maiestuoasă a harului Domnului prezentată în textul nostru. Mântuitorul a spus unuia din tovarăşii Lui: »Adevărat îţi spun, astăzi vei fi cu Mine în rai.« Domnul nostru justifică mântuirea acestui făcător de rele prin propria Sa voie. »Îţi spun!« Este Cel ce are dreptul să vorbească astfel. Este Cel ce are îndurare şi milă faţă de acela de care vrea să Se îndure şi să aibă milă. El vorbeşte ca un împărat: »Adevărat îţi spun.« Nu sunt acestea cuvinte preţioase? Domnul este un Împărat, ale cărui cuvinte au putere. Nimeni nu I se poate împotrivi. El, Cel care are cheile iadului şi ale morţii în mâna Sa, zice: »Îţi spun: astăzi vei fi cu Mine în rai.« Cine va putea să se împotrivească împlinirii cuvintelor Sale?

  Observă certitudinea afirmaţiei. El spune: »Adevărat.« Domnul nostru slăvit a luat în aceste momente, când Şi-a întors faţa plină de durere spre cel convertit, iarăşi felul Său maiestuos, care Îl caracteriza. El obişnuia în vorbirile şi predicile Sale să folosească cuvintele introductive »adevărat, adevărat, îşi spun«, şi acum, când urma să moară, foloseşte felul de vorbire privilegiat de El şi zice: »adevărat.« Domnul nostru n-a făcut un jurământ, o vorbire mai accentuată ar fi fost »adevărat, adevărat«. Ca să dea mai multă siguranţă omului care s-a căit, El a zis: »Adevărat îţi spun, astăzi vei fi cu Mine în rai.« Prin aceasta, criminalul de pe cruce a avut absoluta asigurare, care nu mai putea fi discutabilă, că el, cu toate că va muri, va trăi şi că se va reîntâlni în Paradis cu Domnul său.

   Ţi-am prezentat cum Domnul nostru a intrat pe poarta de mărgăritar în tovărăşia aceluia pentru care S-a pus garant. De ce tu şi eu să nu intrăm, atunci când ne va veni vremea, pe poarta de mărgăritar, îmbrăcaţi cu meritele lui Hristos, curăţiţi în sângele lui Isus, ocrotiţi de atotputernicia Domnului? Într-o zi vor spune îngerii şi despre noi: »Cine este aceea, care se suie din pustie, rezemată de iubitul ei?« (Cântarea Cântărilor 8.5). Îngerii în strălucirea lor vor fi uimiţi când ne vor vedea. Dacă până în acest moment ai trăit o viaţă păcătoasă, iar acum te căieşti şi strigi spre Domnul, cum se vor mira cei ce sunt pe străzile de aur că tu ai ajuns acolo! În vechile biserici ale primului secol s-a întâmplat că un oarecare Marcus Gaius Victorinus s-a pocăit. Deoarece a trăit în păcat până la adânci bătrâneţe, bătrânii adunării şi adunarea n-au crezut că el a făcut o întoarcere sinceră. Însă bătrânul om a dovedit prin viaţa practică, că prin harul lui Dumnezeu a devenit un om nou. Atunci adunarea s-a bucurat şi unul din adunare a strigat: »Victorinus a devenit un creştin!« O, de s-ar lăsa mântuiţi unii dintre voi, care sunt mari păcătoşi! Cât de mult ne-am bucura noi de aceasta. De ce nu? Nu ar fi Dumnezeu prin aceasta proslăvit? Mântuirea tâlharului de pe drumul mare la cruce a făcut ca harul Domnului să fie renumit până în zilele noastre. Nu ar fi tot aşa şi în cazul tău? Nu ar striga cei sfinţi: »Aleluia, Aleluia!«, când vor afla că unii dintre voi s-au întors din întuneric la lumina minunată? Crede în Domnul Isus, şi se va întâmpla aşa!

Ce vrea să ne spună Domnul prin aceasta

  Diavolul vrea să ne ţină o scurtă predică. Vrea să se urce la amvon să vorbească, dar nu trebuie să i se permită acest lucru. La o parte, înşelătorule! Nu mă voi mira dacă va reuşi să înşele pe unii dintre voi ca să asculte de şoapta lui: »Tu vezi doar, că poţi fi salvat chiar şi în ultimul moment. De ce căinţă şi credinţă acum? Chiar şi pe patul de moarte poţi fi iertat!« Doamnele mele şi domnii mei, ştiţi cine este cel ce vrea să vă nimicească prin aceste propuneri. Respingeţi această învăţătură înşelătoare! Nu fiţi nerecunoscători, căci Dumnezeu este bun cu voi! Nu provocaţi pe Domnul, căci El este îndurător! O astfel de comportare ar fi lipsită de demnitate şi recunoştinţă. Omule, nu risca în felul acesta, chiar dacă unul a reuşit în ultimul moment să scape de pierzarea îngrozitoare. Domnul primeşte pe toţi care se căiesc. Dar cum poţi tu să ştii, dacă te vei căi cândva? Este adevărat, că un tâlhar a fost mântuit în ultimul minut, dar celălalt de lângă el a mers la pierzare! Unul a fost mântuit; asta înseamnă speranţă pentru noi. Celălalt a mers la pierzare; să nu ne facem speranţe înşelătoare. Sper ca tu să nu fii înşelat de diavolul, trăind în păcat şi bazându-te pe harul lui Dumnezeu. Dacă este totuşi aşa, atunci sentinţa morţii te va lovi pe drept. Vei fi singur vinovat de aceasta.

  Ia seama la ceea ce Domnul nostru ne-a spus; uită-te la slava lui Hristos în lucrarea de mântuire. El este gata să mântuiască în ultimul moment. El este în momentul când ochii I se închid prin moarte, piciorul Lui este gata să păşească peste pragul casei Tatălui, şi în acest moment vine acest păcătos sărman, o ultimă vizită în ceasul al unsprezecelea: Mântuitorul spune că nu vrea să intre în casa Tatălui fără să primească pe acest vizitator întârziat. Înaintea uşii face cunoscut că acest suflet căutător va intra împreună cu El. Călătorul a avut timp suficient să fi venit mult mai devreme. Nu este aşa, când suntem gata de plecare şi primim o vizită neaşteptată, spunem imediat: »Aţi aşteptat până în ultimul moment, sunt tocmai gata de plecare, nu pot să mă întreţin cu dumneavoastră«? Domnul nostru suferea tocmai chinurile morţii, şi cu toate acestea acordă atenţie tâlharului muribund şi îi permite să intre cu El pe poarta cerului. Isus salvează neobosit pe aceia pentru care El a suferit chinul! Isus doreşte să păzească pe păcătoşi, ca să nu cadă în groapă. Tu vei fi foarte bucuros când vei fi mântuit, dar nu vei fi nici pe jumătate aşa de bucuros aşa cum va fi El, atunci când te-a salvat. Vezi cât de bun este El!

  El se apropie de noi plin de bunătate, cu lacrimi în ochi, cu îndurare în mâinile Sale, cu dragoste în inimă. Să ai încredere în El, pentru că El este un Mântuitor minunat al celor mai mari păcătoşi. Am auzit despre un om care a avut parte de îndurare şi care spunea pretutindeni: »El este un mare Iertător de păcate!« Doresc ca şi tu să poţi spune aceasta. Vei constata că fărădelegile tale au fost îndepărtate de la tine şi păcatele tale au fost iertate pentru totdeauna, dacă te vei încrede în El.

   Un alt lucru, care Hristos vrea să ne înveţe prin această întâmplare minunată, este credinţa care se sprijină în totul pe El. Tâlharul de pe cruce a crezut mai întâi că Isus este Hristosul. Prin aceasta, el a luat pentru sine pe acest Hristos. El a spus: »Doamne, adu-Ţi aminte de mine.« Isus putea să-i răspundă: »Ce am Eu a face cu tine şi ce am Eu comun cu tine? Ce are a face un hoţ cu Cel desăvârşit?« Mulţi dintre voi, iubiţi oameni, doresc să aibă o distanţă cât mai mare faţă de cei rătăciţi şi decăzuţi. Aceştia ar putea să vă strice nevinovăţia!

   Societatea civilă solicită ca noi să nu avem nimic a face cu cei care încalcă legea. Noi nu avem voie în nici un caz să fim văzuţi în tovărăşia lor, altfel prestigiul nostru va avea de suferit. Ce absurditate! Există oare ceva care ar putea să ne discrediteze pe noi, păcătoşii? Dacă ne-am cunoaşte cu adevărat şi dacă L-am cunoaşte pe Dumnezeu, atunci vom vedea că suntem destul de nedemni. Poate exista cineva, care să fie mai rău decât noi înşine, atunci când ne-am văzut în oglinda neînşelătoare a Cuvântului? De îndată ce un om crede că Isus este Hristosul, lasă-l să se prindă de El. Dacă crezi că Isus este Mântuitorul, ţine-te strâns de El.

   Dacă nu mă înşală memoria, Augustin a numit tâlharul de pe cruce de la dreapta lui Hristos un hoţ, care este demn de lăudat şi de admirat, căci a îndrăznit să ia pe Salvatorul în posesia sa. În acest sens, este un model. Ia-L pe Domnul pentru tine, şi Îl vei avea. Isus este posesiunea comună a tuturor păcătoşilor care au curajul să-L ia ca posesiune a lor. Orice păcătos, care este gata să facă aceasta, poate să-L ia pe Domnul cu el acasă. El a venit în această lume ca să mântuiască pe păcătoşi. Ia-L ca posesiune a ta, aşa cum hoţii îşi însuşesc prada, căci Împărăţia cerurilor se ia cu năvală prin credinţa care are curajul să facă aceasta (compară cu Matei 11.12). Primeşte-L, iar El nu te va părăsi niciodată. Dacă te încrezi în El, atunci El te va mântui.

   Ia seama cum credinţa este imediat răsplătită: »Astăzi vei fi cu Mine în rai.« În momentul în care tâlharul de la dreapta lui Hristos a crezut, Hristos i-a confirmat credinţa şi i-a promis părtăşia veşnică cu El în slavă. Inimă dragă, dacă crezi, atunci vei fi chiar în momentul acesta mântuit. Dumnezeu, prin harul Său mare, să facă, ca tu să devii mântuit, acum, pe loc, chiar în momentul acesta!

   La ceea ce trebuie să mai luăm seama este apropierea veşniciei. Gândeşte-te o clipă. Cerul şi iadul nu sunt departe. Tu poţi fi în cer înainte ca ceasul tău să mai bată o dată – aşa de aproape este el. O, de am putea să ridicăm puţin perdeaua care ne desparte de lumea invizibilă! Cât de aproape ne este lumea de dincolo! »Astăzi«, a spus Domnul – cel mai târziu în trei ore - »vei fi cu Mine în rai.« Aşa de aproape! Un om de stat a numit expresia »la o distanţă măsurabilă«, sau cum am spune noi astăzi: distanţă accesibilă, rază de acţiune. Noi toţi suntem la o distanţă accesibilă, la o distanţă măsurabilă faţă de cer, faţă de iad. Dacă sunt greutăţi în a măsura această distanţă, atunci acestea sunt din cauza scurtimii şi nu a lungimii!

   Să nu privim aceste lucruri cu uşurătate, deoarece ele ne par a fi greşite. Să le luăm în serios, căci ne sunt foarte actuale! În acest moment putem fi în faţa realităţii cerului şi a iadului. În adunările noastre mari s-a întâmplat de multe ori că unii din vizitatorii serviciilor divine au murit înainte de a veni ziua de duminică. Aceasta poate avea loc şi în săptămâna aceasta. Gândeşte-te la aceasta şi preocupă-te de lucrurile veşnice, care sunt aşa de aproape.

   Să ştii că tu eşti gata pentru cer, dacă crezi în Isus. Poate vei mai trăi pe pământ douăzeci, treizeci sau patruzeci de ani, ca să slăveşti pe Hristos. Să fii mulţumitor pentru aceasta. Dacă nu vei mai trăi în ora următoare, aceasta nu va schimba cu nimic faptul că acela care crede în Fiul lui Dumnezeu va intra în cer. Dacă credinţa nu ajunge să ne pregătească pentru veşnicie, atunci Dumnezeu l-ar mai fi lăsat pe tâlharul de pe cruce să trăiască pe pământ. Dar nu, în dimineaţa zilei în care a fost pus pe cruce el era în starea omului natural, care merge la pierzare, după-masă a intrat în cetatea harului, iar când soarele a apus era deja în slavă! Întrebarea nu se pune niciodată, dacă Dumnezeu recunoaşte pocăinţa făcută pe patul de moarte, în cazul că aceasta este sinceră. Întrebarea ar trebui să fie: este pocăinţa sinceră? Dacă pocăinţa este sinceră, atunci omul poate muri după cinci minute de când a crezut şi el va fi tot aşa de mântuit ca şi când ar fi slujit Domnului cincizeci de ani. Dacă credinţa ta este adevărată, atunci chiar dacă mori în momentul următor după ce ai crezut în Hristos, vei fi admis în Paradis; chiar şi atunci când nu ai mai avut ocazia să faci fapte bune sau să aduci alte dovezi ale harului. El, Cel care ştie să citească ce este în inimi, poate să citească şi credinţa ta care este scrisă pe tabla de carne a inimii tale; El te va primi din pricina lui Hristos, chiar dacă ochiul omului nu poate recunoaşte nici un act al harului.

   Închei şi repet încă o dată: acesta nu este un caz de excepţie! Cu această constatare am început şi cu ea vreau să închei. Sunt unii vestitori ai Evangheliei care au o teamă îngrozitoare să accentueze prea mult harul bogat. Am citit cândva, şi cred că este adevărat, că unii vestitori vestesc Evanghelia, aşa cum măgarul mănâncă pălămida, adică foarte, foarte precauţi. Eu, dimpotrivă, vreau s-o vestesc clar şi curată. Nu am nici o reţinere în acest sens. Dacă cineva dintre voi abuzează de vestirea harului bogat, atunci eu nu-l pot ajuta. Cine vrea să meargă în pierzare, poate tot aşa de bine s-o facă atât prin răstălmăcirea Evangheliei, cât şi prin altceva. Nu pot prevedea tot ce pot să inventeze inimile împotrivitoare. Misiunea mea este să prezint Evanghelia în plinătatea harului ei, şi eu fac aceasta.

   Dacă tâlharul de pe cruce ar fi fost un caz de excepţie şi dacă Domnul nostru ar fi procedat aşa numai o singură dată, atunci ni s-ar fi spus aceasta categoric. Dumnezeu ar fi prevăzut această excepţie cu un gard de despărţire de toate celelalte reguli. Nu ar fi şoptit Mântuitorul tâlharului muribund: »Eşti singurul, căruia îi fac aceasta«?

   Dacă vreau să fac cuiva o favoare deosebită, atunci trebuie să-i spun: »Nu vorbi despre aceasta!«, căci nu mă pot salva din faţa petiţionarilor. Dacă Mântuitorul ar fi vrut să facă din acest caz un caz de excepţie, atunci în mod sigur ar fi şoptit: »Să nu ştie nimeni, dar astăzi vei fi cu Mine în Împărăţia Mea.« Dimpotrivă, Domnul nostru a vorbit public şi toţi oamenii din jur au auzit ce a spus. În afară de aceasta, ne este relatat în Evanghelie.

   Dacă ar fi fost vorba de o excepţie, atunci nu ne-ar relata-o Cuvântul lui Dumnezeu. Nimeni nu-şi va publica intenţiile în ziar, dacă se teme că relatarea ar putea trezi aşteptări pe care el niciodată nu le va putea împlini. Mântuitorul a permis să se relateze despre această minune în Evanghelie, deoarece El are intenţia s-o repete zilnic. Exemplul ar trebui să fie suficient, de aceea El face pe toţi atenţi asupra acestui fapt. El poate salva pe cel mai nenorocit, căci El a salvat pe tâlharul muribund de pe cruce. Acest caz nu ar fi fost nicidecum făcut cunoscut, dacă prin aceasta s-ar trezi speranţe, pe care El nu le-ar putea împlini. Tot ce a fost scris odinioară, a fost scris cu scopul ca noi să învăţăm din acestea, şi nu ca noi să fim dezamăgiţi. De aceea vă rog, în măsura în care încă nu credeţi în Domnul Isus, veniţi şi încredeţi-vă în El. Acordaţi-I toată încrederea! Încredeţi-vă numai în El, încredeţi-vă Lui, acum, imediat!